Un mare oraș din Canada suferă din cauza prea multor investiții străine

Mimi Noel 07/12/2018 | 17:05 Global
Un mare oraș din Canada suferă din cauza prea multor investiții străine

Geografic, Vancouver este pentru China cel mai apropiat oraș occidental. Drept urmare, metropola canadiană a devenit destinația preferată pentru imigranții chinezi, dar și pentru sutele de miliarde de dolari trimise sau investite aici de multimilio­narii creați de miracolul economic chinezesc.

Acest articol a apărut în numărul 54 (3 – 16 decembrie) al revistei NewMoney

Faimos în lume mai ales pentru uimitoarea sa coastă udată de apele Pacificului, Vancouver a devenit în ultimul deceniu la fel de notoriu și ca destinație pre­dilectă a banilor din surse discutabile care curg dinspre Asia în economiile occidentale. Unii i-au dat și un nume – așa-numitul „model Vancouver“, care ames­tecă banii albi cu cei negri în cazinouri, aface­rile imobiliare cu cele cu produse de lux etc. Expli­cația? Una și cea foarte probabilă ține de legăturile vechi cu China, dar de vină este și permisivitatea tradițională de care a dat dovadă Canada când a fost vorba să combată infracționalitatea financiară.

Despre Vancouver se poate spune că este cumva produsul celui mai mare flux financiar al secolului în care trăim: sfidând di grande controalele impuse de autoritățile de la Beijing asupra cash-ului care pleacă din China, chinezii bogați ajung să pompeze miliarde de dolari în active sigure din străinătate. De la mijlocul lui 2014 încoace, ieșirile de capital din China s-au cifrat la aproape 800 de miliarde de dolari, potrivit unor estimări ale Institutului Internațional Financiar (IIF).

LABORATORUL. Valul imens de bani a avut un impact pe măsură asupra economiei și demografiei Vancouver-ului. Pe strada Alberni, locul unui târg desuet a fost luat de două magazine Prada cu fațadă de marmură neagră, de cel mai mare showroom Rolex din America de Nord și de un turn de 62 de etaje în care este amplasat și hotelul de cinci stele Shangri-La. O zonă unde peste tot găsești personal care vorbește și mandarină.

În mai, Rolls-Royce a ales Vancouver pentru a-și prezenta în premieră noul model sport, al cărui preț de listă începe de la 300.000 de euro. Șase astfel de modele au fost vândute în prima zi, clienții prove­nind cel mai probabil dintr-o suburbie locuită majo­ritar de asiatici unde apartamentele sunt construite personalizat și sunt dotate inclusiv cu garaje de lux. Cu un preț pe măsură: un astfel de apartament por­nește de la 800.000 de dolari canadieni (aproximativ 608.000 de dolari americani).

O mare parte din banii ajunși aici au fost obținuți legitim, cel mult au fost scoși din China prin inginerii tipice pieței gri. Totuși, autoritățile spun că o cotă în­semnată din acești bani provine și din acte de co­rupție sau din vânzarea de droguri. Pe fondul furiei opiniei publice față de prețurile astronomice la lo­cuințe și al unei economii distorsionate de fluxul uriaș de capital străin, guvernul de stânga al Columbiei Britanice (cea mai vestică provincie a Canadei, cunoscută pentru frumusețea naturii, n.r.), ales anul trecut după o campanie având ca temă principală normalizarea pieței imobiliare, pune bazele unui la­borator global de politici menite să tempereze intră­rile de capital din China: mărește enorm taxele și im­po­­zitele și înăsprește regulile de transparență și mo­nitorizarea cazinourilor și a instituțiilor financiare.

Evident, schimbarea nu va veni ușor. Vancouver are o istorie legată puternic de Asia încă de la sfâr­șitul secolului al XIX-lea, când primii muncitori chinezi soseau aici pentru a pune umărul la construcția liniei ferate trans-Canada. În plus, orașul s-a mândrit întotdeauna cu numărul impresionant de imigranți pe care a reușit să îi integreze.

GEOGRAFIE & PREDESTINARE ECONOMICĂ. Pro­blematic este însă că, în afara sectorului imobiliar, baza economică a metropolei este fragilă. Nu este nicidecum capitala financiară a vestului canadian (cum este Calgary, de pildă) și găzduiește puține sedii de mari corporații sau centre de operațiuni ale unor producători importanți. „Capitalul asiatic a fost cel care a ținut în viață economia acestei metropole și punct“, spune Ron Shon, un investitor de risc chi­ne­zo-canadian care s-a stabilit aici la finalul anilor ’60.

Iar fluxul de capital asiatic intră atât de rapid și este atât de consistent, încât aici expectativa nu poate fi o opțiune. Vancouver este cumva prima me­tropolă occidentală care simte din plin forța capitalului chinez. Curând s-ar putea să fie și prima care află pe propria piele ce înseamnă să încerci să-l oprești.

