Trupe franceze în România?

Știrea potrivit căreia Franța este dispusă să trimită trupe în România, sub umbrela NATO, dacă situația din Marea Neagră o va cere, a înfierbântat spiritele. Brusc, concetățenii noștri, care aveau o anumită reținere față de Franța, deși aceasta a fost marea putere care a susținut cel mai mult România de-a lungul istoriei, au început să își regăsească simpatia. Mesajele oficialilor de la București au fost și ele generoase și mai ales au fost exprimate în limba franceză, o limbă pe care tot mai puțini dintre ei o vorbesc.

COMPLEMENTARITATEA CU SUA. Este clar că Parisul a început să înțeleagă faptul că singura modalitate de reușită diplomatică la București este afirmarea complementarității strategice cu Statele Unite ale Americii. Iar momentul este cât se poate de favo­rabil. Statele Unite ale Americii au nevoie să aloce cât mai multe resurse în regiunea indo-pacifică spre a face față presiunii tot mai cres­cânde din partea Chinei și, prin urmare, au nevoie de aliați cu capa­ci­tăți militare și voință cu care să împartă unele res­pon­sabilități.

Franța este foarte bine plasată din acest punct de vedere, întrucât este singura putere europeană care posedă întreaga pa­noplie strategică – armă nucleară, capacități expe­diționare, capacități spațiale, forțe convenționale importante și moderne (spre deosebire de britanici, care stau foarte prost la capitolul forțe terestre con­venționale).

Nu întâm­plător, în decembrie, marinele militare franceză și americană au încheiat un acord de inte­r­operabilitate pe 20 de ani.

Dar care este sensul declarației preșe­dintelui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe pe malul Mării Negre? Răspunsul este simplu și numai în ulti­mul rând are legătură cu asi­gurarea securității României.

Motivul numărul unu: marginalizarea europenilor și a Franței în negocierile care vizează frontiera de est a NATO și Ucraina. Afirmarea intenției de a trimite trupe care să staționeze permanent are darul de a da un semnal în direcția Rusiei că în procesul de negociere trebuie să ia în calcul și Franța, o pu­tere care poate avea un impact în definirea echilibrelor strategice regionale.

Motivul numărul doi: are legătură cu cele scrise în partea introductivă. Tensiunile din Marea Neagră oferă un bun prilej de afirmare a complementarității cu Statele Unite ale Americii și, prin urmare, un ele­ment care întărește poziția Franței drept principal interlocutor din Uniunea Europeană pentru Washington. Momentul este cu atât mai favorabil

cu cât acest lucru poate contribui la succesul obiectivelor promovate de agenda președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene în materie de apărare și securitate europeană. Prin afirmarea acestui angajament alături de aliatul american se înlătură eventualele reticențe ale partenerilor europeni din Est cu privire la construcția unui pilon european al apărării.

Motivul numărul trei: Brexit și locul lăsat liber de Marea Britanie. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a lăsat un loc liber nu numai din punct de vedere politic și economic, dar și din punctul de vedere al echilibrelor de putere din interiorul Co­mu­nității Europene. Acest lucru a dat naștere la o com­petiție între unele puteri ale blocului comunitar, Franța, Germania, Olanda, grupul de la Visegrád și, într-o mai mică măsură, Italia, pentru ocuparea acestui loc. Prin afirmarea solidarității cu Grecia pe fondul tensiunilor cu Turcia, prin stabilirea unei pre­zențe militare permanente în Cipru, Franța ocupă parțial acest spațiu. Anunțarea intenției de a trimite trupe în România se înscrie, fără îndoială, și în acest demers.

Motivul numărul patru: Franța promovează o poli­tică externă cu dimensiune globală. Or, din acest punct de vedere nu putea să arate dezinteres față de un conflict situat chiar la porțile Europei. Intenția de a trimite trupe, dar și faptul că navele și avioanele militare franceze sunt din ce în ce mai prezente în Ma­rea Neagră, toate acestea fac parte din demersul de a consolida și da credibilitate unei asemenea posturi de actor global și de putere europeană completă.

Toate aceste motive permit și afirmarea solidari­tății cu România și cu țările Uniunii Europene aflate pe flancul estic al NATO și, prin urmare, oferă al cincilea motiv – consolidarea relațiilor bilaterale cu aceste țări.

CONCLUZIE. Politica externă se face pe bază de calcule și cred că și o asemenea știre care are darul de a ne face plăcere trebuie să ne determine să o pri­vim rațional, căutând toate motivațiile care stau la baza acestei decizii.

De asemenea, o astfel de știre trebuie să ne facă să ne întrebăm în ce măsură suntem un actor în desfășurarea acestei crizei sau dacă, dimpotrivă, suntem numai un spectator a cărui im­por­­tanță este dată de simpla poziționare geografică.