V7 Capital anunță oficial că investește în Wineful, comunitatea pasionaților de vin

Cristina Dobreanu 04/12/2017 | 18:16 Ştiri
V7 Capital anunță oficial că investește în Wineful, comunitatea pasionaților de vin

Fondul de investiții V7 Capital, lansat de către fondatorii 7card, Andrei Crețu și Iulian Cîrciumaru, a anunțat oficial că investește o primă rundă de 50.000 de euro în startup-ul Wineful, așa cum a scris anterior și Revista NewMoney.

Wineful a fost lansat în 2016 de către Elena Oglindă (foto), somelier și iubitor de vin, ca o comunitate dedicată pasionaților de vin, din care s-a născut, mai apoi, și un magazin online. După partenieratul cu V7 Capital și investiția inițială, Wineful și-a relansat siteul, dar a introdus și servicii și produse noi.

Astfel, este lansat primul abonament la vin din România ce ajută membrii să își dezvolte gustul și cunoștințele descoperind în fiecare lună soiuri și crame noi prin vinuri alese cu atenție de somelierii colaboratori.

Prețul unui abonament de două sticle este de 100 de lei pe lună, iar cel de patru sticle este de 180 de lei pe lună. Indiferent de planul de abonament ales, vinurile sunt însoțite de ghiduri ce cuprind toate informațiile necesare despre vinul ales: note de degustare, recomandări de servire, recomandări de asociere cu mâncarea și povestea cramelor la care sunt produse vinurile.

CITEȘTE AICI POVESTEA WINEFUL: Cum a reușit o absolventă de Jurnalism să transforme un blog despre vinuri într-un magazin online cu venituri de mii de euro

„Vinurile din abonament sunt mereu un element supriză pentru ca membri să poată încerca soiuri și vinuri ce poate nu le-ar încerca în mod normal. Vrem să-i forțăm puțin să-și depășească zona de comfort a vinurilor băute frecvent, deoarece multe persoane cumpără mereu același vin din teama de a nu nimeri unul care să nu le placă (…)”, spune Elena Oglindă, fondator și unul din somelierii Wineful.

Pe lângă abonamentul standard de două sau patru sticle de vin dedicat persoanelor fizice, Wineful oferă și abonamente pentru companii.

„Prin investițiile anterioare am devenit apropiați mediului corporate, de aceea cred eu că am ajuns să cunoaștem destul bine nevoile companiilor și ale angajaților. Astfel, ne-am dat seama că există o oportunitate de dezvoltare și în zona aceasta, unde vinul poate servi multor obiective corporate, și am decis să ne alăturăm proiectului.” spune Andrei Cretu, co-fondator V7 Capital.

Prin noul site, Wineful încearcă să ușureze cât mai mult alegerea unui vin sau a unui cadou. Magazinul online dispune de filtre cât mai diverse ce răspund la posibilele întrebări ale fiecărui utilizator atunci când aleg un vin.  Când vine vorba de alegerea unui cadou lucrurile sunt mai simple, filtrele fiind create exact pentru fiecare persoană a cărei destinație o are cadoul.

CITEȘTE ȘI: Sodexo devine acționar majoritar al Benefit Seven, compania care deține serviciul 7card

Wineful colaborează în principal cu producători locali deoarece își dorește să susțină comunitatea micilor antreprenori, așa că o mare parte dintre produsele de pe site sunt realizate de producători, ateliere și artiști locali.

“Am lansat V7 Capital deoarece ne dorim să contribuim la dezvoltarea mediului antreprenorial din România. Fie că investim în idei sau în companii deja create, ne implicăm doar în companiile care au aceleași valori și viziune cu ale noastre și în care credem că putem avea un aport semnificativ. Atât eu, cât și Andrei, am avut dintotdeauna o pasiune pentru vinuri, pe care am încercat să ne-o cultivăm de-a lungul timpului. De aceea, alegerea Wineful pentru următoarea noastră investiție a fost simplă”, spune Iulian Cîrciumaru, co-fondator V7 Capital.

V7 Capital este un fond de investiții creat în 2016 de Andrei Crețu și Iulian Cîrciumaru, co-fondatorii 7card, conceptul de carduri unice cu acces concomitent la mai multe săli de sport și wellness.

 


FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.