USR PLUS ia în calcul să meargă la şedinţa coaliţiei inclusiv cu propunerea ca Florin Cîţu să fie înlocuit de Ludovic Orban la şefia Executivului

NewMoney 14/04/2021 | 16:19 Ştiri
USR PLUS ia în calcul să meargă la şedinţa coaliţiei inclusiv cu propunerea ca Florin Cîţu să fie înlocuit de Ludovic Orban la şefia Executivului

USR PLUS ia în calcul să meargă la şedinţa coaliţiei inclusiv cu propunerea ca Florin Cîţu să fie înlocuit de Ludovic Orban la şefia Executivului, aceasta fiind o condiţie pentru ca actuala formulă de guvernare să fie menţinută.

Surse din USR PLUS au declarat pentru News.ro că, în contextul în care au retras susţinerea acordată cu Florin Cîţu, ca urmare a revocării lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii fără nicio consultare, singura variantă de continuare a colaborării în actuala formulă este schimbarea acestuia.

În acest condiţii, USR PLUS ia în calcul ca la şedinţa coaliţiei să propună, ca variantă, înlocuirea lui Florin Cîţu cu Ludovic Orban, cu care afirmă că au avut o relaţie de colaborare mult mai bună şi pe care îl consideră un partener mai credibil.

După revocarea lui Vlad Voiculescu, conducerile USR PLUS au transmis că ”demiterea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este o decizie unilaterală şi imatură a premierului Florin Cîţu care pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliţie funcţional”.

”Din acest moment, Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS pentru rămânerea în funcţia de prim-ministru”, a fost mesajul USR PLUS.

De asemenea, cele două partide au cerut  de urgenţă o şedinţă a Coaliţiei pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premierul Cîţu.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a comentat miercuri revocarea lui Vlad Voiculescu de la Mionisterul Sănătăţii,precizând că este obligaţia constituţională a premierului de a veghea la buna funcţionare a Guvernului şi de a interveni când e cazul, pentru a asigura buna guvernare, exprimând susţinerea PNL pentru decizia prim-ministrului. De asemenea, Orban a precizat că pentru PNL nu există o altă soluţie politică de guvernare decât actuala coaliţie. Orban a exclus varianta unui Guvern minoritar, dar şi posibilitatea renegocierii ministerelor în coaliţie.