Ştiri

Ucraina a doborât mai multe baloane ruseşti deasupra Kievului

Şase baloane ruseşti au fost reperate deasupra Kievului şi majoritatea au fost doborâte de apărarea aeriană ucraineană, a declarat miercuri administraţia militară a regiunii, informează Reuters.

Potrivit sursei citate de News.ro,  aceasta a declarat că baloanele ar fi putut transporta reflectoare şi echipamente de recunoaştere, dar nu a precizat când au zburat deasupra capitalei, deşi miercuri au fost emise alerte aeriene la Kiev.

„Potrivit unor informaţii care se clarifică acum, acestea au fost baloane care se deplasează în aer propulsate de vânt”, a scris administraţia militară pe aplicaţia de mesagerie Telegram. „Scopul lansării baloanelor a fost, probabil, de a detecta şi epuiza apărarea noastră aeriană”, a adăugat instituţia.

Cu puţin timp înainte de acest anunţ, purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, Iuri Ihnat, declarase că Rusia ar putea folosi baloane într-o nouă campanie de conservare a stocurilor sale de drone de recunoaştere.

„Dronele de recunoaştere precum Orlan-10 sunt acum folosite mai rar (de Rusia) şiei s-au gândit: De ce să nu folosim aceste baloane?. Aşa că le folosesc”, a declarat Ihnat pentru televiziunea ucraineană.

Ulterior, el a confirmat că sirenele de alarmă aeriană au sunat miercuri în capitală din cauza baloanelor care zburau pe cer. Rusia nu a comentat imediat afirmaţiile privind baloanele deasupra Kievului.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies