Tot mai mulți oameni preferă plățile cu cardul. Dobânzi şi comisioane pentru cardurile de credit în valoare de peste 100 de miliarde de dolari

NewMoney 18/07/2018 | 11:16 Ştiri
Tot mai mulți oameni preferă plățile cu cardul. Dobânzi şi comisioane pentru cardurile de credit în valoare de peste 100 de miliarde de dolari

Americanii au plătit în 2017 dobânzi şi comisioane pentru cardurile de credit în valoare de 104 miliarde de dolari, cu 11% mai mult faţă de anul anterior şi cu 35% mai mult în ultimii cinci ani, iar tendinţa de creştere va continua în 2018, potrivit site-ului MagnifyMoney, specializat în finanţe personale, care a analizat date ale Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC), transmite MarketWatch.

Datele se referă la anul încheiat în luna martie 2018.

Rezerva Federală a estimat că în acest an va efectua patru majorări de dobânzi, una la fiecare trei luni. Fed a majorat deja de două ori dobânzile în acest an, la un interval de 1,75%-2%, urmând să mai aibă loc încă două creşteri.

Atunci când Fed creşte dobânzile, împrumuturile prin carduri de credit devin mai scumpe, pentru că băncile deseori transferă costurile mai mari clienţilor.

Deţinătorii de carduri de credit vor plăti probabil în acest an dobânzi suplimentare de 2,2 miliarde de dolari, ca urmare a ultimei majorări, potrivit site-ului CompareCards.

Dacă Fed va majora dobânzile de patru ori în acest an, va crea costuri suplimentare de 110 miliarde de dolari pentru americanii care vor plăti dobânzi şi comisioane pentru cardurile de credit, estimează MagnifyMoney.

Suma totală este uriaşă, a spus Nick Clements, co-fondator al MagnifyMoney, dar persoanele care fac plăţile pentru cardurile de credit nu vor simţi probabil o diferenţă mare, pentru că vor observa doar că suma minimă de plată va creşte cu câţiva dolari, ceea ce nu este dramatic, a arătat Clements.

Un avantaj al dobânzilor mai mari ale Fed este că unele bănci vor oferi dobânzi mai mari pentru produsele de economisire.

În 2017, datoriile americanilor pe cardurile de credit se ridicau la 1.020 miliarde de dolari, iar în aprilie 2018 la 1.030 miliarde de dolari, potrivit datelor Fed.


Foto: Mediafax