Un mare proiect pentru copiii cu cancer din România, finalizat după doi ani

Elena Marinescu 27/11/2019 | 10:06 Ştiri
Un mare proiect pentru copiii cu cancer din România, finalizat după doi ani

Noul centru „MagicHOME” Fundeni, aflat în apropierea Institutului Oncologic Bucureşti, a fost finalizat, la doi ani de la campania de strângere de fonduri din România, şi urmează să devină funcţional din ianuarie 2020.

Beneficiarii sunt preponderent familii cu copii diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice, însă aceştia pot fi şi din alte categorii – boli cronice grave, arsuri, boli rare (imunodeficienţe).

Noua casă, al cărui cost total se ridică la 700.000 de euro, are o suprafaţă de 750 de metri pătraţi, 11 camere, 26 de paturi, un depozit şi o sală de consiliere, unde vor avea loc şedinţe de terapie, spaţii comune de recreere, lift, o bucătărie pe fiecare nivel şi terasă.

14 „MagicHOME” în opt oraşe

Vlad Voiculescu, fondator „MagiCAMP” şi „MagicHOME”, a spus că ideea realizării unei astfel de case a pornit de la o poveste.

„Este povestea unei mame dintr-un sat de acolo, unde este MagicCamp, tabăra pentru copii bolnavi. O mamă pe care am întâlnit-o pe uliţă, pe care am întrebat-o de ce nu a venit ceva mai repede cu copilul la tratament. Pentru copilul dânsei era prea târziu. Ce mi-a răspuns atunci acea doamnă sunt câteva cuvinte pe care nu le voi uita în viaţa mea.

Acele cuvinte sunt: ‘Nu am eu bani de Bucureşti’. ‘Nu am eu bani de Bucureşti’ înseamnă de fapt trei lucruri: înseamnă nu am unde să stau, nu am ce să mănânc la Bucureşti şi nu am bani de şpagă la medic. Ne-am propus atunci un proiect mic. Acum doi ani şi jumătate, când am început să ne căutăm o casă, ne-am propus un proiect mic şi astăzi suntem în cu totul alt punct”, a explicat Voiculescu.

Vlad Voiculescu şi Melania Medeleanu

Melania Medeleanu, de asemenea fondator al „MagiCAMP” şi „MagicHOME”, a spus că sunt 14 „MagicHOME” în opt oraşe: Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş, Chişinău, Viena.

„Părintele bolnav de cancer este parte din tratamentul copilului. El trebuie să fie puternic pentru copilul său. Am achiziţionat repede această casă, nu a fost greu, era exact ce ne trebuia, foarte aproape de spital – mare şi urâtă şi relativ ieftină – 215.000 de euro a costat această casă, adică la vremea respectivă aproape toţi banii asociaţiei. Din secunda aceea, era clar că avem nevoie de fonduri pentru a o renova, pentru că nu era deloc o casă pe care să o renovezi cu o sumă mică”, a susţinut Medeleanu.

Cheltuielile, acoperite din SMS-uri

Potrivit fondatorilor „MagicHome”, toate aceste case au nevoie să fie administrate, întreţinute şi mobilate, la aceste cheltuieli adăugându-se şi costurile cu chiriile, acolo unde apartamentele nu au fost puse la dispoziţie gratuit, au nevoie de terapeuţi, de transportul părinţilor la spital, de mâncare etc.

„Aceste cheltuieli pot fi acoperite atât prin sistemul de SMS-uri recurente (cuvântul MAGIC, la 8844), care permite o donaţie de 2 euro lunar către MagicHOME, lăsând libertatea fiecărui donator de a opri oricând donaţia, cât şi prin sprijinul companiilor, prin redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit/venit datorat statului către MagicHOME.

Orice om de afaceri care doreşte să sprijine Reţeaua de Refugii MagicHOME o poate face descărcând formularul de pe www.pentrumagichome.ro, care va fi trimis ulterior către Asociaţia MagicHOME”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.