Creșterea și descreșterea Turciei în epoca Erdogan

Lumea pare să priceapă, în sfârșit, ceea ce scepticii din Turcia au tot avertizat până acum: președintele țării, Recep Tayyip Erdogan, este tot mai represiv cu criticii, iar alegerile anticipate din 24 iunie îi vor consolida regimul autoritar, în timp ce economia turcă este pe tobogan.

Acest articol a apărut în numărul 42 (11-24 iunie) al revistei NewMoney

UPDATE: Economia Turciei a crescut cu 7,4% în primul trimestru al acestui an, față de același trimestru al anului trecut. Potrivit datelor oferite de Institutul de Statistică de la Ankara, PIB-ul Turciei la 207,5 miliarde de dolari.

Pe parcursul ultimilor 16 ani, liderul turc Recep Tayyip Erdogan, un reformist în stil original al economiei turce și considerat de mulți cea mai mare speranță a lumii musulmane, a defilat cu o poveste sedu­că­toare cu care a convins. Pe mai toată lumea, mai puțin pe cei din garda veche a puterii – establishment-ul secular, miliardarii, generalii și elitele educate care s-au trezit încet-încet că-și pierd monopolul asupra puterii, banilor și influenței.

Victoria clară a lui Erdogan din 2002 cu promisiunea de a deschide economia și de a liberaliza instituțiile nu a fost deloc o veste bună pentru vechea putere. La mo­mentul respectiv, economia turcă era pe aparate. A avut nevoie de un pachet de salvare de aproape 20 de miliarde de dolari din partea comunității interna­țio­nale. Lira turcească s-a prăbușit și odată cu ea câteva bănci pe fondul unei inflații scăpate de sub control.

Citiți și: Care este a doua armă letală a Coreei de Nord, în afară de rachetele nucleare

Alegătorii turci au vrut schimbare și au primit-o. În cea mai mare parte a mandatului lui Erdogan, Turcia a avut parte de o Epocă de Aur. În Istanbul, unul dintre cele mai mari orașe ale țării și un nod in­ter­na­țional timp de secole, optimismul s-a ge­ne­ralizat. Restaurantele și cluburile s-au în­mulțit ca ciupercile peste noapte. Tinerii turci educați și calificați s-au întors masiv în țară pentru a porni afaceri. Turcia găz­duia deja summit-uri internaționale. Totul se schimbase atât de mult încât nu puteai blama un turist dacă ar fi spus că, sub Erdogan, orașul a ajuns să se ridice la înăl­țimea celebrului comentariu făcut de îm­pă­ratul francez, Napoleon Bonaparte. „Dacă lumea ar fi formată dintr-o singură țară, atunci Istanbul ar trebui să fie capitala ei“.

SUB ASEDIU. Astăzi, se pare că turcii au primit mai mult decât au cerut. După o pe­rioadă de boom în care investițiile străine au ajuns la 220 de miliarde de do­lari, PIB s-a triplat, iar inflația a revenit la o singură cifră, economia turcă are din nou probleme serioase, iar democrația încă și mai mari.

Pe fondul alegerilor legislative anticipate programate pentru 24 iunie, moneda s-a prăbușit, inflația s-a dublat față de ținta asumată de Banca Națională turcă, iar mediul privat de business este strivit sub datoria externă de peste 300 de miliarde de dolari. Totodată, în materie de gu­vernanță democratică, Turcia s-a pră­bușit la toate capitolele și nu mai încape nicio discuție despre procesul de pace cu separatiștii kurzi.

Impulsionat de sondajele de opinie, Erdogan a devenit și mai autocratic, iritat și intolerant, cu un stil tot mai personal de a conduce. După lovitura de stat eșuată din vara lui 2016, a instituit starea de ur­gență, iar Turcia a devenit țara care a încarcerat cei mai mulți jurnaliști. Nici internetul se pare că nu va scăpa de cen­zură, autoritățile de la Ankara au pregătit deja un set de reglementări în acest sens.

Tot mai puțin permisiv la critici, Erdogan și-a pierdut, se pare, în egală măsură și încrederea în propriile opinii. În timpul unei vizite la Londra făcute în luna mai, Erdogan (64 de ani) a avut întâlniri cu exe­cutivi, bancheri, investitori care aș­tep­tau ca președintele turc să le domolească temerile. Au așteptat degeaba, iar lira turcească s-a prăbușit și mai tare după mesajul dur și direct dat de Erdogan, acela că va impune un control și mai strict asupra economiei după alegerile din iunie și se va ocupa în mod special de …independența Băncii Centrale a Turciei.

