Un vaccin sud-coreean împotriva COVID-19 ar putea fi testat și în România

NewMoney 17/09/2020 | 16:49 Ştiri
Un vaccin sud-coreean împotriva COVID-19 ar putea fi testat și în România

Ministerul sud-coreean al Siguranţei Alimentelor şi Medicamentelor a anunţat că a aprobat efectuarea de teste clinice avansate pentru tratamentul candidat CT-P59 al companiei biofarmaceutice sud-coreene Celltrion ce ar putea fi folosit împotriva noului coronavirus. Compania a cerut testarea vaccinului și în România, transmite agenţia Yonhap, preluată de Agerpres.

Fazele a doua şi a treia vor fi realizate după ce testele iniţiale întreprinse pe persoane sănătoase au arătat că substanţa antivirală pe bază de anticorpi dezvoltată de Celltrion nu a avut efecte nocive.

Următoarele faze ale testelor vor avea ca subiecţi persoane cu simptome moderate şi severe, ceea ce le va permite cercetătorilor să verifice mai bine eficacitatea CT-P59 împotriva COVID-19, precum şi siguranţa sa generală, a precizat ministerul sud-coreean.

Testele din faza a doua vor fi întreprinse pe 300 de persoane pentru a stabili dozajele adecvate. În faza a treia, în care vor fi implicaţi în jur de 270 de pacienţi, se va testa eficacitatea reală a CT-P59 contra infecţiilor virale, mai a indicat ministerul.

Vaccinul, testat și în România

Compania Celltrion a anunţat că, pe lângă Coreea de Sud, a solicitat ca CT-P59 să mai fie testat clinic în SUA, România şi alte trei ţări, în cadrul eforturilor de găsire a unor substanţe de tratament viabile pentru combatarea pandemiei.

Agenţia naţională sud-coreeană pentru teste clinice a informat că Seulul a aprobat 23 de teste clinice diferite pentru substanţe candidate pentru tratarea COVID-19. Dintre acestea, 21 sunt medicamente şi două sunt potenţiale vaccinuri.