Un tânăr antreprenor vrea să transforme un startup local de tehnologie în unicorn

Bianca Dobrescu 20/01/2020 | 16:30 Digital
Un tânăr antreprenor vrea să transforme un startup local de tehnologie în unicorn

Planurile lui Alin Dobra nu sunt nici pe departe mărunte. Mai ales că în urmă­torii cinci ani vrea să facă din Bunnyshell un unicorn. 

O știe orice om de afaceri: unicornii există! Sunt companiile foarte tinere, care reușesc să ajungă rapid la o va­loare de piață estimată la cel puțin un miliard de dolari, iar termenul s-ar pu­tea traduce cumva prin „învingătorul învingătorilor dintre startupuri în teh­no­logie“. În prezent, sunt 428 de astfel de companii în lume, care au o valoare de piață cumulată de 1.324 de miliarde de dolari, potrivit celei mai recente cerce­tări efectuate de CB Insights, firmă care se ocupă cu evaluarea startupurilor din întreaga lume. Dintre acestea, 50 sunt din Europa.

Și să mai spunem că există și un unicorn cu origini românești, UiPath, unul dintre liderii globali în automatizarea proceselor interne ale companiilor, fondat de antreprenorii Daniel Dineş şi Marius Tîrcă, cu o valoare estimată de piață de șapte miliarde de dolari, la începutul lui mai 2019.

În această ligă selectă își dorește să ajungă în următorii cinci ani și Alin Dobra cu al său Bunnyshell, un startup local speciali­zat în dezvoltarea de teh­nologii pentru managementul infrastructurii în cloud. Dobra a pus temeliile firmei Bunnyshell în martie 2018, iar nouă luni mai târ­ziu atrăgea de la Koding Techno­logy o primă investiție în valoare de 200.000 de dolari, în schimbul unei par­ti­cipații de 5%.

Ulterior, Dan Călugăreanu, managing partner al fondului de investiții Early Game Ventures (EVG) – cu o valoare de 24 de milioane de euro, cunoscut pentru investițiile sale în companii precum Adiem, SympoPay, Underline sau Watto Stations –, îi asigura o nouă rundă de finan­țare, în valoare de 750.000 de euro.

Bunnyshell vrea să se extindă în Europa

La ora actuală, Bunnyshell este eva­luată la aproape cinci milioane de euro, iar următoarea rundă de finanțare, esti­mează Dobra, se va încadra între cinci și zece milioane de euro.

La o scurtă privire, procesul de inves­tiții al companiei Bunny­shell a fost atipic, pentru că Dobra nu a mers după investitori. Inițial, a purtat dis­cuții cu mai multe fonduri din Cehia, Marea Britanie, Polonia sau SUA, pentru ca apoi să intre în atenția finanțatorilor locali.

„Cu Dan Călugăreanu a fost chimie la prima vedere. Ne-a plăcut și l-am plăcut imediat“, mărturisește tânărul, care pre­feră să păstreze confidențială participația deținută acum de EVG. Ca filosofie de business, la nivel de piață se știe însă că, în primele runde, Early Game Ventures optează pentru o participație cuprinsă între 5 și 15% din companiile în care in­vestește.

Cu banii de la EVG, tânărul vrea să ducă Bunnyshell în mai multe piețe europene, cum ar fi Marea Britanie, Germania și Polonia.

Cu peste 30 de clienți în portofoliu, prin­tre care regăsim nume sonore din piață, precum UiPath, Gomag, BestValue sau Roche, Bunnyshell funcționează pe platforme de infrastructură ca Google Cloud, Amazon Web Services sau Microsoft Azure, având parteneriate și cu Digital Ocean sau Cloudflare.

Firma românească Bunnyshell se ocupă cu dezvoltarea interfețelor software pentru platforme populare de cloud precum Google, AW, Azure sau Digital Ocean

„Targetul nostru este orice companie care are nevoie de backup, de securitate sau să i se miște bine aplicația. Firesc, e-com­merce-urile au fost primul nostru target, pentru că, dacă le pică website-ul, nu mai generează bani“, detaliază antreprenorul. Costul unui abonament lunar este stabilit în funcție de traficul pe care îl au com­paniile. „De exemplu, pentru un trafic de 500.000 de utilizatori pe lună, poate costa între 500 și 1.000 de euro pe lună. Și, desigur, poate duce la zeci de mii de euro. Cel mai mic preț este și de 50 de euro. Dacă ajungi la 500.000 de useri trafic, probabil ai zece servere minim. Și atunci se justifică un abonament mai mare“, mai spune Dobra.