Într-un interviu difuzat pe 14 iunie de canalul de televiziune al Bloomberg din Londra, liderul de la Ankara și-a reluat și întărit convingerea că reducerea ratei do­bânzii de către Banca Centrală va rezolva problema inflației galopante care lovește acum economia turcă. De altfel, Erdogan a criticat în repetate rânduri Banca pentru politica de dobânzi din cauza căreia prețurile au explodat, un argument care contrazice orice teorie economică. „De­si­gur că Banca noastră Centrală este inde­pen­dentă. Dar nu se poate ascunde după această independență și să ignore complet semnalele venite din partea preșe­dintelui“, a spus acesta în interviu.

DESCREȘTEREA. Această siguranță de sine afișată e în linie cu politicianul care și-a construit un palat de patru ori mai mare decât celebrul Versailles cu un buget de peste 600 de milioane de dolari pe care l-a apărat în fața criticilor, compa­rându-l recurent cu reședința regală brita­nică Buckingham.

În contrast, economia turcă este sub ase­diu din două direcții – controlul tot mai strâns din partea regimului de la Ankara și plecarea investitorilor și a unei întregi generații de antreprenori din cauza noului context politic. Este o schimbare radi­cală față de perioada în care, ca premier, Erdogan ducea economia turcă la o rată de creștere anuală de 5,8 procente și începea, în 2005, cu liderii europeni negocierile de aderare la structurile UE.

Dincolo de această prosperitate și mo­del de succes afișate, din rândul elitelor care au deținut puterea anterior regimului Erdogan nu a dispărut niciodată îndoiala în ceea ce-l privește pe liderul de la Ankara. Vechea gardă dată la o parte de noua putere a contestat mereu spectacolul de fațadă făcut de Erdogan în fața turcilor și a celorlalți lideri ai lumii. Noul sultan, avertizau ei, nu voia decât să preia controlul asupra armatei, justiției și să islamizeze din nou Turcia. Au atras atenția că Turcia se îndreaptă către o teo­crație de tip iranian. Erdogan era adesea citat (și nu a negat niciodată) spunând că „de­mo­crația e ca o mașină, mergi cu ea până la destinație, apoi te dai jos“.

Pe punctul să câștige la toate nivelurile – alegerile prezidențiale, generale și locale – criticile din partea seculariștilor din marile orașe nu fac decât să-i crească rata de susținere în rândul electoratului său din nucleul dur.

Atotîncrezător până atunci, Erdogan a început să se uite însă altfel la nemulțu­mirile unei părți a Turciei după Primăvara Arabă din 2011. De atunci au început și manifestările sale autocratice și până astăzi lumea a putut vedea cum un lider perceput până nu demult un reformator și un progresist devine tot mai clar un conducător răzbunător ale cărui acțiuni frizează uneori paranoia.

Pentru Erdogan, trădarea din iulie 2016, când armata a orchestrat o lovitură de stat împotriva lui, a fost începutul deci­mării instituțiilor turcești, fapt care a deteriorat și mai mult relațiile cu Germania și SUA mai ales. A ales să fie înconjurat din acel moment doar de funcționari a căror principală calitate și poate singura este loialitatea față de el. Și ei sunt cei care fac azi legea în cele mai importante structuri decizionale ale Turciei, după cum remarcau șocați doi manageri ai unor fonduri de investiții veniți în vizită la Ankara la începutul acestui an.

Ambiții

Pe 28 mai, „Sultanul“ Erdogan a participat la un fastuos eveniment de comemorare a 564 de ani de la cucerirea Constantinopolului de Mahomed al II-lea Cuceritorul.

• CRITICI. Cu puțin timp înainte de alegerile legislative anticipate, presa europeană publică articole deloc măgulitoare la adresa liderului de la Ankara. În presa franceză este calificat pur și simplu dictator.
• CONTRAOFENSIVă. În iulie 2016, o facțiune „gulenistă“ din armata turcă a lansat o lovitură de stat împotriva tot mai autoritarului președinte Erdogan. Răspunsul a fost brutal: zeci de mii de arestări în rândul civililor turci, închiderea sau preluarea ostilă a sute de afaceri, reprimarea libertății presei și de exprimare.

Foto: Gulliver/Getty