Una dintre cele mai puternice femei de afaceri din România vrea să aducă învățământul românesc în Top 10 european
Autor: Carmen Constantin
Măriuca Talpeș, cofondatoarea Bitdefender îndrăgostită iremediabil de matematică, vrea să ajute educația din România să intre în Top 10 european până în 2035. Soluția problemei?
Acest articol a apărut în numărul 56 (7 – 20 ianuarie 2019) al revistei NewMoney
Legenda era, la sfârșitul anilor ’80 și imediat după Revoluție, că școala românească ar fi una dintre cele mai bune din lume. Că familiile care „scăpau“ în Occident erau obligate să-și înscrie copiii la școală în ani mai mari, atât de avansați erau cu învățătura. Mitul s-a dărâmat fără drept de apel în următorii ani, iar din 2006, odată cu apariția testelor PISA, am aflat care e de fapt locul școlii românești printre suratele de pe continent: la coada Europei.
Pe cât de slabă e în prezent școala românească, pe atât de mult poate să crească în decursul a numai câțiva ani. E convingerea Măriucăi Talpeș (55 de ani), cofondator Bitdefender și CEO al Editurii Intuitext. Cum reformele repetate ale celor 25 de miniștri de resort din ultimii 29 de ani nu au schimbat prea mult în bine situația, Măriuca Talpeș a trecut la acțiune.
„Cele mai bune organizații care au reușit să demonstreze deja că pot schimba cultura dintr-o școală, modul de lucru cu copiii, performanțele lor, ne-am adunat cu toții și am decis să facem un plan de intervenții pe patru sau cinci ani. Acesta va fi aplicat în grupuri de școli, pentru că ne-am gândit noi că ar fi mai eficient să schimbăm modul de lucru în școli care, geografic, sunt apropiate“, spune Măriuca Talpeș. Este o inițiativă a oamenilor de afaceri, convinși deja că școala românească nu le furnizează forță de muncă suficient de bine pregătită și care au decis să facă ceva în acest sens de câțiva ani încoace. S-au lămurit însă repede că „un proiect ici, un proiect colo sigur că schimbă câte ceva, dar nu suficient încât să putem măsura: «Gata, am luat-o înainte! Suntem, ca țară, pe un drum crescător!»“, explică Măriuca Talpeș.
Planul e simplu: oameni de afaceri să adopte anumite școli pe un interval de patru-cinci ani. În această perioadă, progresul să fie măsurat anual prin indicatori clari, precum cei din testele PISA, iar la final, indicatorii aceia să fie de top european. „Ambiția noastră este ca până în 2025-2030 să avem aproximativ 150 de grupuri, adică să atingem aproape o treime din școlile din România. De aici, sperăm noi, se va forma un bulgăre suficient de mare încât să atingă și celelalte școli“, explică strategia Măriuca Talpeș.
Cum ultimele evaluări internaționale arată că 40% din adolescenții români de 15 ani nu înțeleg un text de la prima citire, iar unul din patru elevi care începe școala nu ajunge să termine liceul, este evident, spune antreprenoarea, că schimbarea trebuie să înceapă din școlile primare.
