Un alt fel de Lenin: Cine este președintele unui stat aproape necunoscut care l-a predat pe Assange autorităților britanice

Cu Lenín Moreno în funcția de președinte, ecuado­rienii se află în pragul unei noi ere. Proamerican convins, Moreno a decis să pună Ecuadorul pe altă traiectorie politică. Primul semnal internațional în acest sens este scoaterea lui Julian Assange de sub protecție ecuadoriană.

Acest articol a apărut în numărul 68 (24 iunie – 7 iulie 2019) al revistei NewMoney

Pentru creatorul WikiLeaks, Julian Assange, dimineața de 11 aprilie părea la fel ca mai toate din ultimii șapte ani, de când trăia sub protecția Ambasadei Ecuadorului din Londra. După ce în 2012 a primit azil aici, s-a ascuns de autoritățile britanice pentru a evita extră­darea în Suedia, unde era acuzat de viol, sau în SUA, unde a fost pus sub acuzare că a divulgat secrete de stat. Născut în Australia, Assange a primit cetățenia ecuadoriană, astfel că, în ambasadă, era un ecuado­rian aflat pe teritoriu ecuadorian. Prin urmare, se bucura de imunitate totală.

Doar că pe 11 aprilie, la ora 9 dimineața, poliția a intrat în ambasadă și l-a arestat. Cea mai frecventă întrebare la acel moment a fost dacă Assange – văzut fie ca un simbol al libertății de expresie, fie ca un nihi­list susținut de puterea de la Kremlin – va fi sau nu extrădat în Suedia sau în SUA. În Statele Unite, Assange fusese recent condamnat pentru 17 capete de acuzare privind încălcarea Legii spionajului.

Sunt puțini cei care i-au dat atenție însă celui care, la câteva meridiane depărtare, a luat decizia de a-l expulza: președintele Ecuadorului, Lenín Moreno.

SCHIMBAREA DIRECȚIEI. Când Assange își petrecea ultima noapte sub protecție ecuadoriană la Londra, Moreno înregistra la Quito o alocuțiune pe marginea expulzării australianului. „Ecuador este o țară gene­roasă, care-și deschide brațele oricui. Dar destul este destul. Assange a încălcat în mai multe rânduri legis­lația internațională. Țara noastră nu-i mai poate prelungi protecția“, a spus președintele ecuadorian.

Evident că schimbarea lui Moreno față de Assange nu trebuie citită doar prin prisma unui singur om. Este doar parte dintr-o evoluție mai largă de evenimente. Este clar însă semnalul că Ecuadorul, anterior foarte legat de regimurile autoritare de stânga din Venezuela, Bolivia și Nicaragua, schimbă direcția, virând spre SUA și căutând să-i reintre în grații.

Pentru Washington, expulzarea lui Assange este un pas extrem de important. Michael Fitzpatrick, nominalizat de președintele Donald Trump să devină noul ambasador al SUA în Ecuador, a declarat la audierile de acum o lună că „domnul Assange este o amenințare la adresa securității naționale americane, în conse­cință, SUA vor trebui să evalueze relațiile bilaterale cu această țară“. Dar acum, că acest impediment nu mai există, relațiile se încălzesc accelerat.

Când Moreno a devenit președinte acum doi ani, cei mai mulți analiști au pariat că va merge pe linia predecesorului său, Rafael Correa, perpetuând apro­pierea de Venezuela. În prezent, Correa locuiește în Belgia, unde încearcă să scape de acuzația că ar fi orchestrat răpirea unui rival politic.

Cu un amestec de deschidere și viclenie, Moreno a curățat guvernul de cei apropiați de fostul președinte, eliminându-l inclusiv pe contracandidatul său din campanie, un fost om de încredere al lui Correa și care a fost recent condamnat pentru fapte de corupție.

PREDECESORUL. Deceniul lui Correa (între 2007 și 2017) a fost un amestec de larghețe populistă cu propagandă și represiune. Fostul președinte a susținut o serie de proiecte publice care nu au fost deloc dorite de concetățenii săi – centrale electrice, rafinării, conducte, terminale de aeroport sau linii ferate. Când în 2018 nu a mai putut achita 3,2 miliarde de dolari, a apelat la statul chinez pentru a continua finanțarea acestor proiecte. Calculul său era că va achita datoria plătind cu țiței.

În momentul în care Moreno a devenit președinte, fuseseră începute lucrările la doar trei din cele opt hi­drocentrale avute în plan de Correa, costul lor urcând spre 3,7 miliarde de dolari. Dincolo de creșterea neanticipată a costurilor cu aceste proiecte, auditurile internaționale au mai scos la iveală și vicii de design și construcție, fapt care a dublat suspiciunile de co­rupție care s-au strâns în jurul lor. Povestea e similară în cazul rafinăriilor, al căror cost se ridică la 3,7 miliarde de dolari. În total, Ecuador a strâns datorii de peste 6,7 miliarde de dolari către China.

