Tribunalul Bucureşti admite falimentul rafinăriei Steaua Română, una dintre cele mai vechi din ţară

Un complet din cadrul Tribunalului Bucureşti a admis falimentul rafinăriei Steaua Română din Câmpina, înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a dispus radierea societăţii din Registrul Comerţului, în urma unui proces în care o bancă şi o firmă care furnizează servicii de apă şi canalizare sunt debitori. Decizia nu este definitivă.

„Aprobă raportul final al lichidatorului judiciar. In baza art.132 al.2 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE BUCURESTI şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCURESTI, pentru efectuarea menţiunii. Potrivit art.136 din Legea nr.85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Cu recurs in 7 zile de la comunicare”, este sentinţa publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Procesul, în care Banca Comercială Română şi SC Hidro Prahova SA, firmă a Consiliului Judeţean Prahova, sunt debitori, a început la 17 iulie 2013.

Rafinăria Steaua Română a fost construită în perioada 1895-1897.

În anul 1895, după emiterea primei legi a minelor în România, s-a înfiinţat societatea anonimă STEAUA ROMANĂ, cu capital atât român, cât şi străin.În anul 1897,  Rafinăria a achiziţionat în întregime zona petrolieră din jurul oraşului Câmpina, extinzându-se pe o suprafaţă de 13,5 hectare şi fiind considerată cea mai modernă şi mai mare dintre rafinăriile din Europa.

„În anul 1897, după ce rafinăria a achiziţionat în întregime zona petrolieră din jurul oraşului Câmpina, devine o modernă rafinărie, pe o suprafaţă de 13,5 hectare. La darea ei în folosinţă, era considerată cea mai modernă şi cea mai mare dintre rafinăriile din Europa. (…) Construirea rafinăriei, precum şi rezultatele obţinute în numai câţiva ani au declanşat o adevărată revoluţie industrială şi socială pentru oraşul Câmpina şi împrejurimi. În numai câţiva ani, au fost construite mai multe străzi noi, pavate, s-a introdus apa curentă la robinet şi iluminatul electric”, arată sursa citată.

În timpul Primului Război Mondial, rafinăria din Câmpina a suferit pagube majore, însă după război a fost refăcută, perioada interbelică fiind considerată perioada de glorie a rafinăriei „Steaua Română”, când au fost modernizate instalaţiile, au fost cumpărate utilaje noi, ajungându-se la prelucrarea unei cantităţi record de 1,4 milioane tone de ţiţei/an.

După naţionalizare, rafinăria a trecut în subordinea Societăţii „Petrolifere Muntenia” şi apoi la „Sovrom-Trustul Prelucrare”, se arată în volumul „Steaua Română Câmpina 1895-1995. Istoria unei rafinării centenare”. Potrivit sursei citate, rafinăria a regresat în perioada de până la Revoluţia din 1989, iar după Revoluţie a început traversarea perioadei de tranziţie de la economia centralizată la economia de piaţă.

„După trecerea perioadei de incertitudine, s-a trecut la reorganizarea noilor structuri în întreprindere. (…) Anul 1992 a constituit începerea punerii în aplicare a acestui plan ambiţios axat pe trei direcţii: valorificarea superioară a tonei de ţiţei, reducerea consumurilor energetice şi a cheltuielilor de prelucrare, reducerea impactului cu mediul. (…) În anul 1994 a început procesul de privatizare a societăţii (…), finalizarea fiind în primul semestru al anului 1995”, se mai precizează în acest volum.

Privatizarea a fost, pentru angajaţii rafinăriei, ca o gură de aer, ei sperând că noii acţionari vor face investiţiile necesare.

Încet, încet, rafinăria, singura din România care producea parafină, a intrat în criză, primul blocaj major fiind înregistrat în 2003, iar al doilea – în 2008.