Crești sau dispari

Alin Dobra a absolvit Politehnica, iar în vara primului an de facultate, câțiva prieteni, colegi de breaslă din ani mai mari, care nu reușeau să-și gă­sească joburi potrivite, l-au sfătuit să în­ceapă să-și caute de lucru încă de pe atunci. Și chiar dacă nu este angajat, măcar să se familiarizeze cu procesul de intervievare și cu cerințele angajatorilor. Zis și făcut.

Nici nu și-a trimis bine CV-ul, că a și fost invitat la primul interviu. Optase pentru un post de software developer, entry level, în cadrul firmei Net-Connect Internet. „Pe drum, mă întrebam ce salariu mi se va propune. Pe măsură ce înaintam, îmi făceam calculele. Dacă primesc 800 de lei, cu banii de la părinți ajung la suma X, cu 600 de lei, ajung aici“, povestește tânărul antreprenor.

Oferta de atunci a fost semnificativ mai mare, iar jobul ocupat s-a dovedit mai apoi un atu în CV. „De asta am ajuns CTO (chief technology officer) la Omniconvert, la 23 de ani. Am avut niște prieteni care mi-au zis să mă duc la un interviu și mi s-a oferit imediat de muncă.“ Din Omniconvert, companie de dezvoltare de software cu afaceri de peste două milioane de euro în 2018, în care a devenit și acțio­nar minoritar, a ieșit în urmă cu doi ani, atunci când, cu banii rămași, a pus bazele companiei Bunnyshell.

Printre cei care l-au sfătuit în perioada sa de început s-a aflat și investitorul în serie Radu Georgescu, fondatorul Gecad Group. „Radu Georgescu ne-a plăcut. Și nouă ne-a plăcut de el. Așa a ajuns să ne spună să lăsăm strategia, să scoatem ar­mele și să tragem. Noi încercam pe atunci să preîntâmpinăm orice problemă ce ar fi pu­tut să apară și eram foarte atenți la asta. Nu ne gândeam: hai să facem și vedem noi ce va ieși.“

Pentru startupul autohton Bunnyshell, România reprezintă o piață experi­men­tală, în contextul în care nevoile pe care le au software developerii de la noi nu diferă de cele ale altor companii din întreaga lume.

„Este o piață foarte bună de testat aici, local, dar noi vrem să ne extindem inter­național și să creștem cât mai mult“, mai spune tânărul antreprenor, care în acest an se așteaptă la afa­ceri de peste un mi­lion de euro. Pentru că, în cazul unui startup, dacă nu crești, mori. O știe orice om de afaceri.

Pariu pe Bunnyshell

Cu o valoare de circa 24 de milioane de euro, fondul de investiții cu vehicul olandez Early Game Ventures a intrat pe piață la finele lui 2018, iar din 2019 a pariat 750.000 de euro, alături de un busi­ness angel, pe Bunnyshell. Aici, fondul a contribuit cu 500.000 de euro.

  • Apariția. Early Game Ventures are o durată de viață de zece ani și a pariat până acum în România pe șase startupuri, toate, cu componentă tehnologică. Printre acestea, se numără Adiem, Bunnyshell, SympoPay, Underline, RoboSelf și Watto Stations.
  • Filosofia. Fondul de in­vestiții Early Game Ventures are două tipuri de tichete, mai precis cel de tip accele­rator, unde sumele investite variază între 50.000 de euro și 200.000 de euro, și „tiche­tul dulce“, de 500.000 de euro, unde suma maximă pe care Early Game Ventures o poate investi într-o compa­nie este de 4,3 milioane de euro. Succesiv.
  • Planurile. Dacă în primul an de activitate fondul de investiții Early Game Ventu­res își propunea să ajungă la o valoare de aproape 30 de milioane de euro, în 2020 instituția și-a bugetat între opt și zece noi investiții și are în vedere mai multe start­upuri.

Acest articol a apărut în numărul 81 al revistei NewMoney

FOTO: Laszlo Raduly

După studiile în Filosofie, Bianca Dobrescu intră în presa economică. Mai întâi lucrează la ziarul Bursa, pe urmă la Business Cover, Forbes, Capital, Leaders Reunited și ulterior în cadrul ziarului Adevărul. La NewMoney acoperă subiecte legate de lumea antreprenorială.