O altă anomalie crescută în mandatul lui Correa a fost dezvoltarea unei birocrații supradimensionate, în care funcționarii de stat câștigau aproape dublu față de angajații din privat. În plus, datoria publică a explo­dat în cei zece ani de mandat, depășind pragul legal de 40% din PIB.

Cât despre protejarea lui Assange, a fost o încercare a lui Correa de a poza drept un apărător al liber­tății de exprimare, chiar dacă, pe de altă parte, a încercat să închidă una dintre cele mai mari publicații, El Universo, a dat în judecată jurnaliști pentru calomnie, cerându-le milioane de dolari, și a ordonat amen­darea mai multor publicații și stații radio.

REFORMATORUL. Moreno (66 de ani), singurul pre­ședinte actual țintuit într-un scaun cu rotile, a setat alt ton și alt gen de discurs. A lansat un dialog național despre reforme economice și politice, a condamnat corupția și a făcut demersuri pentru restabilirea jus­tiției și a libertății presei. A organizat un referendum care a stabilit limitarea mandatelor celor aleși și a creat premisele unei reforme judiciare importante. A reorientat politica economică a țării, a numit un tânăr antreprenor ministru de finanțe, măsuri care au atras după sine scăderea dobânzilor la titlurile de stat ecua­doriene și care au facilitat încheierea unui acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru restabilirea rezervelor în dolari și stabilizarea datoriei publice. S-a distanțat de China și a făcut eforturi pentru a atrage investiții private.

Într-un fel, nu este surprinzător că o mică și foarte în­datorată țară din America Latină, dependentă de ciclurile economice ale unor mărfuri precum țițeiul, cuprul, bananele sau creveții, a virat politic spre dreapta, așa cum în urmă cu ceva ani au făcut-o alte două mari țări vecine – Brazilia și Argentina.

Cele două au mers însă pe mâna unor lideri conservatori. Moreno, al cărui prenume este Lenín și care ani la rând a făcut parte din Miș­carea Mar­xistă a stângii revo­luționare, a defilat în campania electorală cu o platformă politică de un populism aproape de­șăn­țat. Cum era de așteptat, o parte dintre cei care l-au votat îl consideră acum un trădător, în timp ce mulți dintre cei care au votat cu contracandidatul lui îl susțin acum.

„Uitați-vă în această cameră. Poate că doar două persoane de aici l-au votat pe Moreno, dar acum, când vorbim, cam toți cei prezenți sunt fericiți că a câștigat“, explică paradoxul Michel Deller, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Ecuador. Printre cei care s-au convertit, se nu­mără chiar membri ai Cabinetului lui Moreno. „Nu mă așteptam la această evoluție. Îl vedeam făcând parte din garnitura uriașă care ne va duce pe toți direct la Caracas“, mărturisește noul vicepreședinte, Otto Sonnenholzner, gazda unei emi­si­uni radio până acum șase luni, când a preluat mandatul.

Există cineva care deținea indicii despre schimbă­rile ce aveau să vină odată cu victoria lui Moreno. Este vorba de Todd Chapman, ambasadorul SUA în Ecuador, cel care va părăsi în curând postul. În locul lui, urmează să vină Michael Fitzpatrick.

VIZIUNEA. În 2011, după ce WikiLeaks a făcut publice mai multe documente diplomatice, Correa l-a expulzat pe ambasadorul american de la acel moment, Heather Hodges. Diplomatul a apărut în cablograme spunând despre Correa că este cât se poate de împăcat cu faptul că are un șef de poliție corupt.

De atunci, mai mulți oficiali americani au fost fie expulzați (chiar atașatul militar american), sau fie au plecat de bunăvoie, pe fondul lipsei de cooperare din partea autorităților ecuadoriene.

La câteva zile după alegerile din 2017, Chapman a fost convocat la o întâlnire cu președintele ales, Lenín Moreno, care i-a expus noul său plan și dorința pu­ternică de a reconstrui relațiile cu SUA și de a-și pune țara pe o altă traiectorie. Chapman și-a informat șefii de la Washington că acesta este momentul care trebuie folosit și a solicitat la rândul lui reînnodarea cooperării.

Primul pas a fost aducerea în Ecuador a unor oas­peți americani de rang înalt. Vara trecută, vice­pre­șe­dintele Mike Pence a efectuat pri­ma vizită bilaterală la acest nivel de la Richard Nixon în­coace. Au urmat amiralul Craig Faller, co­mandantul U.S. Southern Command, și Mark Green, administratorul USAID. Iar anul viitor, Ecuador va găzdui Unitas, cel mai mare exer­cițiu american naval or­ganizat anual de SUA în regiunea Americii Latine.

