Un tramvai numit dorință și control

Din experiența pe care o am în materie de orașe și de transport local, Strasbourg oferă de departe cea mai bună rețea de tramvaie. Totul este excelent pentru un turist aflat pentru câteva zile în oraș. La Strasbourg există o rețea de tramvaie care te poate duce în orice punct al orașului, inclusiv la periferii, există o hartă clară din care chiar și cel venit pentru prima oară în oraș poate înțelege mica încrengătură a linii­lor de tramvai și, peste toate, în stații sunt afișate orele la care sosesc mijloacele de transport.

Bineînțeles că Strasbourg, deși este un oraș cosmopolit, care se umple de vizitatori atunci când au loc sesiunile Parlamentului European sau cu ocazia târgului de Crăciun, nu se poate compara cu Bucu­reștiul din punctul de vedere al numărului de locui­tori, al traficului și al aglomerației.

De aceea, în București pare imposibil, deocam­dată, să poți anticipa ora și minutul la care autobuzul ajunge în stație. Cu tramvaiele ar fi mai simplu, a existat o încercare de a afișa orele la care acestea ajung în stație, prin plăcuțe puse în stații, dar totul a fost un fiasco, în sensul că, în câteva luni, tabelele imprimate au dispărut, iar lucrurile s-au întors la cum erau înainte.

De toate acestea mi-am adus aminte când am vă­zut știrea că noile tramvaie achiziționate de Primă­ria Generală încep să circule. Par impresionante, la fel și facilitățile pe care le oferă: aparate la care se poate valida călătoria, atât cele specifice transportului în comun, cât și pe baza cardului bancar. În plus, va exista și internet wireless.

CONTROLORII. Ceea ce atrage atenția este că noile tramvaie vor avea controlor. Evident, la Strasbourg, controlorii apar inopinat în mijloacele de transport, dar în noile tramvaie bucureștene vor fi controlori. Explicația regiei de transport este că rolul controlorilor va fi acela de a încuraja plata călătoriei și de a împiedica eventuale acte de vandalism. Interesant. Nu aș spune că este o idee greșită, dar ea arată gra­dul de civilizație. În România, o investiție nouă, costisitoare, trebuie apărată de eventuale acte antisociale prin control. Îmi aduc aminte de deceniile ’70-’80. Pentru o peri­oadă, atunci, în mijloacele de transport bucureștene erau așa-numitele „taxatoare“, angajate care emiteau biletele de călătorie și încasau banii.

Cu câțiva ani înainte de 1989, taxatoarele au dis­pă­rut, fiind înlocuite cu un control inopinat. Astăzi nu este același lucru. Adică democrația nu poate fi pusă la îndoială de un controlor aflat într-un tramvai. Dimpotrivă, putem înțelege rațiunea deciziei, dar nu înseamnă că nu reflectă un punct sensibil al societății românești. Noile investiții, noile tramvaie, au nevoie de un controlor care să descurajeze gesturile care ar putea să ducă la vandalizarea lor. Vom vedea cum va funcționa sistemul.

PREZENȚI ȘI ÎN ECONOMIE. De altfel, controlorii sunt prezenți, sub o formă sau alta, în economie și în business. De exemplu, banii publici sunt con­trolați de Curtea de Conturi. Numai că după cazul Niculae Bădălău există o îndoială justificată față de felul în care organele de control ale statului își fac datoria. Evident că nu se poate generaliza, dar cazul Bădălău a fost o lovitură dură adusă unei instituții care oricum nu inspira prea multă încredere, Curtea de Conturi.

În dosarul Bădălău, acuzațiile sunt, până la proba contrarie, de trafic de influență și de conflict de interese. Este îngrijorător felul în care uneori func­țio­nează instituțiile statului, în sensul că un func­ționar de rang înalt al Curții de Conturi a făcut o înțelegere oneroasă cu un primar pe care chiar inspectorii Curții de Conturi îl controlau. Este un cras abuz în materie de conflict de interese și trafic de influență. E prea devreme să existe o concluzie, dar așa stau lucrurile în acest moment.

Cazul Bădă­lău arată, încă o dată, cât de „permeabile“ la corup­ție rămân instituțiile publice româ­nești, nu doar Curtea de Conturi. Cauza este aceeași din ultimii 30 de ani și anume o implicare exagerată a sferei politice în instituțiile publice.

Totodată, în sectorul privat și al companiilor de stat există auditul, un proces menit să controleze sănătatea financiară a companiei și corectitudinea înregistrărilor contabile. Ceea ce ne arată că în toată economia, de la tramvai la mari companii, există con­trol. Uneori, mai eficient, alteori, de prisos.

Există în economia globală numeroase exemple de control ratat. De la Enron la cel mai recent caz, FTX, din domeniul criptomonedelor, și până la că­de­rea marilor bănci de investiții în perioada crizei financiare din 2008. Atunci s-a pus problema vino­vă­ției agențiilor de rating și a companiilor de audit, dar în câțiva ani parcă totul s-a uitat.

Mecanismele de control din economie sunt indispensabile, dar nu infailibile. Ele pot fi evitate printr-o portiță sau alta, dar, în același timp, nu există o me­todă mai eficientă de a preveni ieșirile în decor. Sis­temul de control funcționează, cu o eficiență mai mare sau mică, iar excepțiile nu fac decât să confirme regula.

Constantin Rudnițchi, realizator de emisiuni la Radio RFI România și la televiziunea Profit.ro. De asemenea, a fost redactor-șef adjunct al revistei economice Capital.