Twitter vinde datele personale ale utilizatorilor către regimuri dictatoriale
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Să folosești sau nu Twitter? În urma a zeci de interviuri cu oameni din interiorul industriei și a răspunsurilor obținute la cele peste o sută de solicitări trimise unor instituții, jurnaliștii de la Bloomberg Businessweek au aflat un adevăr extrem de incomod pentru compania americană fondată acum zece ani: nu este nimic ilegal în modul în care Twitter vinde unor terți accesul la platforma sa, dar este imoral cum informații ajunse aici sunt folosite de terți.
Dacă reușești să treci de discursul sec de promovare și toată perorația din jurul brandului, ai putea ajunge să percepi Twitter așa cum îi place lui Jack Dorsey – o rețea de știri, o agora digitală care interconectează voci din întreaga lume. La un loc, mia de miliarde de mesaje postate pe Twitter de la fondarea sa ar putea reprezenta un corpus – permanent actualizat – al conversației umane.
Dorsey, cofondator și CEO al Twitter, invocă adesea în discuții romanul alegoric „Harun și Marea de povești“ al lui Salman Rushdie, o carte despre cum reușește un băiețel să îi oprească pe cei care vor să otrăvească oceanul de povești. În povestea lui Dorsey, Twitter este marea, iar el este Harun.
Promisiunea aceasta de a nu-i lăsa pe iubitorii de tăcere să pună capăt poveștilor nu pare mai respectată nicăieri în lume decât în Arabia Saudită, unde rețeaua lui Dorsey este mijlocul prin care oamenii reușesc să spargă bariera cenzurii. „Oamenii nu au încredere în mass media oficiale. Singura modalitate prin care putem comunica anumite lucruri este prin rețele precum Twitter. Doar așa putem forma grupuri de oameni care gândesc la fel“, explică Hala Aldosari, un om de știință saudit care, de când și-a făcut cont pe Twitter în 2010, postează constant despre subiectele tabu din regat. Potrivit unui studiu din 2013, unu din trei saudiți este activ pe Twitter – cea mai ridicată rată din lume. Chiar și în SUA, raportul este de unu din cinci americani.
Din păcate, este valabilă și reciproca. Twitter oferă o platformă pentru criticile la adresa regimurilor opresive, dar, în același timp, autoritățile reușesc, tot cu ajutorul rețelei, să-i identifice pe disidenți și să ia măsuri împotriva lor.
În septembrie 2012, Bader Thawab a fost arestat pentru că a postat mesajul „Jos Casa Saudită“. La fel, în martie 2014, un saudit a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru glumele la adresa regelui saudit și a mai multor oficiali religioși din mesajele postate pe Twitter sau pe YouTube. Două luni mai târziu, Dolan bin Bakheet, imobilizat într-un cărucior, era condamnat la 18 luni de închisoare și o sută de lovituri de bici pentru că se plânsese pe Twitter de sistemul medical național.
Sunt doar câteva exemple din zecile de condamnări care au loc în Arabia Saudită ca urmare a postărilor de pe Twitter, potrivit unei statistici a Human Rights Watch. În ultimul timp, aparent, rețeaua nu mai canalizează atât de multă dizidență, iar activiștii au început să posteze într-un limbaj codificat, atunci când vor totuși să critice ceva. „Oamenii nu mai discută atât de deschis acum pe Twitter. Vocile parcă au amuțit, rețeaua este, de altfel, și slăbită“, remarcă Ali Adubisi, activist pentru respectarea drepturilor omului. Cu toate acestea, Twitter continuă să fie extrem de popular în regat – din 2014, au mai fost create 200.000 de conturi, potrivit unui raport privind rețelele sociale în lumea arabă.
