Ştiri

Un bloc cu 20 de etaje din Milano, devastat de un incendiu – VIDEO

Un imobil rezidenţial de 20 de etaje a fost devastat de un incendiu la Milano, în nordul Italiei, la periferia de sud a ”capitalei” lombarde, relatează AFP.

Incendiul a izbucnit duminică seara, la etajele superioare.

”Flăcările s-au extins apoi la etajele inferioare” şi au provocat un fum gros, au anunţat pompierii pe contul lor de Twitter.

”Locuitorii au fost contactaţi telefonic. Nu s-au semnalat persoane dispărute”, au precizat ei duminică seara.

Aproximativ 70 de familii locuiau în imobilul respectiv.

Pompierii au înaintat ”din apartament în apartament, spărgând uşile, pentru a se asigura că nu era nimeni în interior”, însă a existat suficient timp ca oamenii să iasă din bloc, a anunţat primarul din Milano, Giuseppe Sala, citat de Il Corriere della Sera.

Potrivit cotidianului italian, aproximativ 20 de locuitori au fost intoxicaţi uşor din cauza fumului.

Zeci de vehicule de pompieri şi de ambulanţe au fost trimise la intervenţie.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Profitul net al Hidroelectrica a scăzut cu 23%, în primul trimestru al anului

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din Romania, a înregistrat…

51 de secunde ago

Taiwanul a detectat 45 de avioane chineze în apropierea teritoriului său

Armata taiwaneză a detectat 45 de avioane chineze în jurul insulei, a anunţat miercuri Ministerul…

27 de minute ago

Vara anului 2023 a fost cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani

Anul 2023, cel mai călduros înregistrat vreodată în lume, a mai doborât un record: oamenii…

36 de minute ago

Romanian Creative Week lansează Maratonul de Fintech

Maraton de fintech, de două zile, pentru a elabora conceptul unei aplicații mobile de banking…

38 de minute ago

Vânzările de locuințe din București au crescut cu 63%, în luna aprilie

Piața imobiliară din București continuă să demonstreze în 2024 o performanță remarcabilă de la o…

18 ore ago

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro,…

19 ore ago

Acest website folosește cookies