UE condiţionează acordarea fondurilor europene de respectarea valorilor statului de drept

NewMoney 05/04/2019 | 15:14 Ştiri
UE condiţionează acordarea fondurilor europene de respectarea valorilor statului de drept

Eurodeputații au votat, joi, un proiect legislativ ce condiţionează acordarea fondurilor europene de respectarea valorilor statului de drept şi de combaterea eficientă a fraudelor şi corupţiei, scrie Agerpres. Decizia trebuie aprobată de Parlamentul European şi Consiliu.

De îndată ce statul membru respectiv remediază deficienţele identificate de Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul UE pot debloca fondurile.

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană poate stabili că statul de drept este ameninţat dacă sunt subminate una sau mai multe dintre următoarele:

– funcţionarea adecvată a autorităţilor statului membru care implementează bugetul UE;
– funcţionarea adecvată a autorităţilor ce realizează controlul financiar;
– investigarea adecvată a fraudelor, inclusiv a fraudelor fiscale, a corupţiei şi a altor încălcări ce afectează implementarea bugetului UE;
– examinarea judiciară eficient de către tribunale independente;
– recuperarea fondurilor plătite excesiv;
– prevenirea şi penalizarea evaziunii fiscale şi a dublei impuneri;
– cooperarea cu Oficiul European Antifraudă (OLAF) şi, dacă este cazul, cu Biroul Procurorului Public European (EPPO).


Foto: Hepta/Mediafax