Partea întunecată. Criticii rețelei au apărut odată cu ea (2006). Femeile și minoritățile s-au plâns că sunt hărțuite de troli, fără să poată face mai nimic în afară de ștergerea contului. Tendința de a transforma conversațiile într-un limbaj al urii a subminat deopotrivă atractivitatea și profitabilitatea companiei lui Dorsey (bazinul de utilizatori a crescut cu doar 1% în al doilea trimestru al anului). Derapajele uzuale din mesajele postate pe rețea i-au determinat și pe cei de la Walt Disney să-și retragă, în octombrie, oferta de a achiziționa Twitter. Prețul acțiunilor a plonjat cu 31 de procente de la vârful atins pe 5 octombrie și se pregătește concedierea a 300 de oameni (8% din numărul total al angajaților companiei), potrivit Bloomberg News.
Dorsey este conștient că rețeaua pe care a fondat-o acum zece ani este în punctul în care trebuie să confere mai multă siguranță utilizatorilor ei. „Libertatea de expresie se anulează, dacă oamenii ajung să tacă de teamă că vor ajunge să fie hărțuiți pentru ceea ce postează“, a spus Dorsey, subliniind că siguranța utilizatorilor este una dintre cele cinci priorități pe care compania sa le are începând de anul acesta.
De ani de zile, Twitter le-a oferit companiilor care monitorizează rețelele sociale acces la așa-numitul Firehose – un diluviu de jumătate de miliard de mesaje postate zilnic pe rețea (în total o mie de miliarde de mesaje în cei zece ani de Twitter). Informațiile sunt apoi vândute mai departe companiilor de marketing, guvernelor și diverselor instituții naționale care asigură respectarea legii în țări din întreaga lume (poliție, servicii secrete etc.).
În esență, Twitter are două dimensiuni. Una la vedere, la care au aderat activiști, politicieni, sportivi, companii etc. Cineva postează ceva – un text, o imagine –, iar cei care îl „urmăresc“ (followers) vor da „like“ sau vor reposta mesajul în propriul grup de prieteni. Și tot așa. În câteva minute, o glumă, o jignire, un mesaj de protest ajung să fie văzute de milioane de oameni.
Cealaltă dimensiune, ascunsă, este mai sus amintitul Firehose, un flux care stochează circa o mie de miliarde de tweett-uri. Cineva care are acces la acest ocean de conținut, îi poate segmenta pe utilizatori în funcție de dispozitivul de pe care au postat, de numele și locul făcute publice pe profilul lor. Și, în funcție de setări, se poate obține chiar o precizare exactă a locului de unde a fost postat (geotagging). Din tot conținutul stocat în Firehose, doar 3% reprezintă textul postat, restul reprezintă informații-cheie despre utilizatori.
Contra cost, Twitter permite mai multe niveluri de acces la acest noian de informații. Pachetul Decahose presupune acces la 10% din tot conținutul postat în timp real, de obicei util pentru firmele de marketing, de sondare a opiniei sau pentru cei din mediul academic. Pachetul Firehose permite însă integral, fără restricții, accesul la acel trilion de mesaje. La ce preț? Peste un milion de dolari pe an, dacă luăm în considerare informațiile obținute dintr-un litigiu pe care Twitter l-a avut în 2012 cu un partener.
Potrivit unui raport financiar, divizia de licențiere de date a Twitter a generat 67 de milioane de dolari în al doilea trimestru al acestui an (35% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut). Vânzarea de publicitate (ad-uri) generează circa 90% din veniturile companiei – 535 de milioane de dolari. Rata de creștere a core-business-ului este însă la jumătate față de galopul diviziei de licențiere de date. Iar, pe fondul lipsei de profitabilitate a companiei, Firehose pare să fie așadar colacul de salvare.
Pentru a valorifica însă acest atu, cei de la Twitter va trebui să facă un balet extrem de dificil: să monetizeze Firehose fără a permite însă celor care au acces la acest conținut de date să-l folosească în scop opresiv, pentru intimidare etc.
BIG BROTHERS. Geofeedia, o companie de monitorizare, a încheiat un contract cu poliția din California, căreia îi furnizează informațiile utile extrase de pe Twitter pentru a-i identifica pe cei care protestează, de pildă, pentru respectarea drepturilor civile. În urma publicării acestor informații, Twitter a anunțat că a închis contractul cu Geofeedia, tocmai pentru că una dintre politicile rețelei este de a interzice unor părți terțe să folosească informații de pe rețea pentru a „investiga, urmări sau identifica utilizatori“.
