Va reuși industria cinematografică locală să revină la încasările de altădată?

NewMoney 13/11/2020 | 10:08 Financiar
Va reuși industria cinematografică locală să revină la încasările de altădată?

Va reuși industria cinematografică locală să revină la încasările de altădată? În timp ce jucătorii din domeniu își numără pierderile în miliarde de euro la nivel glo­bal, cinematografele din România ba se deschid, ba se închid, în ritmul în care evoluează și pandemia.

După șase luni de pauză, cinematografele din România au început să-și redeschidă treptat porțile. Apoi, n-a trecut nici măcar o lună și au tras din nou obloanele, pentru a-și relua activitatea după circa o săptă­mână. Așa că entuziasmul cinefililor nu a durat prea mult. Cifrele alarmante furni­zate între timp de autorități pentru cazu­rile de COVID-19 au dus la o nouă serie de restricții începând cu 20 octombrie, pe o perioadă de 14 zile, printre care și rere-închiderea cinematografelor.

În acest context, lansările noi de filme anunțate de cei mai mari operatori de ci­ne­matografe, cu Cinema City în cap de listă, vor trebui să mai aștepte. Între timp, pierderile acestora cresc cu fiecare zi ce trece.

Expansiunea industriei locale

Piața locală a cinematografelor a crescut accelerat în ultimul deceniu, odată cu dezvoltarea mallurilor și cu intrarea în România, în 2007, a Cinema City, unul dintre cei mai cunoscuți operatori de cinematografe din Israel, cu pre­zență internațională, deținut integral la vremea aceea de familia Greidinger. Era o perioadă când România avea un cinematograf la 299.000 de locuitori și un ecran la 184.000 de locuitori, anual fiind vândute circa două milioane de bilete. Din totalul de 72 de cinematografe care funcționau în 2007, Cinema City deținea două multiple­xuri și 12 săli, care au reprezentat investiția de început a companiei în piața româ­nească. Într-o conferință de presă susți­nută de reprezentanții Cinema City în urmă cu aproape patru ani la București, aceștia explicau că, numai în 2015, inves­tițiile lor pe plan local în multiplexuri au fost de circa 27 de milioane de euro. „România are cel mai mare potențial de creș­tere din regiune. În primul rând, când vrem să ne dezvoltăm într-o țară, ne uităm la istoria acelei țări. Iar istoria ne-a arătat că românilor le plăcea mult să meargă la film“, declarau ei atunci.

Între timp, investițiile lor s-au mai temperat, pe fondul scăderii numărului de pro­iecte noi de malluri dezvoltate în ultimii ani. Astăzi, Cinema City – care în 2014 a fuzionat cu grupul britanic Cineworld, al doilea mare lanț de cinematografe pe plan mondial – numără în România 26 de multi­plexuri cu 237 de săli în 19 orașe. Pe plan lo­cal, compania a ajuns la afaceri de circa 60 de milioane de euro în 2018 (ultimul an pentru care există informații pe site-ul Mi­nis­terului Finanțelor Publice), cu un profit net de 9,7 milioane de euro.

Deși încă nu au fost publicate cifrele companiei pentru 2019 în România și nici estimările privind evoluția afacerilor în 2020, numai în prima jumătate a acestui an Cineworld ar fi avut la nivel internațional pierderi de 1,4 miliarde de euro, potrivit The Guardian, cauzate de închiderea celor 778 de săli pe care le operează. Comparativ, profitul companiei a depășit 120 de mi­lioane de euro în primul semestru de anul trecut.

Randament peste medie

Un alt lanț de cinematografe prezent în România de la finalul lui 2018 și extins în Europa Cen­trală și de Est este lanțul austriac Cineplexx International, care are astăzi peste 60 de cinematografe în 12 țări, dintre care 5 la ni­vel local. Înainte de pandemie, in­tenția companiei austriece era de a ajunge până în 2021 la 8 cinematografe cu peste 50 de ecrane în piața românească, în urma unei investiții totale de 25 de milioane de euro.

La sfârșitul lunii trecute, compania a deschis un nou cinematograf de tip multiplex, la Târgu Mureș, o mișcare prin care „ne dorim să arătăm că avem încredere în potențialul de creștere al pieței de ci­ne­ma“. „Intenția noastră este să continuăm cu investițiile și dezvoltarea lanțului de cine­matografe, în ciuda acestei perioade extrem de dificile pe care o traversăm“, subliniau reprezentanții companiei într-un comunicat de presă.

„Timpul liber a devenit un bun important, mai ales pentru românii din mediul urban, iar acest lucru se reflectă și în sumele pe care le alocă. (… ) Acesta este sec­torul în care acționarii au obținut unul dintre cele mai mari randamente în urma investiției lor – peste 90% – mult peste media economiei, de 10,8%, în 2018“, nuanța Ro­xana Popescu, managing director al Keys­Fin, unul dintre cei mai importanți fur­nizori de soluții de business information din România, într-un studiu de anul trecut dedicat pieței locale de cinema.

În afara celor doi mari operatori de cine­matografe, în plan local mai sunt prezenți și alții mai mici, precum Movieplex, parte a grupului de companii Anchor Grup, ce deține centrele comerciale București Mall și Plaza România, sau Eforie și Studio, deți­nute de statul român, aceștia din urmă fără a avea prezență în malluri.

Sprijin de la stat

Pentru a susține acest domeniu, Organizația Distribuitorilor de Opere Audiovizuale (ODOA) a solicitat recent autorităților susținerea financiară a cinematografelor, în cazul în care acestea vor rămâne închise. „Pierde­rile înregistrate sunt cele de pe o perioadă de șase luni (echivalentul afacerilor din­tr-un semestru, n.r.). În 2019, au fost 13 mi­lioane de spectatori și o cifră de box-office de peste 60 de milioane de euro din biletele vândute“, a declarat recent Oana Stoe­nescu, președinta ODOA, citată de Ziarul Financiar. Aceasta a mai spus că, din punc­tul de vedere al distribuitorilor de film, 2015 a fost cel mai bun an și era de aștep­tat ca 2020 să fie la fel, în contextul în care ar fi trebuit să ruleze local mai multe din blockbusterele deja lansate în vară pe alte piețe internaționale.

Pe de altă parte, închiderea cinematografelor din întreaga lume a determinat ma­rile studiouri să amâne premierele uno­ra dintre titlurile cele mai așteptate ale anului, cum ar fi noua ecranizare „Dune“, a regizorului canadian Denis Villeneuve, reprogramat pentru toamna lui 2021, sau „The Batman“, care va fi lansat în primă­vara lui 2022, după ce inițial fusese progra­mat în octombrie 2021.

Grosso modo, la nivel mondial, previziu­nile făcute de The Hollywood Reporter sunt sumbre: pierderi de aproximativ 20 de mi­liarde de dolari pe care ar putea să le înregistreze întreaga industrie a filmului din cauza crizei sanitare pe termen mediu, o criză din care ar putea să își revină abia în 2024. „În cel mai fericit caz.“

Repere

În ultimul deceniu, în fiecare mall din România au apărut săli de cinematografe dotate la standarde europene.

  • Lider. Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România, cu 26 de multiplexuri și 237 de săli în 19 orașe.
  • Evoluție. 13 milioane de spectatori au fost înregistrați în 2019 în cinematografele din România, de peste cinci ori mai mult decât acum 12 ani.
  • Minus. 20 de miliarde de dolari ar putea fi valoarea pierderilor înregistrate de industria cinematografică, la nivel mondial, din cauza crizei sanitare.

Acest articol a apărut în numărul 102 al revistei NewMoney.