Coasta de Vest a Canadei este unul dintre cele mai neprietenoase locuri ale continentului nord-american, unde crestele înalte ale munților alternează cu văi glaciare, totul întins pe o distanță de peste 900 de kilometri, din care cea mai mare parte este nelo­cuibilă.

Vancouver este situat în punctul cel mai sudic, pe o pereche de peninsule garnisite de jur împrejur cu vârfuri muntoase acoperite mai tot anul de zăpadă. Cu așa geografie, era de la bun început evident că ora­șul, cu al său port natural, avea să facă o fru­moasă carieră ca poartă maritimă.

Revenind la relația specială cu China, prejudecățile băștinașilor față de chinezi au început să se adân­cească tot mai mult în istoria recentă, dar mai ales după 1885, când a fost terminată linia ferată cons­truită mai ales cu forța de muncă a chinezilor. Ca­na­da a introdus chiar așa-numita „taxă pe cap“ cu scopul clar de a descuraja fluxul de imigranți chinezi. În 1903 a crescut respectiva taxă aberant de mult, așa că peste patru ani membrii Ligii Excluderii asiaticilor au declanșat în Chinatown din Vancouver o revoltă în timpul căreia localnicii au fost bătuți, iar magazinele au fost vandalizate. În 1923, Canada a adop­tat ceea ce a devenit cunoscut drept Legea Excluderii Chinezilor, prin care le interzicea cvasitotal intrarea imigranților chinezi și le solicita tuturor celor care aveau sorginte chineză să se înregistreze. Abia în 1947, etnicii chinezi rezidenți în Vancouver au primit drept de vot.

VANCOUVER = BOGĂȚIE. Când, în anii ’70, înfo­metată de investiții și de forță de muncă străine, Canada a decis să-și liberalizeze politicile imigraționiste, Vancouver a devenit o destinație na­tu­rală. Din nou, mai ales pentru chinezi. Au început să sosească foarte mulți din Hong Kong, ten­dință care s-a accelerat după ce, la înce­putul anilor ’80, Marea Britanie a fost de acord să re­trocedeze Chinei metropola în 1997.

În 1988, mogulul imobiliar și al infrastructurii din Hong Kong, Li Ka-shing, a fost de acord să plă­tească 320 de milioane de dolari canadieni (243 de milioane de do­lari americani) pentru o fâșie din zona industrială False Creek, care desparte cele două peninsule pe care stă Vancouver. A fost cea mai mare tranzacție imobiliară din istoria metropolei canadiene, iar turnurile rezidențiale de sticlă ridicate de Li pe respectivul teren au dat practic tonul valului de dezvoltări imobiliare cu capital chinez care au împânzit orașul.

În cea mai mare parte, cumpărătorii au fost imi­granți din Hong Kong, dar și tot mai mulți taiwa­nezi sau canadieni bogați. În China, Vancouver devenea astfel un sinonim pentru bogăție. Ca o anec­dotă, chiar și unul dintre zborurile zilnice ale companiei Cathay Pacific dinspre Hong Kong are nu­mărul 888, cea mai norocoasă serie de numere posibilă, spun cei care cred în numerologie.

Regimul de imigrare al Canadei îi favorizează pu­ternic pe candidații care au competențe în domeniul marketingului și, la fel, le oferă avantaje speciale celor bogați. Cetățenia poate fi câștigată după trei ani de rezidență, iar fiscalitatea pe venitul câștigat în străi­­nătate este aplicată la sursă. Aceste prevederi au contribuit la proliferarea așa-numitelor familii „astronaut“, în care cel care câștigă cel mai mult rămâne în străinătate, iar soția și copiii rămân în Vancouver sau în Toronto. Mulți dintre acești imi­granți „au cunoscut deja succesul, așa că le este deja ușor să facă bani. Drept urmare, de ce ar schimba ceva în acest model“, spune Richard Zhang, un director exe­cutiv din sectorul dezvoltărilor industriale care a sosit în 2006 din provincia Hebei.

Canada acceptă anual circa 300.000 de noi rezi­denți permanenți, o proporție destul de mare dacă ra­portăm la populația totală și comparativ cu SUA, de exemplu. Sondajele de opinie arată constant faptul că locuitorii Vancouver-ului îi primesc bine pe nou-veniți, în primul rând pentru că aduc bani mulți în economia locală.

Pe fondul achizițiilor făcute de străinii bogați, valoarea activelor imobiliare este aici cea mai ridi­cată din Canada, costul unei case în Vancouver tri­plându-se din 2005 încoace, până la o medie de 1,5 milioane de dolari canadieni (1,14 milioane de dolari americani). Efectul? Numeroși băștinași s-au îmbogățit, devenind milionari peste noapte.

Cu toate acestea, recent, atitudinile s-au mai schimbat însă. Semnele au început să devină vizibile de prin 2010 și s-au adâncit pe mă­sură ce anumite cartiere s-au golit de rezidenții vechi, iar localnicii mai tineri au pierdut ori­ce speranță că-și vor permite vreo­dată să-și cumpere o casă.

MĂSURI IN EXTREMIS. Partidul libe­ral de centru-dreapta al Columbiei Britanice, care a guvernat din 2001 până anul trecut, a minimali­zat rolul banilor intrați din afară în economia canadiană, acceptând ușor argumentele dezvoltatorilor că prețurile piperate sunt efectul unei birocrații balcanice în materie de planificare și al lipsei terenurilor disponibile pe care s-ar putea cons­trui.

Dar în 2016, în contextul apropierii alegerilor și al unui val de creșteri explozive ale prețurilor caselor, liberalii au impus în premieră impozit pe achizițiile făcute de străini – o suprataxare de 15% aplicată celor fără cetățenie canadiană sau rezidență perma­nentă care cumpără o locuință în Vancouver sau în preajma orașului. Pentru mulți dintre alegători era deja prea târziu. Partidul Noua Democrație (NDP, de opoziție) a câștigat la o diferență foarte mică, pro­mițând că va pune capăt acestui fenomen.

Noul premier din partea NDP, John Horgan, a crescut supraimpozitarea de la 15 la 20% și a lărgit zona geografică unde este aplicată. Guvernul său inten­țio­nează să impună și un comision anual de 2% pe imobilele cumpărate de străini, dar nelocuite. Totodată a început să repare breșele legislative care le permit încă celor care cumpără să evite plata impozitelor pe activele achiziționate sau pe transferurile de proprietate. Numai că, pentru ca aceste modificări să fie realmente eficiente, autoritățile trebuie să știe cine de­ține cu adevărat proprietățile din Vancouver. Până în 2017, biroul canadian de statistică nu avea date despre proprietarii străini de active imobiliare. În 2017 a anunțat însă că non-rezidenții dețin peste 7% din locuințele orașului. Agenția federală pentru active imobiliare susține însă că este o subestimare, deoarece investitorii din afară pot face respectivele achiziții fie prin intermediul unor rude din Canada, fie prin companii-paravan.

În 2016, organizația Transparency International a semnalat că, în cazul a jumătate dintre cele mai scumpe 100 de proprietăți din Vancouver, evaluate la cel puțin 1 miliard de dolari canadieni (760 de milioane de dolari americani), nu li se poate identifica proprietarul real.

David Eby, noul procuror general al Columbiei Britanice, a cunoscut poate mai direct ca oricine trans­formările prin care a trecut Vancouver. Membru al NDP, Eby a trăit multă vreme în zona Point Grey, unde se află câteva dintre cele mai scumpe pro­prie­tăți din Canada. Prețul mediu ajunge la circa 3,2 mili­oane de dolari canadieni (2,4 de milioane de dolari americani).

În 2016, el însuși a fost cel care a dezvăluit că în cartierul lui o proprietate de 57 de milioane de dolari  canadieni (43 de milioane de dolari americani) a fost cumpărată de studenți care nu au aveau niciun venit raportat. „Din prima zi mi-am dat seama că avem o pro­­blemă uriașă. Legislația noastră facilitează consi­de­rabil operațiunile prin care cineva vrea să ascundă bani mulți. Și avem un sistem privind proprietatea asupra unui teren care permite ascunderea proprie­tarului real. Dispunem de fapt de un set limitat de pârghii pentru a avea controlul“, a spus Eby, avoca­tul de 41 de ani care a condus o asociație de libertăți civile.

PORTIȚE ÎN LEGISLAȚIE. Breșele legislative sunt mari ca munții din jur. Este de pildă perfect legal să cumperi acțiunile unui împuternicit în loc să cumperi casa în sine. Astfel, cumpărătorul poate evita plata impozitului pe transfer de proprietate. Până în septembrie era posibil și să cumperi o proprietate folosind o companie anonimă condusă de un avocat sau să numești un acționar care controlează respectiva companie, fără să fie nevoie, în ambele cazuri, să spui cine este adevăratul proprietar.

La scurt timp de la preluarea mandatului de procuror general, Eby a demarat o anchetă indepen­dentă asupra industriei jocurilor de noroc. Raportul anchetei, dat publicității în iunie, a avut o concluzie fără echivoc – în cazinourile canadiene se fac ample spălări de bani. Totodată, raportul atrage atenția că respectivii bani ajung apoi în economia canadiană. De pildă, cineva a putut în 2010 să convertească 3,1 milioane de dolari canadieni (2,35 milioane de dolari americani) în fise cu care a jucat apoi la cazinoul Starlight fără ca nimeni să sesizeze ceva suspect. În septembrie, Eby a anunțat că ancheta lui va fi lăr­gită și va lua în vizor și achizițiile imobiliare scumpe, și vânzările de mașini de lux.