Totodată, Moreno a denunțat poli­tica omologului său venezuelean, Nicolás Maduro, numit și considerat până de curând camarad de putere de la Quito, și l-a recunoscut pe Juan Guaidó, susținut de SUA și de aproape întreaga comunitate internațională.

Pe de altă parte, cei 250.000 de re­fugiați venezueleni în Ecuador creează o situație de urgență pe care Moreno trebuie să o gestio­neze. Obișnuiți mai curând cu imi­granții columbieni, ecuadorienii sunt destul de prietenoși și cu ve­ne­zuelenii, doar că acum refugiații sunt percepuți că pot provoca o creș­tere a șomajului.

„Un guvern ales pe o platformă de stânga – dar proamerican – este extrem de important și acceptabil pentru că nu este o construcție a echipei președintelui de la Casa Albă“, crede Francisco Rodriguez, analist de ori­gine venezueleană în cadrul companiei Torino Capital din New York.

După încălzirea relațiilor cu SUA, și alte guverne occidentale au început să-și arate sprijinul față de Administrația Moreno. În ultimele luni, la Quito au sosit pe rând președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, premierul sud-coreean, Lee Nak-yeon, și ministrul britanic al comerțului, George Hollingbery.

ȘANSA. Însăși viața lui Moreno a avut multe viraje dramatice care l-au forțat să-și regândească convingeri bine înșurubate, atât personale, cât și politice. Născut la frontiera cu Peru, într-un cătun aproape de Amazon, Moreno a frecventat o școală publică în Quito și a absolvit o facultate de administrație. Tatăl său a fă­cut parte dintr-un partid populist, iar Moreno a devenit președintele Camerei de Turism din Ecuador, poziție din care și-a făcut prieteni printre executivi de cel mai înalt nivel, pe care acum i-a adus în Cabinetul său.

În interviul acordat într-o încăpere din palatul pre­zidențial, Moreno se autodescrie drept un fost socia­list de cafenea care, până să fie împușcat, în 1998, „obișnuia să citească destul de multe cărți despre ma­terialismul dialectic“. Au urmat ani de durere și depresie. A depășit impasul, devenind speaker moti­vațional și vorbind despre bucuriile simple, despre puterea de vindecare a umorului și despre întrajutorare.

În același timp, a fost însă atras și în orbita lui Correa, care i-a devenit și mentor. Activist în cercurile de stânga încă din liceu, a candidat prima dată pentru un post politic în 2006, când a și devenit vicepre­șe­dinte. La început, ca mulți alții, a crezut în președintele Correa. Acum mărturisește că, în timpul mandatului acestuia, Ecuadorul a fost ca în experimentul broaștei fierte la foc atât de mic, că se obișnuiește cu ceea ce i se întâmplă.

Din 2013 însă, pe când a fost trimis special la Or­ga­nizația Națiunilor Unite (ONU), în Geneva, perspectiva i s-a mai schimbat o dată, alimentat fiind de distanță și de expunerea la alte sisteme. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ocaziile în care am putut să văd și alte circumstanțe, alte popoare, să pot reevalua ce se întâmplă la mine în țară. Orizontul meu s-a lărgit“, mărturisește el.

A mai făcut un shift politic când a participat în acel an la ceremonia de învestire a președintelui Ma­duro. „Mi-am dat seama că acei oameni de fapt nu produc nimic și mi-am spus că nu vreau să se întâmple la fel și în Ecuador, nu voi permite ca țara mea să devină un stat eșuat“, a continuat el.

Direcția proamericană pe care o urmează acum este expresia aprecierii pe care o are față de demo­crație și drepturile omului, chiar dacă este critic față de anumite politici americane, fără să le și numească.

Până în prezent, Moreno a securizat împrumuturi eșalonate pe trei ani, în valoare de 10,2 miliarde de dolari, de la FMI, Banca Mondială și Banca Inter-Americană de Dezvoltare. Banii vor fi folosiți pentru programul de stabilizare economică, dar și pentru finanțarea proiectelor de case sociale și sisteme de apă potabilă.

Abordare de tip yoda. Moreno spune că socia­lismul are totuși ceva bun – politica de a-i sprijini pe cei care au nevoie de ajutor și efortul de a stabili o oarecare echitate economică. „De aceea mi-am propus ca guvernul meu cu dreapta să producă și cu stânga să distribuie mai departe“, spune el.

De exemplu, va construi case pentru cei fără adă­post. Consilierii săi spun că deja au fost ridicate 200.000 de apartamente. În discursurile în aer liber cu care i-a obișnuit pe ecuadorieni, are o abordare de tip Yoda, amestecând filosofia cu pragmatismul, sau citează din surse disparate, din John Donne și Che Guevara, de pildă.

