Ştiri

Una dintre cele mai bogate familii din Belgia pregăteşte achiziţia Expo Market Doraly, primul en-gros din România

Dezvoltatorul imobiliar WDP, al cărui principal acţionar este una dintre cele mai bogate familii din Belgia, pregăteşte achiziţia complexului comercial Expo Market Doraly, din Afumaţi, de la antreprenorul Gheorghe Iaciu şi foşti bancheri HSBC, o tranzacţie în jurul valorii de 100 de milioane de euro, care are şanse să devină una dintre cele mai scumpe vânzări din istoria pieţei locale, potrivit surselor Profit.ro din piaţa imobiliară.

Expo Market Doraly, primul en-gros din România, înfiinţat de Dorina şi Gheorghe Iaciu în 1993, a fost scos la vânzare în 2019, ca parte a strategiei cuprinse în contractul de vânzare semnat în 2008 cu bancherii HSBC, care deţin jumătate din complexul comercial. Până de curând, grupul ungar Indotek a fost în negocieri exclusive pentru achiziţia proprietăţii, însă nu a ajuns la un acord şi s-a retras din afacere.

Acum, proprietarii Expo Market Doraly au intrat cu WDP într-un proces de due diligence (o analiză amănunţită a afacerii din punct de vedere juridic, financiar, comercial, operaţional şi tehnic) pentru a cumpăra complexul comercial, potrivit surselor Profit.ro.

Dacă se concretizează, aceasta va fi prima achiziţie făcută de WDP pe sectorul de retail, portofoliul său fiind concentrat aproape exclusiv pe proprietăţi industrial-logistice. Sursele Profit.ro spun că finalizarea tranzacţiei ar putea fi împinsă în 2024 deoarece ar putea fi necesar avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), solicitat la tranzacţii de peste 2 milioane de euro făcute de investitori din afara Uniunii Europene. Aceasta deoarece o cotă de 4,56% din acţiunile WDP este deţinută de companii legate de grupul american BlackRock, unul dintre cei mai puternici manageri de active din lume.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

21 de ore ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

22 de ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

22 de ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies