Trump întinde o mână opoziției democrate, cu condiţia să renunţe la a-i ancheta preşedinţia şi finanţele

NewMoney 08/11/2018 | 11:41 Ştiri
Trump întinde o mână opoziției democrate, cu condiţia să renunţe la a-i ancheta preşedinţia şi finanţele

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări miercuri că este pregătit să coopereze cu democraţii, în curând majoritari în Camera inferioară a Congresului, în urma alegerilor de la jumătate de mandat de marţi, însă cu condiţia ca ei să renunţe la planurile lor de a-i ancheta preşedinţia şi finanţele, relatează AFP, citat de News.ro.

„A fost o zi mare, o zi incredibilă”, a declarat Donald Trump într-o conferinţă de presă, la Casa Albă. ”Partidul republican a sfidat istoria şi ne-a extins majoritatea în Senat, dejucând în mod important previziunile cu privire la Cameră”.

Democraţii le-au luat aproximativ 30 de mandate, la Camera Reprezentanţilor, şi urmează să obţină 229 de mandate, iar republicanii 206, potrivit unor ultime estimări publicate de cotidianul The New York Times (NYT). În Senat, majoritatea republicană ar urma să treacă de la 51 la 53 de mandate din 100.

Faptul că democraţii controlează jumătate din Congres va face lucrurile „mai simple”, a continuat el, în această întâlnire pe alocuri tensionată cu jurnalişti. Va exista „mai puţină paralizie”, în opinia sa. „Democraţii vor veni să ne vadă cu un plan cu privire la infrastructuri, cu privire la sănătate, cu privire la ceea ce vor. Iar noi vom negocia”.

Politic, preşedintele calculează că negocierea cu o Cameră democrată îi va facilita sarcina, în comparaţie cu situaţia din primii doi ani ai mandatului său, în care majoritatea republicană era constant supusă unor ameninţări cu dezertări interne, între aliaţi moderaţi şi ultraconservatori. Invers, în opinia sa, democraţii ”strâng din coate” şi votează în bloc.

„Dacă democraţii au o idee cu privire la scăderea impozitelor, eu cred mult în ea, voi studia absolut orice idee”, a continuat el, evocând de asemenea un ipotetic compromis în domeniul imigraţiei.

Însă el a evocat ameninţări cu anchete parlamentare ale noilor şefi ai Camerei, şi anume în vederea obţinerii fişelor cu impozitele miliardarului, şi a ameninţat că „nu le putem face pe amândouă în acelaşi timp. Le putem face pe amândouă? Nu. Dacă ei fac asta, ei nu vor mai face restul”.

„Ei pot să joace acest joc mic, însă noi suntem mai buni”, a ameninţat Donald Trump. El a sugerat astfel că va lansa anchete cu privire la divulgări de documente clasificate de către senatori democraţi.

În ceea ce priveşte declaraţiile sale de venit, pe care a refuzat dintotdeauna să le facă publice, spre deosebire de predecesorii săi, el a declarat că nu s-a răzgândit, pretextând că există controale fiscale în curs de ani de zile. ”Nimeni nu-şi publică foaia de impozite în timpul controlului fiscal”.

În cazul în care democraţii insistă, „statul va fi paralizat”, a ameninţat el.

MOBILIZARE ELECTORALĂ

Democraţii au obţinut, de asemenea, şapte posturi de guvernatori – şefi ai Executivelor statelor -, însă au eşuat în Florida, un stat mare care se va afla în centrul alegerilor prezidenţiale din 2020 şi pe care democraţii credeau că-l pot recuceri.

Această semivictorie este cu atât mai legitimă, cu cât participarea a fost foarte puternică în alegerile de la jumătate de mandat, însă fără să atingă nivelul alegerilor prezidenţiale.

Datele nu sunt centralizate de vreo autoritate electorală, însă aproximativ 30 de milioane de americani ar fi votat în plus faţă de scrutinul din 2014, potrivit NYT, adică, în total, 114 milioane faţă de 83 de milioane în 2014.

Nivelul participării este estimat la aproximativ 47% din populaţia cu drept de vot, faţă de 37% în 2014, potrivit expertului Michael McDonald de la Universitatea din Florida.

La intrarea în funcţie a viitorului Congres, la 3 ianuarie 2019, Donald Trump nu va mai putea să obţină adoptarea legilor fără să aibă de-a face cu democraţii. Aceştia au de-acum un drept de veto asupra bugetului naţional.

Zidul său de la frontiera mexicană – pe care nu a reuşit să-l finanţeze în Congresul actual, are toate şansele să rămână virtual.

Iar Camera urmează să lanseze nenumărate anchete parlamentare cu privire la conflicte de interese, la finanţele persoanle şi la intervenţiile miliardarului în ancheta procurorului special Robert Mueller cu privire la Rusia.

Nancy Pelosi a stabilit foaia de drum marţi seara, într-un discurs prin care a revendicat victoria. Noua Cameră ”va restabili datoria constituţională de control al administraţiei Trump”.

„Bătălia se va înăspri. Există de-acum un veto în sistem, în vederea blocării lui Trump, şi Senatul”, a declarat pentru AFP politologul Larry Sabato de la Universitatea din Virginia.

Miliardarul se simte, indiferent ce urmează, susţinut în linia dură pe care a adoptat-o în campania în vederea alegerilor legislative, pe care concentrat-o asupra pericolului reprezentat de imigraţia clandestină.

El şi-a început conferinţa de presă enumerând candidaţii republicani care s-au distanţat de el în timpul campaniei şi care au pierdut.

Preşedintele american, în vârstă de 72 de ani, ştie, de asemenea, că alegerile de la jumătate de mandat nu pot servi la prevestirea rezultatului următoarelor alegeri. Barack Obama, după ce a fost ”abandonat” în 2010, a fost reales uşor în 2012.


Foto: Mediafax

← Close