Twitter pregăteşte o ofertă de obligaţiuni convertibile de un miliard de dolari

Gabriel Bucur 07/06/2018 | 11:56 Ştiri
Twitter pregăteşte o ofertă de obligaţiuni convertibile de un miliard de dolari

Twitter pregăteşte o ofertă de obligaţiuni convertibile în valoare de un miliard de dolari, a anunţat, miercuri, compania americană. Vestea a venit la o zi după ce informaţia că acţiunile Twitter vor fi incluse, joi, în indicele bursier american S&P 500 a dus la creşterea valorii acestora cu 5%, la cel mai ridicat nivel din ultimii mai bine de trei ani, transmite Reuters, citat de News.ro.

„Preţul acţiunilor Twitter şi-a revenit faţă de nivelul la care se afla anul trecut… creşterea acţiunilor ar putea da investitorilor un motiv ca cel puţin să analizeze această ofertă”, a spus Kim Forrest, manager de portofoliu senior la Fort Pitt Capital Group în Pittsburgh.

Twitter profită de avansul cererii ridicate pentru obligaţiuni convertibile, care permite investitorilor o modalitate protejată de pierderi de a investi în acţiuni ale operatorului reţelei de socializare. Miercuri, acţiunile Twitter au fost tranzacţionate în jurul valorii de 40 de dolari pe unitate, însă estimările specialiștilor spun că acţiunile Twitter ar trebui să crească la 77,64 dolari pe unitate, înainte ca investitorii să aibă dreptul să convertească obligaţiunile în acţiuni.

Citiți și: Cum vrea YouTube să-și securizeze conținutul și ce videoclipuri vor putea fi vizionate doar cu plată

În acest an, au avut loc 22 de oferte de obligaţiuni convertibile ale unor companii de tehnologie, cu o valoare totală de aproape 9 miliarde de dolari, potrivit datelor Reuters.

Obligaţiunile convertibile dau deţinătorilor dreptul să le schimbe cu acţiuni, la un anumit preţ prestabilit, ceea ce îi oferă companiei emitente posibilitatea să reducă dobânzile.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.