Însă Geofeedia nu este singura companie de acest gen. Alte 17 companii din SUA au în portofoliu serviciul de monitorizare a informațiilor de pe Twitter, pe care-l vând apoi agențiilor guvernamentale din diverse țări ale lumii.
Snaptrends, cu sediul în Austin, își promovează instrumentele de analiză a conținutului extras din rețele sociale în țări precum Azerbaidjan, Bahrain, Malaezia, Arabia Saudită, Turcia, în general în state cu regimuri opresive. Cu predilecție, din observațiile celor de la Bloomberg, Snaptrends își abordează potențialii clienți în contextul unor instabilități și revolte sociale. La nivel oficial, reprezentanții companiei susțin că afacerea lor respectă legea și că programele folosite nu fac decât să dimensioneze „notorietatea unui brand, produs, serviciu, persoane etc.“.
Există însă documente interne consultate de jurnaliștii Bloomberg care arată că Snaptrends a colaborat cu Emiratele Arabe Unite, unde, anul trecut, bloggerul Omani a fost trimis în închisoare pentru mesaje postate pe Twitter în care insulta lideri ai federației arabe. Potrivit unui raport al Human Rights Watch, Snaptrends a furnizat informații unei instituții guvernamentale din Bangladesh supranumită „escadrila morții“ (Batalionul de Acțiune Rapidă, o unitate antiteroristă de elită) și acuzată de 800 de crime comise în ultimii zece ani. La sfârșitul anului trecut, guvernul de la Dhaka a plătit celor de la Snaptrends peste 115.000 de dolari pentru achiziția și instalarea unui program de monitorizare. Reprezentanții companiei americane nu au dorit să comenteze informația. La Hong Kong, guvernul face eforturi pentru a-i ține sub control pe cei care protestează în privința implicării Partidului Comunist în alegerile locale. La fel, Snaptrends neagă că ar fi vândut vreodată vreunul dintre produsele sale aici și, în general, în Asia.
Nu același lucru s-a întâmplat în cazul Arabiei Saudite, în contextul revoltelor sociale masive din timpul Primăverii Arabe. În 2013, compania nu doar că și-a vândut la bucată produse către guvernului saudit, dar a fost la un pas să vândă, pentru 300 de milioane de dolari, întreaga divizie internațională unei companii saudite conectate la familia regală.
În 2013, managementul executiv al Snaptrends se întâlnea la Dallas cu unul dintre prinții saudiți și cu omul de afaceri saudit Mazin Ghazzawi, pentru a definitiva termenii tranzacției. Primul pas al înțelegerii a fost vânzarea tehnologiei de monitorizare pentru 500.000 de dolari. Anul următor, șefii Snaptrends zburau la Riad pentru a se întâlni cu analiști din cadrul Ministerului saudit de Interne. A urmat o prezentare a produsului în fața prințului Bandar bin Sultan, fost ambasador al Arabiei Saudite în SUA și fost șef al agenției saudite de informații. Întâlnirea s-a concentrat pe cum poate fi folosit produsul Snaptrends de agențiile de informații ale țării, potrivit unui document intern al Snaptrends.
În relația cu guvernul saudit, Snaptrends a mai avut un partener și un susținător: Booz Allen Hamilton, contractor al Agenției americane de Securitate (NSA) unde a lucrat celebrul Edward Snowden, care acum trei ani dezvăluia modul în care agenția le urmărește americanilor e-mailurile și telefoanele. Booz Allen a refuzat să comenteze cu privire la activitățile sale în Arabia Saudită.
„O modalitate de a consolida libertatea de expresie în lume.“ Centrul regional de Informații din California de Nord ocupă etajul al 14-lea al unui turn din centrul celebrului San Francisco. Face parte dintr-o rețea de 78 de centre de informații („fusion centre“) create după atentatele din 11 septembrie 2001 și parțial finanțată de Departamentul pentru Securitate Internă. O rețea controversată – criticii o consideră un sistem de spionaj intern care, deseori, derapează de la misiunea oficială de contraterorism – și un client fidel al companiilor care oferă programe de monitorizare a rețelelor sociale.
