Ştiri

Urmărire penală sub acuzaţia de omor în urma deceselor suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă că procurorii au început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor în urma deceselor înregistrate în Spitalul ”Sfântul Pantelimon”.

Trei angajaţi ai unităţii sanitare au fost audiaţi în dosarul care vizează decesele a 17 pacienţi internaţi la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului, decese înregistrate în decurs de patru zile. De asemenea, în spital a fost făcută o cercetare la faţa locului şi s-au cerut documente.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti informează, vineri, că un angajat al Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” din Bucureşti a sesizat procurorii, în 11 aprilie, cu privire la faptul că, ”în perioada 4-7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (A.T.I.) a spitalului ar fi decedat cca. 20 de pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale”.

Procurorii menţionează că au început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe mijloace de probă în cauză. ”În data de 11 aprilie 2024, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri s-au deplasat la Secţia A.T.I. şi au efectuat o cercetare la faţa locului, solicitând totodată predarea mai multor înscrisuri relevante, care din cauza volumului nu au putut fi predate pe loc.

În cursul zilei de 12 aprilie 2024 au fost audiaţi trei martori – angajaţi ai spitalului, fiind totodată obţinute documentele medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei A.T.I. în perioada 4-7 aprilie 2024 (17 pacienţi), precum şi alte înscrisuri”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Parchet.

Procurorii precizează că în perioada următoare vor fi examinate documentele obţinute şi vor fi audiaţi alţi martori. Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, audierile în acest dosar vor fi reluate săptămâna viitoare.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti, după ce un asistemt medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. De asemenea, directorul de îngrijiri a acuzat că este împiedicat să-şi desfăşoare activitatea.

Conducerea Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Capitală a deschis o anchetă internă după acuzaţiile că 20 de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit, în decurs de patru zile, din cauză că unii dintre medici ar fi dispus scăderea dozei de noradrenalină administrată celor care nevoie de acest medicament.

Elena Marinescu

Recent Posts

Ciolacu: România se dezvoltă economic. Salariul mediu a depăşit 1.000 de euro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că guvernanții au reușit să dezvolte România printr-o viziune bazată…

14 ore ago

Comisia Europeană estimează o creștere a PIB în 2024 de 1% în UE

Conform previziunilor din primăvară ale Comisiei Europene, creșterea PIB-ului în 2024 ar urma să fie de 1,0…

14 ore ago

Salina Praid îşi sistează temporar activitatea

Salina Praid îşi sistează temporar activitatea, atât de extracţie, cât şi de vizitare, după apariţia…

15 ore ago

România Atractivă, o nouă platformă de promovare a turismului cultural

Turiştii români şi străini pot descoperi, începând de miercuri, noi destinaţii de călătorie în ţara…

15 ore ago

Premierul slovac Robert Fico, victima unei tentative de asasinat (VIDEO)

UPDATE 18.17. Potrivit canalului Joj TV, Robert Fico a fost împușcat de un bărbat de 71…

16 ore ago

RAD ART FAIR 2024 se deschide pe 16 mai la Hotel CARO – Parteneriat

RAD ART FAIR, cel mai important eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România se…

16 ore ago

Acest website folosește cookies