Un brand românesc ajunge în Qatar

Andrei Dumitru 17/11/2022 | 16:57 Ştiri
Un brand românesc ajunge în Qatar

My Geisha, singurul brand românesc de parfumerie prezent la Cosmoprof Singapore 2022, cel mai important eveniment al industriei globale de beauty, va deschide un magazin nou în Qatar. Va fi al 57 lea magazin pe care compania fondată de Denisa Tănase îl deschide în cei patru ani de existență.

Prezență românească la cel mai important târg B2B al industriei produselor de înfrumusețare, Cosmoprof, care se desfășoară zilele acestea la Singapore (16-18 noiembrie). Participarea My Geisha, compania românească care produce parfumuri și produse cosmetice, la Cosmoprof Singapore 2022 face parte din strategia fondatoarei Denisa Tănase de a-și extinde brandul pe piețele din Asia și din Orientul Mijlociu.

Ediția specială de anul acesta are un line-up impresionant, după o pauză de doi ani cauzată de pandemia cu coronavirus – 1.200 de expozanți din 40 de țări și regiuni, pe o suprafață expozițională de 50.000 de mp, iar pe parcursul celor trei zile sunt așteptați peste 15.000 de vizitatori veniți să descopere cele mai noi produse și tendințe din industria de profil.

Tânăra companie românească de parfurmuri, înființată în 2018, expune la Singapore printre coloși mondiali care aleg Cosmoprof tocmai pentru că aduce toate sectoarele industriei mondiale de beauty sub un singur acoperiș, iar oportunitățile de business sunt cu adevărat globale. Evenimentul se bucură de participarea și susținerea celor mai mari furnizori de produse cosmetice din lume și oferă o perspectivă globală și o oportunitatea de a descoperi tendințe, dintre care unele abia acum se conturează.

Cu o cifră de afaceri care va depăși 7 milioane de euro anul acesta (de la 4,5 milioane de euro în 2021) și o prezență a brandului în 12 țări, Denisa Tănase are acum ca principal obiectiv intrarea pe imensa piața asiatică. Asia Pacific a fost cea mai mare piață pentru produsele de îngrijire personală și înfrumusețare în 2021 la nivelul întregii industrii de profil, previziunile fiind ca, până în 2026, regiunea să ajungă la o pondere de două treimi ca valoare în venituri absolute, potrivit Euromonitor.

Denisa Tănase

După ce în 2018 începea online activitatea și doar cu parfumuri, astăzi portofoliul numără peste 400 de produse, branduri de skincare și de îngrijire personală pe care le importă și le distribuie. Pe partea de skincare importă din Korea, personal care din Polonia și produse pe bază de colagen din Slovacia. Pe partea de parfumerie colaborează cu furnizori din Dubai și Franța.

De altfel, pentru a putea vorbi aceeași limbă cu furnizorii și parfumierii, Denisa Tănase a urmat în 2020 cursurile ISIPCA, școala de parfumerie a Casei Guerlain. După debutul online al afacerii au urmat magazinele fizice și francizarea. De altfel, din echipa prezentă la Singapore se află și un francizat cu două magazine lider de încasări din rețeaua My Geisha, unul în Brașov și celălalt în Viena.

Urmează în primăvara lui 2023, între 16 și 20 martie, Cosmoprof Worldwide Bologna, la fel extrem de așteptat de jucătorii din industrie – vor participa operatori din 190 de țări. Ca și la Singapore, participanții vin pentru a-și dezvolta business-ul și a lua pulsul industriei – viitoare tendințe, inovație și tehnologie în domeniu.

“Vom merge și la Cosmoprof Bologna în 2023 cu stand propriu și vom lansa prima gamă de make up My Geisha”, a mai declarat Denisa Tănase de la Singapore.