Recomandare de film: Despre ambiție, disperare și nebunie, cu Colin Firth în rolul principal

Regizorul James Marsh a transformat un caz real tulburător de la jumătatea secolului al XX-lea într-o poveste cinematografică emoționantă, în care marile întrebări legate de existență, curaj, liber arbitru și divinitate capătă consistența unor personaje.
Acest articol a apărut în numărul 43 (25 iunie – 8 iulie) al revistei NewMoney
Povestea lui Donald Charles Alfred Crowhurst (1932-1969), un om de afaceri britanic și un marinar amator, care a murit în timpul unei curse de navigație, a inspirat nenumărate romane, poezii, documentare și chiar și spectacole de operă.
Ambiția, disperarea și nebunia – trei teme principale ce caracterizează acest caz – l-a inspirat, iată, și pe James Marsh, regizorul mult-premiatului film „The Theory of Everything“, care a reinterpretat această dramă în cel mai nou film al său, „The Mercy“.
Colin Firth, despre care unii spun că face cel mai bun rol al său din ultimii ani, joacă rolul visătorului lipsit de noroc, în timp ce Rachel Weisz este soția devotată, capabilă să iubească și dincolo de moarte.
Pe urmele unui vis. În 1968, ziarul Sunday Times din Marea Britanie lansează concursul „Globul de Aur“, care oferă premii mari în numerar pentru prima cursă de iahturi în jurul lumii (primii și deci cei mai rapizi concurenți vor câștiga 5.000 de euro fiecare, echivalentul a aproximativ 80.000 de dolari astăzi).
Un marinar amator cu trei copii (în realitate, acesta avea patru copii) și datorii mari, Crowhurst (Firth) se înscrie în marea cursă cu speranța că va ieși câștigător și astfel va spori binele material al familiei și va investi în invențiile lui (un dispozitiv electronic de navigație nautică). Încheie un acord de finanțare a acestei călătorii cu omul de afaceri Stanley Best (Ken Stott), și pornește în călătoria vieții lui, cu un iaht făcut după propriile schițe, Teignmouth Electron.
Soția lui, blânda și iubitoarea Clare (Weisz), încearcă să-l convingă să renunțe la cursă. Probleme tehnice apar pe negândite la barca experimentală. El însuși are îndoieli mari înainte de plecare. Dar, cu toate astea, Donald pornește în călătoria pe mare, la sfârșitul lui octombrie. Lucrurile nu merg bine încă de la bun început, acesta rămânând cu mult în urma celorlalți competitori și luând destul de rapid decizia de a abandona cursa în mod secret. Rămâne în largul coastei Americii de Sud, de unde transmite acasă mesaje cu poziții false, încercând astfel să pară că a terminat o circumnavigație, fără să fi înconjurat de fapt lumea.
Prins în capcană. Este greu să mimezi disperarea, rușinea, frica de moarte și de viață, dar Colin Firth o face senzațional în rolul bărbatului decent, iubitor, curajos, ingenios și autentic. Autoiluzia îl poartă pe mări și oceane departe de ai lui, dar extrem de aproape de el, îl îmbată de extaz făcându-l puternic și încrezător, dar lăsându-l, în final, fără nimic.
Donald eșuează, iar frica de a fi descoperit, de a simți rușinea în fața unei lumi întregi, îl induce, treptat, într-o criză psihică teribilă. Astfel, ia decizia de a îmbrățișa falsul, iar apoi de a-l abandona, gândurile cresc de-a valma în mintea lui și nu-i mai dau pace, conștientizarea eșecului înnebunindu-l. Trecerea progresivă de la stările normale la cele de extaz, iar apoi la disperare și nebunie sunt trasate fin și inteligent de acest actor care, știm că poate intra perfect în pielea bâlbâitului („The King’s Speech“), a îndrăgostitului nepriceput (Bridget Jones’s Diary), a agentului secret profesionist („Kingsman: The Secret Service“).
Colin Firth joacă personajul prins în propria capcană, bărbatul ajuns într-o situație pentru care nu este nici pregătit, nici calificat. Iar felul în care se transformă dintr-un personaj blând și corect într-unul care minte și se autodistruge este incredibil. