Ungaria aprobă vaccinurile AstraZeneca și Sputnik V

NewMoney 21/01/2021 | 17:14 Ştiri
Ungaria aprobă vaccinurile AstraZeneca și Sputnik V

Autoritatea ungară de reglementare a medicamentelor a aprobat, joi, vaccinurile AstraZeneca și Sputnik V, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, confirmând astfel dezvăluiri de presă.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, efectuează joi o vizită la Moscova, pentru a discuta despre vaccinul Sputnik V, a anunţat într-un briefing Gergely Gulyas.

În cazul în care Szijjarto obţine un acord al Rusiei în vederea livrării, Ungaria va deveni primul stat membru al Uniunii Europene (UE) care va primi vaccinul rusesc – un semn al faptului că Budapesta vrea să ridice măsurile de izolare şi să-şi relanseze economia.

EMA nu a aprobat încă cele două vaccinuri

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) nu şi-a dat încă unda verde vaccinului rusesc Sputnik V.

EMA nu a aprobat nici vaccinul dezvoltat de către AstraZeneca şi Universitatea Oxford, însă o decizie în acest sens este aşteptată la 29 ianuarie.

Guvernul ungar urmează să reexamineze măsurile de izolare aflate în vigoare, săptămâna viitoare, însă este puţin probabil ca ele să fie ridicate atât timp cât nu are loc vaccinarea în masă, iar nivelul infecţiilor nu scade, a precizat Gergely Gulyas.

El apreciază că problemele de aprovizionare cu vaccin din Rusia par să se fi rezolvat şi îşi exprimă speranţa ca o cantitate mai mare de vaccin Sputnik V să fie livrată în curând Ungariei.

Directorul general al Fondului rus de investiţii directe (RDIF), Kiril Dimitriev, a anunţat joi că Ungaria a devenit prima ţară din Uniunea Europană (UE) care ”înţelege toate avantajele vaccinului Sputnik V şi autorizării utilizării acestuia”.

”Această decizie este foarte importantă, pentru că ea arată că securitatea şi eficienţa vaccinului, mai mare de 90%, sunt foarte apreciate de către partenerii noştri din Ungaria”, a declarat el.

Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de rapiditatea cu care Moscova şi-a lansat vaccinul, demarând o campanie de vaccinare înaintea încheierii testelor menite să-i testeze siguranţa şi eficienţa.

Potrivit Moscovei, vaccinul Sputnik V are o eficienţă de 92% împotriva COVID-19, potrivit rezultatelor intermediare ale testelor, însă datele complete de testare nu au fost publicate încă.

Rusia a depus miercuri o cerere de omologare a vaccinului său Sputnik V în UE, în vederea unei examinări a EMA luna viitoare.