Tranzacțiile cu birouri ar putea ajunge la jumătate de miliard de euro anul acesta

Andreea Neferu 31/07/2018 | 12:58 Ştiri
Tranzacțiile cu birouri ar putea ajunge la jumătate de miliard de euro anul acesta

Tranzacții imobiliare de 404 milioane de euro au fost încheiate în primul semestru al acestui an, în creștere cu aproape 18% față de primul semestru al anului 2017, potrivit companiei de consultanță imobiliară Colliers International, care estimează că volumul total de investiții din industria de real estate ar putea depăși un miliard de euro anul acesta.

Cele mai mari tranzacții au fost încheiate în București, pe segmentele de birouri și retail (vânzarea Oregon Park către Lion’s Head, vânzarea primei faze a proiectului Campus 6 către CA Immo, vânzarea Militari Shopping Center către asocierea Prime Kapital/MAS REI). ”O tranzacție interesantă cu un investitor instituțional a fost încheiată în Cluj-Napoca, unde fondul britanic de investiții First Property a cumpărat clădirea de birouri Maestro Business Center. Randamentele mai mari și creșterea economică puternică din orașele regionale sprijină tranzacții viitoare în afara Capitalei”, potrivit Colliers International.

Totodată, în primul semestru a crescut și numărul de investitori, și mărimea tranzacțiilor: valoarea medie a activelor vândute în primul semestru se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro față de 25 de milioane de euro anul precedent.

„Disponibilitatea produselor investiționale nu mai este o problemă, ceea ce ar trebui să facă posibilă o comprimare a randamentelor în următorul an și jumătate în lipsa unor șocuri economice (interne sau externe), în contextul unui volum total de tranzacții care ar putea atinge 0,5 mld. euro în acest an doar pe segmentul birourilor (de aproximativ trei ori mai mari decât 2017). Mai mult, există apetit tot mai mare în piață și din partea investitorilor locali, care au beneficiat de pe urma creșterii economice din ultimii ani și au mai mult capital disponibil pentru a-l aloca pieței imobiliare”, spune Silviu Pop (foto), head of research în cadrul Colliers International Romania.

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.