Cum pot fi altfel numite cererile repetate în aceste zile de președintele ucrainean Volodimir Zelinski de aderare la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și la Uniunea Europeană? Ca, de altfel, și aspirațiile mai vechi, dar exprimate continuu, de parcurs european și euroatlantic? Ucraina, în configurația teritorială actuală, având conflictele pe care le are cu Federația Rusă, nu poate lua în calcul un asemenea proiect.
Să își aducă aminte că tratatul politic de bază cu Ucraina a fost semnat de România în iunie 1997 și în perspectiva candidaturii la NATO, ca țară care nu are diferende teritoriale și risc de conflict cu vecinii. Or, situația României nu avea nici pe departe gravitatea pe care o are în momentul de față cea a Ucrainei, cu un teritoriu strategic anexat (Crimeea), iar cu altul (Donbass) sub controlul unor forțe rebele care și-au proclamat autodeterminarea.
Dar Ucraina, chiar și fără aceste „dosare fierbinți“, are o altă problemă care o ține departe de NATO și de Uniunea Europeană: Rusia va fi întotdeauna o prezență importantă pe teritoriul său. Prea mult timp Ucraina a făcut parte din realitatea statului rus, comunitatea rusofonă este prea importantă, iar frontierele cu Rusia – prea lungi. A admite Ucraina în NATO sau în Uniunea Europeană ar însemna încă o poartă larg deschisă Rusiei în cadrul celor două organizații.
Este și motivul pentru care, la întâlnirea de la Paris din 16 aprilie cu președintele Volodimir Zelinski, atât președintele francez Emmanuel Macron, cât și cancelarul german Angela Merkel s-au arătat rezervați când acesta a pus pe tapet aderarea la NATO și la Uniunea Europeană.
TREI ÎNTREBĂRI. Marele gânditor singaporez al relațiilor internaționale, ambasadorul Kishore Mahbubani, spunea că înainte de a începe să concepi o strategie trebuie să îți pui întrebările potrivite pentru a putea formula răspunsurile potrivite. Vă invit deci să ni le punem.
ESTE POSIBILĂ ADERAREA? Poate adera Ucraina la NATO și la UE? Răspunsul este „nu“, iar întâlnirea de la Paris, pe care am amintit-o mai devreme, arată din plin că nu există susținere politică. În primul rând, Ucraina va trebui să își normalizeze frontierele cu Rusia. Este posibil acest lucru? Este realist să se creadă că Rusia îi va înapoia vreodată Crimeea? Este realist să se considere că Occidentul va rupe cooperarea cu Rusia numai pentru a susține Ucraina? Nu, nu este realist, iar dosarul cipriot ar trebui să dea de gândit. Occidentul cooperează cu Turcia chiar dacă aceasta menține trupe pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Republica Cipru.
CONFLICT NU DOAR LOCAL? Conflictul din Ucraina este oare ceva mai mult decât unul local? În mod cert. Ucraina este un teren de confruntare între Rusia și Occident, așa cum erau conflictele periferice din vremea Războiului Rece. Iar acest lucru îndepărtează și mai mult găsirea unei soluții, măcar provizorii, așa cum a fost acordul de încetare a focului semnat anul trecut în iulie.
ANGAJAMENT FERM AL NATO? Cât de ferm este angajamentul NATO pentru Ucraina sau, mai bine spus, până unde poate merge susținerea militară a NATO? Răspunsul la această întrebare trebuie să plece de la postulatul următor: nimeni nu va declara război Rusiei, putere nucleară, pentru a apăra Ucraina.
Da, vor fi vândute Ucrainei arme occidentale, vor fi organizate exerciții în comun și vor putea fi trimiși instructori care să amelioreze capacitățile armatei ucrainene, dar care, în același timp, vor atrage reacții din partea Moscovei. Pentru că pe culoarele instituțiilor de planificare de la Moscova există două idei referitoare la blocarea drumului Ucrainei spre NATO și spre Uniunea Europeană: menținerea instabilității sau aplicarea acordurilor de la Minsk, patronate de Franța și de Germania, acorduri care prevăd federalizarea, cu alte cuvinte, înghețarea Ucrainei între Est și Vest.
Îmi dau seama că răspunsurile date acestor întrebări pot fi brutale și dureroase, iar noi, românii, suntem primii care le înțelegem, istoria punându-ne de foarte multe ori asemenea întrebări și fiind obligați să facem alegeri foarte dificile și toate în legătură cu Rusia (cedarea Bugeacului de la 1878, ultimatumul sovietic din 1940).
În același timp, așa cum spunea Zbigniew Brzezin´ski, relația Ucrainei cu Europa și spațiul euroatlantic reprezintă și „punctul de cotitură pentru Rusia“, în sensul că orientările strategice de la Kiev și răspunsul țărilor occidentale vor „cataliza decizia Rusiei privind viitoarea etapă în istoria sa“: sau să fie inclusă într-o viitoare arhitectură de securitate europeană, sau să devină „un proscris eurasiatic“.
Astfel, răspunsurile pe care establishmentul de la Kiev le va da întrebărilor de mai sus nu sunt numai o „chestiune de alegere geopolitică“, dar mai ales vizează „imperativele de supraviețuire“ ale statului ucrainean.
