Turneul din America Latină al președintelui Iohannis

Recentul turneu al președintelui Klaus Iohannis în America Latină merită o analiză mai serioasă, pentru că are valoarea unei hârtii de turnesol pentru întreaga poli­tică externă a României, plecând de la mijloacele ma­teriale de care dispune și până la re­sursele inte­lectuale și voință. Peste toate acestea există o pro­blemă structurală, reprezentată de capa­citatea țării noastre de a avea schimburi cu acea parte a lumii.

Aceasta poate fi însă parțial compensată prin acțiunea statului, care poate dezvolta legături prin inițiative diplomatice comune în cadrul Organizației Națiunilor Unite, printr-o diplomație culturală care să aducă aminte de existența României și în acele părți ale lumii, pornind de la deschiderea unor filiale ale Institutului Cultural Român sau crearea unor secții culturale în schema ambasadelor noastre, dinamizarea Casei Americii Latine de la București (aici, punc­tul de plecare ar trebui să îl constituie o clădire pe care numai această instituție să o ocupe), trimiterea perio­dică a unor lectori la institutele diplomatice din aceste țări care să prezinte România și proble­matica regiunii noastre etc.

Un asemenea program de compensare însă nu există, deoarece nu există niciun interes la București pentru America Latină. La o reuniune cu ușile închise găzduită la Cercul Militar Național de un prestigios think tank, am întrebat la ce servește o amba­sadă a României în America Latină. Bineînțeles că o asemenea întrebare nu a fost pe placul celor de acolo, care s-au și grăbit să-mi spună că „Uniunea Europeană este interesată să cunoască și viziunea României“. Fără comentarii…

DOUĂ ORE DIN PROGRAM. Să revenim la turneul domnului președinte Iohannis, care totuși a avut loc și care a vizat trei țări importante ale regiunii, Brazilia, Chile și Argentina. Mă­car pentru acest eveniment punctual ar fi fost potrivit un program care să includă și câteva elemente de compensare, cum ar fi un dialog cu studenții la relații internaționale de la universitățile de profil din capitalele celor trei țări sau de la academiile diplomatice cu viitori diplomați sau tineri diplomați aflați la specializare și care în mod cert ar fi privit cu inte­res o expunere despre Marea Neagră, despre Uniunea Europeană, despre Europa de Sud-Est.

Dacă președintele nu ar fi dorit să se obosească, cel puțin unul dintre prestigioșii săi însoțitori și-ar fi putut rupe două ore din program, mai ales că a existat suficient spațiu între deplasările în cele trei țări.

De asemenea, se putea prevedea decorarea unor personalități, organizarea unor recepții găzduite de președinte măcar pentru cei câțiva români sau prie­teni ai României din țările respective.

Acordurile încheiate cu Chile și Argentina pe linie de departamente de situații de urgență sunt cu totul insuficiente și mai mult formale. Nu îmi pot imagina că nimeni nu a avut ideea de a revizui parteneriatele în domenii de educație și cultură, de a semna un acord pe teme de mediu care sunt nu numai la modă, dar unde și România, și țările respective ar putea găsi cu adevărat posibilități de acțiuni comune.

Se putea organiza o vizită a președintelui la academiile țărilor respective, unde se putea scoate în evidență fondul comun al latinității…

Altfel spus, se putea ca după acest turneu să ră­mână ceva pentru România și să arătăm că, în ciuda mijloacelor modeste de care dispunem, în pofida ob­stacolelor structurale care împiedică o cooperare densă, nu suntem mediocri.

DECLARAȚIE MEDIOCRĂ. Total mediocră și lipsită de orice orientare a fost și declarația făcută de Klaus Iohannis în fața președintelui Braziliei, Lula da Silva, privitoare la Ucraina, în condițiile în care se cunosc pozițiile acestuia cu accente antioccidentale. Dimpo­trivă, punctajul președintelui României trebuia să cu­prindă declarații pragmatice care să poată contura un ca­dru de cooperare bilaterală și multilate­rală. Eventual, președintele brazilian era informat de po­ziția Româ­niei, de evaluarea țării noastre ca țară vecină Ucrainei, ca țară care a avut de-a face de-a lungul istoriei cu imperialismul rus, cu solicitarea ca Brazilia să se implice în rezolvarea conflictului.

Nu am văzut nici reportaje ale reprezentanților presei care l-au însoțit pe președinte sau interviuri semnificative… Sau interviuri la TVR cu ambasadorii Braziliei, statului Chile și Argentinei, cei acreditați la București.

OGLINDĂ A SOCIETĂȚII. În concluzie, turneul pre­șe­dintelui Klaus Iohannis în America Latină oglin­dește atât leadershipul Româ­niei, instituțiile, dar și pe noi, ca societate. Căci poli­tica externă își extrage seva din interesul societății de a exista în lume și din gradul de educație al so­cie­tății care generează interesul, curiozitatea și, mai departe, resursa inte­lectuală din instituții și politică.

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.