Tractorul schimbării

Una dintre cele mai optimiste știri din ultima peri­oadă vine de la Reghin. Acolo, un întreprinzător român a proiectat și construit primul tractor sută la sută românesc și va începe anul viitor fabricația. Este una dintre cele mai bune știri din câteva motive.

În primul rând, în România, nu se mai construiesc tractoare de mai bine de un deceniu. Un studiu reali­zat de profesorul Florin Georgescu arăta că există câteva sectoare economice în care România înre­gistrează nivelul zero la capitolul producție. Printre ele și industria constructoare de tractoare.

Lăsăm la o parte tradiția. Aceasta nu mai în­seam­nă mare lucru pe o piață care s-a schimbat și care a pierdut un producător român de la Brașov. Nu mai contează acum nici amânările și bâlbele privatizării Tractorul care până la urmă au dus la închiderea fabricii. Contează doar inițiativa și investi­ția unui antreprenor român într-un nou model de tractor.

Valoare adăugată. Discutăm de foarte multe ori despre schimbarea structurii economiei româ­nești, despre o valoare adăugată mai mare pe care ar trebui să o includă. Modelul de la Reghin se re­feră exact la acest lucru, adică despre cum poți să dezvolți o zonă de pro­ducție inexistentă în România.

Nu știu dacă pentru proiectarea și construcția tractorului sută la sută românesc antreprenorul a primit ajutor de stat. Știu doar că a investit, conform propriilor declarații, peste 20 de milioane de euro. Nu știu dacă tractorul românesc este la cel mai înalt nivel de tehnologie pe care îl au produsele similare fabricate în statele europene. Știu doar că tractorului românesc nu îi va fi simplu să intre pe piața locală.

Un al doilea motiv pentru care fabricarea de tractoare la Reghin este o veste bună se leagă de planul macroeconomic. De ani de zile, România are deficit comercial și un deficit de cont curent aferent acestuia. Deficitul este mai mare sau mai mic, în funcție de ritmul creșterii economice, dar el a existat totdeauna după anul 1989. Deficitul comercial sau mai exact reducerea acestuia ar trebui să fie o prioritate a politicii publice. De deficit își mai aduc aminte din când în când politicienii și guvernanții, dar niciodată nu a fost pe agenda acestora o politică pe termen mediu dedicată acestei teme.

Economiștii, de stânga sau de dreapta, și repre­zentanții BNR atrag atenția foarte des asupra defici­tului comercial. Fără, însă, a putea să impună o poli­tică guvernamentală pe această temă. Acolo unde politicienii sunt dezinteresați, antrepre­norii îndrăz­nesc să caute soluții. Dacă tractorul românesc se va produce, se va vinde pe piața locală, adică va fi com­petitiv într-o bătălie de piață dură, abia atunci se va putea spune că este un succes și rezultatele se vor vedea și în reducerea deficitului comercial.

Dar, nu va fi simplu ca tractorul fabricat la Reghin să câștige o parte din piața locală. Piața românească de utilaje agricole este dominată de producătorii externi. Este și firesc să se întâmple astfel, pentru că la câțiva ani de la dezmembrarea fabricii Tractorul din Brașov a urmat o perioadă de creștere econo­mică. O creștere care a inclus și agricultura și care a coincis cu retehnologizarea produ­că­torilor agricoli. De moment au profitat producă­torii externi care au creat rețele solide de vânzare a utilajelor.

Businessul cu utilaje agricole este mai complex decât se crede la prima vedere. Astfel, este vorba despre vânzări în leasing și despre asigurarea service-ului prin companii autorizate și care trebuie să acopere toate regiunile țării. Deci, nu va fi deloc simplu de luptat cu firmele care domină piața, în acest moment. În plus, utilajele agricole și tractoarele, în special, au intrat într-o altă generație tehnologică fiind puternic automatizate. De aceea, tractoarelor de la Reghin le va fi foarte dificil să pătrundă pe piață. Așadar, vestea bună a construcției unui tractor românesc va trebui confirmată peste un an de zile cu cifrele de vânzări.

Surse de deficit. Tractoarele nu sunt singurele care pot reduce de­ficitul comercial. Cea mai mare parte a deficitului este realizată de industria chi­mi­că. Respectiv, combinatele de îngrășăminte chi­mice ale omului de afa­ceri Ioan Niculae sunt închise, iar acest lucru se vede la nivelul importurilor. Olt­chim a lucrat la capacitate redusă și acum traver­sează un proces de privatizare care ar putea readuce combinatul pe piață.

Produsele chimice sunt cea mai mare sursă de deficit comercial. Un lucru absolut normal, dacă ne uităm ce s-a întâmplat în ultimii ani cu fabricile din domeniu. Acum, însă, ar trebui ca statul ro­mân să ia decizii curajoase. De exemplu, oficialii guvernamentali vorbesc de ceva vreme despre posibilitatea ca Romgaz să preia unul sau două dintre combinatele lui Ioan Niculae în contul unor datorii către buget sau la Romgaz. Ideea este bună, dar nu se întâmplă nimic concret. Între timp, deficitul co­mercial cu produse chimice crește constant.

Repornirea unor combinate de îngrășăminte chimice ar ajuta și producătorii agricoli români. Ei ar avea o alternativă la produsele din import. Par decizii foarte simple, dar ins­tituțiile statului nu se mișcă de ani de zile. În lipsa unor politici publice, investitorii privați se mișcă așa cum pot. Este ca o alergare făcută cu un singur picior valid.

Constantin Rudnițchi, realizator de emisiuni la Radio RFI România și la TVR1. De asemenea, a fost redactor-șef adjunct al revistei economice Capital.
← Close