Un diamant a fost vândut pentru suma record de 50 de milioane de dolari

NewMoney 14/11/2018 | 12:47 Ştiri
Un diamant a fost vândut pentru suma record de 50 de milioane de dolari

Un diamant cu o greutate de aproape 19 carate, denumit „The Pink Legacy” (Moștenirea Roz, n.r.) a fost cumpărat cu suma record de 50 de milioane de dolari, de către un producător de bijuterii de lux din Marea Britanie, a anunțat casa de licitații Christie’s

Noul proprietar, Harry Winston, a redenumit diamantul imediat după ce a câștigat licitația, în „Winston Pink Legacy”, adăugând-o colecției sale de bijuterii rare.

„«The Pink Legacy» a ajuns la prețul extrem de ridicat de 50 de milioane de dolari, adăci 2,6 milioane de dolari per carat, ceea ce reprezintă un preț record pentru un diamant roz. Această piatră este Leonardo Da Vinci a diamantelor, nu cred că este ceva mai bun”, a explicat un expert în bijuterii, potrivit CNBC.

Bijuteria a primit punctajul maxim pentru un diamant roz, „The Pink Legacy” având o nuanță optimă a pietrei. Cele mai multe diamante roz de acest tip cântăresc mai puțin de un carat, mai spune casa de licitații.

Identitatea vânzătorului nu a fost dezvăluită, însă este știut că bijuteia a aprtținut la un moment dat familiei Oppenheimer, care a transformat De Beers într-una dintre cele mai mari companii de minerit și extracție a diamantelor din lume.


Foto: Christie’s