Ştiri

Un epidemiolog român avertizează că riscăm un al 6-lea val de COVID-19

Un studiu al cercetătorilor japonezi relevă că subvarianta BA2 a tulpinii Omicron a SARS-CoV-2 generează variante grave de boală, fiind rezistentă la unele antivirale şi la anticorpii monoclonali, dar vaccinul în doză booster îşi menţine protecţia, a atras atenţia vineri vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Emilian Popovici.

Un studiu din Japonia a comunicat că Omicron în subvarianta BA2 este mai transmisibilă cu 30-50% faţă de varianta BA1, ar genera forme grave de boală într-o măsură echivalentă cu varianta Delta, ceea ce este extrem de îngrijorător. De când în Danemarca această subvarianta BA2 a ajuns dominantă, spitalizările şi decesele au crescut, dar în Marea Britanie şi Africa Sud, în care subvarianta este dominantă, spitalizările şi decesele au scăzut. Rămâne de văzut, însă semnalul de alarmă este clar.

Studiul japonez este confirmat parţial de cercetători americani. Subvarianta BA2 este rezistentă la unele antivirale, cum este Strovimab, şi, mai alarmant, este rezistent la anticorpii monoclonali. Subvarianta BA2 este detectată în cel puţin 74 de ţări şi dominant în cel puţin 11 ţări”, a spus Popovici, la conferinţa „Doi ani de pandemie COVID-19 în România„, organizată de Academia de Ştiinţe Medicale.

Medicul este sceptic în ceea ce priveşte finalul pandemiei. „Vaccinurile administrate în doză booster îşi menţin o protecţie de 74%. Vestea bună este că cei care au fost infectaţi cu subvarianta BA1 şi sunt vaccinaţi prezintă o protecţie faţă de BA2.

Probabil că vor mai fi schimbări. Dar, iată că nici nu au apucat oamenii să spună prea apăsat că ne apropiem de sfârşitul valului 5, unii mai optimişti că ne apropiem de sfârşitul pandemiei şi se arată la orizont un posibil val 6. Semnalele care vin sunt de alarmă. Varianta BA2 pare a fi comparabilă cu varianta Delta. Vom vedea dacă s-a adeverit ceea ce au comunicat japonezii. A spune acum că lucrurile se vor încheia este, după părerea mea, o greşeală„, a adăugat Popovici.

Elena Marinescu

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies