Topul celor mai competitive economii din lume. România e în fața Ungariei, dar în spatele Bulgariei

Gabriel Bucur 16/01/2017 | 16:05 Ştiri
Topul celor mai competitive economii din lume. România e în fața Ungariei, dar în spatele Bulgariei

România se situează pe poziția a 62-a în clasamentul țărilor cu cele mai competitive economii din lume, potrivit unui raport pentru 2016-2017, realizat de specialiștii Forumului Economic Mondial.

Topul, format dintr-un total de 138 de economii, este condus de Elveția. Urmează Singapore, SUA, Olanda, Germania, Suedia, Marea Britanie, Japonia, Hong Kong și Finlanda.

Alte țări europene cu economii mari se regăsesc abia între locurile 20 și 50. Franța este pe locul 21, Spania e pe 32, Polonia e pe 36, Italia e pe 44. China se situează pe locul 28, Rusia este pe 43, Canada – pe 15, India – pe 39, iar Brazilia este tocmai pe poziția a 81-a.

Bulgaria este singurul stat vecin care se situează peste România, pe locul 50. În rest, Ungaria ocupă locul 69, cu șapte locuri după România (62), Ucraina este pe 85, Serbia este pe 90, iar Republica Moldova nu a fost inclusă în evaluare.

Cele 12 criterii luate în seamă la realizarea clasamentului reprezintă un „ansamblu de instituții, politici și factori care determină nivelul productivității unei țări”, potrivit articolului publicat de Forumul Economic Mondial. Printre ele se numără infrastructura, sănătatea, educația și buna funcționare a piețelor.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.