UiPath, primul unicorn românesc, a raportat venituri peste aşteptări pentru anul fiscal 2023

Andrei Dumitru 16/03/2023 | 10:32 Ştiri
UiPath, primul unicorn românesc, a raportat venituri peste aşteptări pentru anul fiscal 2023

UiPath, primul unicorn românesc, listat la bursa din New York, a raportat venituri peste aşteptări pentru anul fiscal 2023, încheiat la finele lunii ianuarie, de 1,06 miliarde de dolari, cu 19% peste cele din anul precedent.

Pierderea netă s-a redus la 348 milioane dolari, de la peste jumătate de miliard de dolari anul trecut.

„An încheiat în forţă anul fiscal 2023. Intrăm în anul fiscal 2024 cu lansarea noilor noastre iniţiative conform calendarului stabilit şi cu un impuls în creştere, pe măsură ce atât clienţii, cât şi partenerii văd impactul pozitiv pe care platforma noastră de automatizare a afacerilor îl poate avea asupra angajaţilor, clienţilor şi afacerilor lor”, a declarat Rob Enslin, care ocupă funcţia de director executiv al UiPath alături de Daniel Dines.

Chris Weber renunţă la funcţia de Chief Business Officer, după doar un an. El va asigura tranziţia până la 30 aprilie 2023, sfârşitul primului trimestru fiscal 2024. La plecare, Weber va primi o sumă forfetară de 250.000 dolari şi răscumpărări de 76.024 titluri.

Robert Enslin, Co-Chief Executive Officer al companiei din mai 2022, va prelua postul acestuia, pe lângă responsabilităţile sale actuale.