„Nici cu aceste instrumente nu putem vedea tot. Scopul nostru nu este să spionăm oamenii, dar trebuie să identificăm amenințările“, a acceptat să comenteze Mike Sena, directorul centrului de informații din San Francisco, inițial foarte reticent să discute cu jurnaliștii de la Bloomberg.
Partizanii instrumentelor de monitorizare a rețelelor sociale argumentează că informațiile respective sunt făcute publice de utilizatori, prin urmare cuvântul privat nu-și mai are rostul. „Scopul rețelelor sociale este de a împărtăși informații“, spune Phil Harris, CEO al Geofeedia.
Într-un interviu din 2014, cofondatorul Twitter, Biz Stone, spunea că rețeaua a fost concepută tocmai ca „o modalitate de a consolida libertatea de expresie în lumea întreagă“. În realitate, în funcție de gradul de libertate din țara în care locuiesc, cei care postează opinii controversate se supun unui risc.
După luni întregi în care jurnaliștii de la Bloomberg au făcut presiuni fără succes pentru a obține răspunsuri de la Twitter despre businessul său de date, compania le-a tăiat celor de la Snaptrends accesul la respectivele date. „Termenii și condițiile de utilizare a informațiilor noastre le interzic dezvoltatorilor să permită unor entități terțe, fie ele și guvernamentale, să folosească date publice de pe Twitter în scopuri de monitorizare“, potrivit unei declarații a celor de la Twitter.
Nu este clar dacă încetarea contractului cu Snaptrends privind datele Twitter chiar îi va împiedica pe aceștia să aibă acces la conținutul platformei. Totodată, Twitter nu a dorit să comunice câte organizații și instituții au acces la conținutul său de date și nici cum îi monitorizează pe cei care plătesc pentru acest acces.
Un lucru este cert: deocamdată, cei de la Twitter nu știu dacă informațiile de pe plaforma lor sunt sau nu folosite în scopuri represive de regimuri autoritare sau pentru a intimida utilizatori din diverse alte motive. Dilema în care se află compania lui Dorsey este, așadar, mai mult decât etică: din punct de vedere al businessului, rețeaua are nevoie de mai mulți utilizatori și niciuna dintre strategiile folosite până acum nu a dat roade în acest sens. Poate că nu au fost suficient de atractive, dar este posibil ca una din explicații să fie de fapt… teama. Dacă și cei mai înfocați utilizatori de Twitter ezită să se mai exprime liber pe rețea, de ce nu s-ar teme toată lumea?
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Algoritmi și dictatură” color=”juicy_pink” border_width=”3″][vc_column_text css=”.vc_custom_1480421958149{background-color: #ffe8e8 !important;}”]Cum reușesc companiile de monitorizare să se pună în slujba dictaturilor.[/vc_column_text][vc_column_text]Dosarul. De la agențiile de monitorizare, clienții obțin un profil detaliat al activității online a utilizatorului vizat (persoana de interes), practic un dosar cu un sumar al postărilor, al locurilor de unde a postat, rețeaua de persoane cu care respectivul comunică cel mai des etc.
Găsește indicii. Companiile de monitorizare pot face identificări precise prin geotagging sau uitându-se la urme lăsate de utilizatori și în alte rețele sociale – Instagram, YouTube sau Facebook.
Contracte controversate. 17 companii din SUA au în portofoliu serviciul de monitorizare a informațiilor de pe Twitter, pe care-l revând apoi agențiilor guvernamentale din diverse țări ale lumii.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]
FOTO: Jack Dorsey a fondat Twitter în 2006. Sursa foto: Guliver / Getty Images
Articol preluat din BloombergBusinesweek
de Benjamin Elgin și Peter Robinson; adaptare: Mimi Noel[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