Însă toate aceste eforturi de a controla banii care curg spre Vancouver trebuie să treacă peste câteva obstacole. Primul – de a defini ce înseamnă ilicit. Toată lumea știe că banii din mită sau trafic de dro­guri sunt bani murdari, dar cum tratezi banii făcuți legal, dar care pot fi scoși din China doar scurtcircui­tând reglementările bancare chineze în vigoare? Pentru a proteja și menține stabil yuanul, China le interzice cetățenilor săi să scoată mai mult de 50.000 de dolari americani pe an fără aprobarea autori­tăților.

OUĂ ÎN MAI MULTE COȘURI. Politicile adoptate în ultima vreme dau semne că produc efectele dorite. Vânzările pe segmentul rezidențial au scăzut cu 44% în septembrie în Vancouver comparativ cu anul ante­rior, iar prețurile încep să scadă. Sunt cifre care in­dică deopotrivă și vulnerabilitățile economice ale metropolei.

Cu excepția puținelor poziții de top în companii mari, salariile sunt mai degrabă mici aici. Venitul mediu pe gospodărie este de 61.000 de dolari americani, ceea ce situează Vancouver pe locul 50 în topul zonelor metropolitane din America de Nord, potrivit unei cercetări a lui Andy Yan, director al City Program din cadrul Universității Simon Fraser.

Devine limpede că diversificarea economiei este o prioritate. Primarul metropolei, Gregor Robertson, care și-a depus mandatul după aproape un deceniu petrecut la conducerea urbei, a încercat să atragă și să susțină startup-uri în domeniul energiei regenerabile. Anterior lui, s-a dorit încurajarea turismului și a producției de avioane și de nave. Toate ideile s-au lo­vit de aceeași problemă – costurile cu chiria sunt exorbitante pentru un business care se vrea profita­bil. Descurajant, așa că economia a ajuns de fiecare dată să se bazeze tot pe imobiliare.

Singura excepție este un sector obișnuit cu costul ridicat cu chiriile și pentru că poate absorbi aceste cheltuieli și să rămână profitabil. Este vorba de domeniul tehnologiei, unde toți indicatorii merg în sus. Cu ceva ani în urmă, Microsoft a făcut dintr-un ma­gazin Sears un spațiu impozant de birouri. Câ­teva străzi mai încolo, Amazon a transformat un sediu poștal din anii ’50 într-un hub de cercetare unde mun­cesc 3.000 de oameni.

Atragerea mai multor afaceri importante din domeniul tehnologiei ar putea fi soluția pentru lărgirea bazei economice a metropolei, doar că nici așa viața de aici nu devine mai suportabilă ca nivel de trai pentru profesori, asistente medicale, artiști sau mici antreprenori care se luptă să supraviețuiască.

În concluzie, ar fi posibil ca actualele politici guvernamentale să tempereze temporar fluxul de bani dinspre China, dar boomul economiei chineze a creat foarte mulți multimilionari care au nevoie de un loc în care să-și parcheze banii. Unde ți-ai plasa averea dacă ai fi chinez? Poate în Sydney, dar poate nicăieri pentru el nu este mai atractiv și mai prietenos decât în Vancouver, așa că într-un fel sau altul va găsi o soluție să-i ducă acolo.

Ceea ce înseamnă de fapt că forțele financiare globale ajung să copleșească inevitabil acest tip de mă­suri luate la nivel local. Vor fi poate frânate marile excese, dar este greu de inversat curentul în fața celei mai ample mișcări de capital a lumii la acest mo­ment, fără a mai lua în calcul și istoria legăturilor dintre Vancouver și China.

 

Cine, ce, cât

Dependența periculoasă de sectorul imobiliar a economiei Vancouver-ului nu și-a găsit încă un remediu, în ciuda câtorva măsuri de temperare a injecțiilor masive de bani externi.

Imobiliare. Potrivit estimărilor, vânzările imobiliare, construcțiile și activitățile conexe sectorului au o pondere de 40% în Produsul Intern Brut al Columbiei Britanice. Dintre cele 60 de companii listate pe Toronto Stock Exchange, doar 5 sunt din Vancouver, iar 4 din cele 5 au operațiuni miniere care angajează puțini localnici. Sectorul aerospațial este modest, chiar dacă suburbiile sudice ale orașului Vancouver sunt la doar două ore de mers cu mașina de fabrica de asamblare Boeing din Seattle (SUA).

Film. Cel mai strălucit sector este cel mai probabil industria de film, Vancouver fiind un centru de producție pentru pelicule cu buget mare, precum „Deadpool“ sau „Star Trek: Beyond“.


Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Matthew Campbell și Natalie Obiko Pearson, adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.