„Acolo, copilul trebuie să învețe să citească, dar și să rezolve lucruri noi. Nu să devină un roboțel, ci să învețe să gândească singur, liber, pe probleme noi. Să aibă bucuria descoperirii, iar pentru asta, la școală, în fiecare zi, trebuie să se întâmple ceva nou, iar el, cu mintea și mânuțele lui, să fie pus să rezolve, să construiască.“
STATUL, NU CU MÂINILE-N SÂN. „Câștigurile obținute în primii ani generează beneficii la toate celelalte niveluri. În timp ce deficitele din educația timpurie generează la rândul lor deficite și mai mari în toate celelalte cicluri“, punctează Mircea Miclea, fost ministru al Educației. Universitarul atrage pe de altă parte atenția că statul, „o colecție de funcționari“, va fi foarte bucuros dacă oamenii de afaceri îi vor prelua sarcina de a asigura o educație de calitate. „Oamenii aceia vor fi foarte fericiți să nu mai facă nimic, dar să încaseze salariile. Statul nu trebuie derobat de responsabilitate, pentru că el beneficiază de taxele plătite de toți cetățenii și este responsabil de educarea tinerei generații.“
Fostul ministru merge și mai departe cu raționamentul. „Statul trebuie să sprijine întreprinzătorii care preiau o parte din rolul său. În afară de achitarea costului standard per elev, ar trebui să ajute întreprinzătorii și-n alte moduri: să suporte o parte din cheltuielile de întreținere ale școlilor și grădinițelor private. Se pot imagina și alte aranjamente fiscale avantajoase, dacă de exemplu întreprinzătorul privat își oferă know-how-ul și antrenează profesorii din școlile publice.“
Tocmai aici este marea problemă. Un studiu publicat în primăvară de Romanian Business Leaders arată că, într-un top al profesiilor, dascălii se vedeau pe penultimul loc dintr-o listă de 13 meserii, înaintea doar a bibliotecarilor. Părinții îi vedeau la mijlocul clasamentului, pe locul șapte. „Asta înseamnă că sunt foarte amărâți de ce li se întâmplă“, spune Măriuca Talpeș, care atrage atenția că „și ei trebuie să meargă în fiecare zi cu plăcere la școală. Altfel, își transmit nemulțumirile către copii. Iar pentru cei mici este foarte neplăcut să aibă în față un adult care să nu știe cum să plece mai repede de-acolo“.
Importanța adulților din școală nu trebuie subestimată, subliniază Măriuca Talpeș. „Profesorul, alături de familie, formează copilul. Nu-i dă doar cunoștințele, îi formează și caracterul, starea de spirit de fiecare zi, mintea, creativitatea. Și dacă nu avem grijă de profesori, copiii o să sufere, asta este clar! Iar noi, ca economie, ca țară, vom suferi!.“
LECȚIILE PROFESORILOR BUNI. În România, elevii întâlnesc deseori profesori care, în loc să predea, dictează toată ora. Există însă soluție și pentru asta, crede Mircea Miclea. „Trebuie identificați toți profesorii buni din țara asta, pentru că încă sunt. La toate disciplinele. Lecțiile lor trebuie filmate. Să vedem cum cel mai bun profesor de matematică predă teorema lui Pitagora. În jurul acestui conținut video se pot imagina alte conținuturi multimedia: exemple, aplicații, teorii. Toate lecțiile, filmate, pot fi urcate împreună pe o platformă accesibilă tuturor elevilor și părinților din țară. În felul acesta îl forțăm pe profesorul slab să își ridice nivelul, pentru că elevii vor compara, inevitabil, lecțiile sale cu cele pe care le văd pe tabletă sau pe telefon, ale celui mai bun profesor. Tehnologia de vârf trebuie folosită de către elevi, copiii de astăzi sunt mult mai dispuși să învețe din lecții multimedia“, explică fostul ministru.
Tehnologia poate fi cheia saltului de la coada spre vârful clasamentului. Copiii trebuie pregătiți pentru a fi adaptați la viitor, punctează Măriuca Talpeș. „Tendința de a-i învăța pe copii algoritmi, sarcini repetitive, era bună pentru revoluția industrială, care a trecut. Toate aceste task-uri repetitive vor fi făcute de mașini, iar copiii care vor intra în piața muncii vor programa aceste mașini. Deci ei vor fi nevoiți să găsească soluții la ceva ce probabil nu au văzut niciodată. Asta înseamnă că ei trebuie să învețe la școală, de mititei, cum să rezolve lucruri noi.“
Esențiali sunt, deci, tot profesorii. „Nu trebuie să știe tot. Ei trebuie să știe doar cum să îi ajute pe copii să pună întrebările potrivite ca să descopere ce au nevoie. Poate copiii pe care-i învață vor ajunge la un moment dat să știe mai multe decât profesorii lor. Or, asta este ideal“.
ÎN OLANDA, PROGRAME ACTUALIZATE
Într-o țară în care adulții sunt fericiți să lucreze în școală, Olanda, profesorii se ocupă de starea de bine a copiilor.
