Ştiri

Uber trebuie să le plătească taximetriștilor din Australia compensații în valoare de 271,8 milioane de dolari

Uber a fost condamnată să plătească compensaţii în valoare de 271,8 milioane de dolari australieni (164 milioane de euro) taximetriştilor australieni din cauza unor pierderi de venit, după cinci ani de bătălie juridică, relatează News.ro.

Peste 8.000 de şoferi de taxi şi proprietari de maşini de închiriat au intentat un proces colectiv împotriva platformei, deplângând pierderi importante de venituri de la intrarea acesteia pe piaţa australiană, în 2012.

Acest proces colectiv a condus la cea de a cincea cea mai importantă despăgubire în Australia în acest tip de proceduri, subliniază directorul cabinetului de avocatură Maurice Blackburn Lawyers, Michael Donelly, care i-a reprezentat pe taximetriști.

”Uber s-a bătut aprig în fiecare etapă, zilnic, în cei cinci ani cât a durat procesul, încercând de fiecare dată să le refuze membrilor grupului nostru orice formă de recurs sau de compensare a pierderilor acestora”, declară Donelly.

”După ani de refuz (…), Uber a cedat”, anunţă el, salutând modul în care ”mii de australieni obişnuiţi s-au unit pentru a înfrunta un gigant mondial”.

Potrivit avocaţilor, Uber a desfăşurat ”o întreagă serie de acţiuni şocante” la lansarea sa în ţară, folosind ”maşini fără licenţă, cu şoferi neacreditaţi”.

Principalul reclamant, Nick Andrianakis, a declarat presei locale să a fost nevoit să-şi închidă afacerea de taxi după 40 de ani de activitate, atunci când s-a lansat Uber.

”Mi-am pierdut pasiunea faţă de muncă (…) şi mi-am pierdut venitul care îi permitea familiei mele să mănânce”, a declarat el.

Platforma americană de rezevare de vehicule cu şofer, care afişează o cotare pe bursă de 157 de miliarde de dolari americani, nu a dorit să comenteze suma despăgubirilor.

”Atunci când Uber a pornit, în urmă cu zece ani, nu exista nicio reglementare cu privire la împărţirea călătoriei nicăieri în lume şi cu atât mai puţin în Australia”, anunţă grupul.

”Azi lucrurile stau altfel. Uber este de-acum reglementat în fiecare stat şi teritoriu din Australia, iar guvernele ne recunosc drept un element important al ofertei de transport în ţară”, adaugă Uber.

Citește și

Andrei Dumitru

Recent Posts

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

5 minute ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

o oră ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

2 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

3 ore ago

Confidex: Încrederea managerilor români în economie, la cel mai înalt nivel din ultimii patru ani

Încrederea managerilor români în economie a ajuns la 52,5, cea mai mare valoare din ultimii…

4 ore ago

Compania aeriană AnimaWings anunță rute noi pe destinații interne și externe

AnimaWings, compania aeriană deținută integral de frații Cristian și Marius Pandel, anunță începerea operării, din…

5 ore ago

Acest website folosește cookies