Un oraş din România a intrat în scenariul roşu. Se închid şcolile și restaurantele

Elena Marinescu 17/09/2020 | 19:50 Ştiri
Un oraş din România a intrat în scenariul roşu. Se închid şcolile și restaurantele

Oraşul Siretul este prima localitate din județul Suceava unde incidența cazurilor este de 7 la mia de locuitori, iar situația va fi pusă în discuție în ședința Comitetului pentru Situații de Urgență care se va derula vineri la Prefectură.

Cu acest prilej se vor stabili măsurile care trebuie adoptate pentru ca lucrurile să nu scape de sub control. Creşterea bruscă a infectărilor a început de la focarul izbucnit la Spitalul de Psihiatrie Siret, unde au fost depistate aproximativ 40 de cazuri de COVID-19. Angajaţii spitalului au luat contact şi cu alte persoane, numărul bolnavilor înmulţindu-se considerabil, potrivit monitorulsv.ro. Astfel, toate unităţile de învăţământ preuniversitar au fost închise, fiind vorba despre despre Colegiul Tehnic “Laţcu Vodă” şi Şcoala Gimnazială “ Petru Muşat.

”Începând de astăzi (17 septembrie) industria HoReCa se închide. Vor putea funcționa doar terasele, dar pentru ceea ce înseamnă restaurante și cafenele la interior activitatea nu mai este permisă. De asemenea, slujbele religioase vor fi permise, dar numai în exterior, iar oamenii trebuie obligatoriu să poarte mască de protecție”, a declarat Adrian Popoiu.

Măsurile trebuie respectate pentru o perioadă de două săptămâni, după care autorităţile vor face o nouă analiză epidemiologică.