Ştiri

Trofeul Euro-2020, la Bucureşti. Programul complet al meciurilor

Trofeul Euro-2020, primit de Dorinel Munteanu, i-a fost înmânat apoi Gabrielei Szabo, iar apoi lui Miodrag Belodedici. De la Piaţa Constituţiei, trofeul urmează să ajungă la Arena Naţională. Bucureştiul va găzdui, în cadrul Euro-2020, patru partide, trei din grupa C şi o optime de finală.

La Piaţa George Enescu, trofeul i-a fost înmânat Gabrielei Szabo, iar la Piaţa Universităţii, acesta a ajuns în mâinile lui Miodrag Belodedici. „Trofeul este foarte greu, dar merită„, a declarat Dorinel Munteanu. „Le doresc mult succes tutuor, să tindă să câştige această cupă uriaşă”, a afirmat la rândul său Gabriela Szabo.

Sunt onorat să fiu ambasador, e un lucru frumos, care îţi dă o plăcere enormă. Vezi că oamenii îşi aduc aminte de tine. Este foarte bine că se organizează un astfel de turneu aici. UEFA ne împinge să ne apropiem de ţările cu fotbalul adevărat„, a declarat Belodedici, la Pro X.

La Piaţa Constituţiei, trofeul a fost prezentat de Miodrag Belodedici, alături de Dorinel Munteanu şi Gabriela Szabo, iar acum urmează să se îndrepte spre Arena Naţională. Trofeul Henri Delauney are 8 kilograme şi este din argint.

Evenimentul se va încheia la Arena Naţională, când, la ora 13.20, va avea loc cel de-al doilea eveniment de presă, la care vor susţine discursuri viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu, UEFA Euro-2020 Venue Manager – Taras Mukovoz, preşedintele FRF –Răzvan Burleanu şi ministrul Tineretului şi Sportului – Eduard Novak.

De asemenea, vor participa viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, Gabriela Szabo, Miodrag Belodedici, Dorinel Munteanu şi Gheorghe Popescu, precum şi oficialii FRF Florin Şari şi Răzvan Mitroi.

Programul meciurilor de la Euro 2020

Grupa A

  • 11 iunie: Turcia – Italia (Stadionul Olimpic din Roma)
  • 12 iunie: Ţara Galilor – Elveţia (Stadionul Olimpic din Baku)
  • 16 iunie: Turcia – Ţara Galilor (Stadionul Olimpic Baku)
  • Italia – Elveţia (Stadionul Olimpic Roma)
  • 20 iunie: Elveţia – Turcia (Stadionul Olimpic Baku)
  • Italia – Ţara Galilor (Stadionul Olimpic Roma)

Grupa B

  • 12 iunie: Danemarca – Finlanda (Parken Stadium Copenhaga)
  • Belgia – Rusia (Gazprom Arena Sant Petersburg)
  • 16 iunie: Finlanda – Rusia (Gazprom Arena Sankt Petersburg)
  • 17 iunie: Danemarca – Belgia (Parken Stadium Copenhaga)
  • 21 iunie: Rusia – Danemarca (Gazprom Sankt Petersburg)
  • Finlanda – Belgia (Gazprom Arena Sankt Petersburg)

Grupa C

  • 13 iunie: Austria – Macedonia de Nord (Arena Naţională Bucureşti)
  • Olanda – Ucraina (Johan Cruyff Arena Amsterdam)
  • 17 iunie: Ucraina – Macedonia de Nord (Arena Naţională Bucureşti)
  • Olanda – Austria (Johan Cruyff Arena Amsterdam)
  • 21 iunie: Macedonia de Nord – Olanda (Johan Cruyff Arena Amsterdam)
  • Ucraina – Austria (Arena Naţională Bucureşti)

Grupa D

  • 13 iunie: Anglia – Croaţia (Wembley Stadium Londra)
  • 14 iunie: Scoţia – Cehia (Hampden Park Glasgow)
  • 18 iunie: Croaţia – Cehia (Hampden Park Glasgow)
  • Anglia – Scoţia (Wembley Stadium Londra)
  • 22 iunie: Croaţia – Scoţia (Hampden Park Glasgow)
  • Cehia – Anglia (Wembley Stadium Londra)

Grupa E

  • 14 iunie: Polonia – Slovacia (Gazprom Arena Sankt Petersburg)
  • Spania – Suedia (La Cartuja Sevilla)
  • 18 iunie: Suedia – Slovacia (Gazprom Arena Sankt Petersburg)
  • 19 iunie: Spania – Polonia (La Cartuja Sevilla)
  • 23 iunie: Slovacia – Spania (La Cartuja Sevilla)
  • Suedia – Polonia (Gazprom Sankt Petersburg)

Grupa F

  • 15 iunie: Ungaria – Portugalia (Puskas Arena Budapesta)
  • Franţa – Germania (Allianz Arena Munchen)
  • 19 iunie: Ungaria – Franţa (Puskas Arena Budapesta)
  • Portugalia – Germania (Allianz Arena Munchen)
  • 23 iunie: Portugalia – Franţa (Puskas Arena Budapesta)
  • Germania – Ungaria (Allianz Arena Munchen)

Optimile de finală (26-29 iunie) sunt programate pe arenele Johan Cruyff, Wembley (două partide), Puskas Arena, La Cartuja, Parken Stadium, Arena Naţională şi Hampden Park.

Sferturile (2-3 iulie) au loc pe Gazprom Arena, Allianz Arena, Stadionul Olimpic din Baku, Stadionul Olimpic din Roma. Semifinalele se dispută pe 6 şi 7 iulie pe Wembley Stadium, iar finala are loc pe 11 iulie tot pe Wembley.

Elena Marinescu

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

2 zile ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

2 zile ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

2 zile ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

2 zile ago

Acest website folosește cookies