E ceea ce povestește Iuliana Schwartz (41 de ani), româncă stabilită la Amsterdam și ai cărei copii au început școala la București.
„Cursurile pe care le fac copiii mei aici se deosebesc de cele din România mai ales prin cât de actuale sunt informațiile pe care le primesc. De exemplu, la orele de calculator învață să utilizeze un program care se numește Scratch și fac primii pași în programare. Asta, la clasa a VI-a, echivalentul clasei a V-a din România“.
Fiica Iulianei, Irina (12 ani), și-a ales un curs „unde învață cum să deosebească fake news, cum să se ferească de pericole pe Facebook, de ce corpul femeii este modificat cu tot felul de programe de tip Photoshop când imaginea unei femei este publicată și dacă acesta este un lucru bun sau rău, în ce fel influențează asta imaginea femeilor despre ele însele… A-nvățat despre phishing și malware și cum să se ferească de pericole de pe internet“, povestește Iuliana Schwartz.
În timp ce la noi copiii par angajați cu normă întreagă, cu ore de teme după cinci sau șase ore de curs, copiii din Olanda nu primesc teme sau primesc foarte puține. În total, preț de cel mult o jumătate de oră pe zi. „Este obligatoriu însă, de la cele mai mici clase: fiecare copil trebuie să citească cel puțin o jumătate de oră în fiecare zi. Copiii au un carnețel în care trebuie să noteze exact de la ce pagină la ce pagină au citit, semnat de părinte. Iar când mai cresc, trebuie să noteze acolo și câteva idei din ce au înțeles.“
O altă deosebire fundamentală. Până la clasa a VI-a, în Olanda nu există nici note. La finalul clasei a VI-a se dă un examen național, echivalentul testării de la noi de la finalul clasei a VIII-a. „E un zar destul de mare pe care-l aruncă la o vârstă destul de fragedă. În funcție de rezultate, depinde la ce liceu va fi acceptat. Apoi, în funcție de liceu, merge la universitate. Filosofia din spatele sistemului este că fiecare copil face ce poate în mod natural. Se mizează pe faptul că cei absolut strălucitori oricum se vor remarca, indiferent în ce mediu ar fi.“
Dacă părinții din România angajează meditatori de la clasele primare, în Olanda copiii nu sunt antrenați pentru primul lor examen nici măcar un pic. Mai mult, profesorii le cer părinților în mod special să nu-i ajute pe copii la teme. „Altfel, ei nu vor mai ști unde un copil are nevoie de ajutor. Pentru că din temă nu se mai vede ce nu a înțeles copilul. Doar așa poate un profesor să intervină eficient, să pună accentul, pentru un anumit copil, pe chestiunile pe care nu le-a înțeles foarte bine“, explică Iuliana Schwartz.
Există și reversul medaliei. „Dacă e vreun copil cu un talent spectaculos la ceva, matematică sau orice, dar când spun spectaculos, înseamnă că se diferențiază cu adevărat de marea masă, e selectat și trimis în școli speciale pentru brilliants, poate echivalentul olimpicilor de la noi, iar acolo lucrează la nivelul acela.“
Chiar dacă nu au note, asta nu înseamnă că în Olanda elevii nu sunt evaluați. Doar că „evaluarea“ nu are nimic în comun cu ce știm noi. „Copiii primesc un fel de tabel cu rubrici mai curând calitative, despre cunoștințele și competențele pe care ar trebui să le aibă. Copilul trebuie, dacă nu să progreseze, măcar să se mențină. Când un copil primește o evaluare sub nivelul celei de dinainte, părinții discută cu profesorul, îl întreabă: «Dar de ce copilul meu a rămas în urmă la asta, era mai sus decât nivelul acesta, ce s-a întâmplat acum?» Iar profesorul va focaliza pe zonele în care, pentru un motiv sau altul, copilul a căzut în urmă, pentru a-l aduce cel puțin la nivelul mediu sau la nivelul dinainte. Deci nu este o evaluare pe bază de note.“
Olanda e a șasea țară europeană în clasamentul PISA, cu rezultate îmbunătățite în 2015 față de testarea precedentă.
FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney
