Ştiri

Toyota recheamă în service peste 1 milion de autoturisme din toată lumea

Toyota a anunțat, miercuri, că rechemă în service peste 1 milion de vehicule hibride, inclusiv modelul Prius, în Japonia, America de Nord, Europa si alte regiuni, din cauza unei probleme cu cablajul motorului care ar putea reprezenta un risc de incendiu, potrivit Reuters.

Reprezentanții Totyota au precizat că în cazul autoturismelor cu probleme, izolația cablurilor conectate la motorul hibrid este se uzează în timp din cauza vibrațiilor și poate provoca un scurtcircuit și chiar un incendiu.

Problema afectează vehiculele produse în Japonia între iunie 2015 și mai 2018, inclusiv varianta „plug-in” a modelului Prius și SUV-ul compact C-HR vândute în Japonia, Europa, Australia şi în alte ţări.

Jumătate dintre autoturismele rechemate sunt din Japonia, la care se adaugă 192.000 de modele Prius din SUA, a declarat purtătorul de cuvânt de la Toyota, Jean-Yves Jault.

Purtătorul de cuvânt al Toyota a precizat că până în acest moment a fost înregistrat un singur caz în care cablurile au provocat un scurtcircuit, la un autoturism din Japonia.


Foto: Mediafax

 

NewMoney

Recent Posts

Acord istoric: Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune

Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…

2 ore ago

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul NATO de la Washington. Ucraina, amânată de la aderare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat  pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…

2 ore ago

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

4 ore ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

4 ore ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

5 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

6 ore ago

Acest website folosește cookies