În centrul de conferințe din Quito, Moreno a luat cu­vântul alături de vicepreședintele său și de alți doi vorbitori – un activist gay și o antreprenoare –, iar timp de 30 de minute a vorbit liber despre cum pot fi reconciliate diverse perspective. Adesea abordează și misterele fizicii cuantice.

„Cuvintele mai prețioase pe care le folosește îl fac să pară mai curând un observator al scenei politice decât un conducător al ei“, remarcă Simon Pachano, politolog în cadrul Facultății Latino-Americane de Științe Sociale din Quito (Flacso). „Forța fantastică a lui Moreno se află chiar în cea mai mare slăbiciune pe care o are la vedere“, mai spune acesta. „Se plasează în afara luptei politice și se prezintă drept un slujitor al oamenilor.“

Santiago Cuesta, înalt consilier, care are cu Moreno o prietenie de 30 de ani, spune că, oricum, „ar fi dificil să ataci un om țintuit în cărucior“. În câteva zile, după apelul lansat public de președinte, majoritatea din Congres și chiar partidele de opoziție au votat pentru adoptarea mai multor reforme privind sistemul de pensii și piața muncii, dar și pentru consolidarea libertății presei.

CÂTEVA CONTROVERSE. Cel mai cunoscut jurnalist de investigații ecuadorian, Fernando Villavicencio, oferă o perspectivă diferită. Admite că Moreno a mai în­dulcit reprimarea libertății presei. Dar pentru a sus­ține că președintele e totuși atins de corupție, invocă mai multe argumente: relațiile cu compania chineză de construcții Sinohydro, achiziția unui apartament în Spania printr-un offshore și existența unui cont ban­car în Elveția care este pe numele soției. Moreno a negat toate acuzațiile și a spus că se pune la dis­po­ziția anchetatorilor, care au început deja să analizeze acuzațiile.

Nici politologul Ana Marcela Paredes, fostă vice­pre­ședintă a Consiliului Național Electoral, nu este fan al lui Moreno. Despre înclinația spre filosofie a pre­șe­din­telui spune că nu este decât un artificiu – scoate din jo­ben niște clișee pentru că de fapt e genul căruia nu îi place să se murdărească pe mâini.

Indiferent de ce mai spun unii și alții, Ecuadorul, țară cu 17 milioane de locuitori și cu o datorie națio­nală de 51 de miliarde de dolari (cam jumătate din produsul intern brut), are premise acum să se refacă rapid.

Doza de optimism este însă cu rezerve. Andrew Taunton, vicepreședinte în cadrul filialei ecuadoriene a gigantului australian Solgold, spune că va mai trece ceva timp până când noile rezerve de cupru descoperite vor contribui la ameliorarea datoriei publice.

Moreno a promis că se va limita la un singur mandat, fapt care îi sporește credibilitatea. Susan Segal, fost bancher și președinte al Americas Society/Council of the Americas, îl consideră pe Moreno „incredibil de implicat și pragmatic, cu un potențial de transformare uriaș“. Face o paralelă cu Chile, unde Patricio Aylwin a avut un singur mandat de președinte, din 1990, după dictatura zguduitoare a lui Augusto Pinochet. Aylwin a repus pe picioare instituții-cheie, iar întreaga țară – pe o traiectorie către o prosperitate stabilă.

Jean Cano, activist pentru libertatea presei, spune că, dacă la putere ar fi rămas Correa, el și alți colegi de-ai lui jurnaliști ar fi emigrat sau s-ar fi aflat la închisoare. Fabricio Villamar, parlamentar conservator și un opozant al președintelui, a ales o exprimare mai poe­tică: „Nu încape nicio îndoială că lucrurile s-au schimbat în bine. Poți să adulmeci libertatea în aer“.

Atipic

Ca președinte al țării, Lenín Moreno are la dispoziție un singur mandat să reformeze irever­sibil Ecuadorul.

Incidentul. În 1998, Moreno a fost împușcat în timpul unui jaf armat și a rămas de atunci țintuit în scaunul cu rotile. Ca trimis la ONU, a susținut drepturile celor cu dizabilități de o manieră care i-a adus o nominalizare la premiul Nobel pentru Pace în 2012.

PROAMERICAN. După vizita de anul trecut a lui Mike Pence, Moreno a decis lansarea unui program de întărire a securității Ecuadorului, care include achiziția de arme, radare, elicoptere și de alte echipamente militare. Cooperarea cu SUA include și training, și schimb de informații.

Mandatul. Sarcina lui Moreno nu e deloc ușoară: să scoată Ecuadorul din spirala corupției, a izolării și de sub influența capitalului chinez.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Ethan Bronner și Stephan Kueffner , adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images