Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat miercuri seară că a declanșat revocarea lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general, acuzându-l pe acesta că a deturnat activitatea Ministerului Public de la rolul său constituţional. A urmat replica lui Augustin Lazăr, vizibil afectat de decizia ministrului Justiției, prin care a precizat că raportul de evaluare a activităţii sale este modul prin care Executivul, prin Tudorel Toader, înţelege să respecte independenţa Ministerului Public.
„Concluzia generală a prezentului raport este aceea a necesităţii de revenire la normalitate. Normalitatea înseamnă cunoaşterea şi respectarea competenţelor constituţionale, legale şi în acelaşi timp, o interpretare şi aplicare a legii în baza principiului loialităţii constituţionale. O normă juridică se interpretează în sensul legii fundamentale, în sensul funcţionării autorităţilor, indiferent de rangul pe care îl au. Loialitatea este definită foarte coerent printr-o bogată jurisprudenţă a CCR. Sigur că mai există o concluzie, aceea de a rămâne în limitele nu numai a competenţelor şi a loialităţii, ci şi a bunei cuviinţe. Prin urmare, consider că actele şi faptele enumerate, de netolerat într-un stat de drept, demonstrează că activitatea mangerială a lui Augustin Lazăr contravine legalităţii. Nu se mai poate susţine exercitarea de către domnia sa a funcţiei de procuror general. A deturnat activitatea Ministerul Public de la rolul său constituţional”, a susţinut, miercuri seară, într-o declarație de presă. ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
La rândul său, procurorul general Augustin Lazăr a spus că despre concluziile şi „exagerările vizibile şi interesate” ale ministrului Justiţiei va vorbi punctual în zilele următoare. Lazăr a susţinut că a respectat prevederile constituţionale. El a amintit şi că în raportul de zilele trecute Comisia de la Veneţia a recomandat revizuirea prevederilor privind revocarea procurorilor de rang înalt.
Augustin Lazăr şi-a început declaraţia amintind că în raportul de zilele trecute Comisia de la Veneţia a recomandat revizuirea prevederilor privind revocarea procurorilor de rang înalt.
Procurorul general a apreciat că raportul de evaluare a activităţii sale „este răspunsul pe care Executivul, prin vocea ministrului Justiţiei înţelege să îl dea Comisiei de la Veneţia”.
Lazăr a mai menţionat că mâine în toate statele UE va fi celebrată Ziua justiţiei civile, prilej de a firma că justiţia e independentă, în slujba cetăţeanului, nu a Executivului.
„Raportul este modul prin care Executivul, prin ministrul Justiţiei, înţelege să respecte independenţa Ministerului Public”, a adăugat el.
„La concluziile şi exagerările vizibile şi interesate ale ministrului Justiţiei îmi rezerv dreptul de a răspunde punctual în zilele următoare”, a spus Augustin Lazăr.
Lazăr a susţinut că a respectat prevederile constituţionale în toate acţiunile sale, iar în declaraţii a respectat jurisprudenţa CEDO. El a precizat că timp de 36 de ani a primit numai calificativul „foarte bine”. Augustin Lazăr a numit „penibile” unele dintre constatările din raportul prezentat de către ministrul Justiţiei și a încheiat declarația de presă cu lacrimi în ochi.
FOTO: Mediafax
Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…
Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…
Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…
Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…
Acest website folosește cookies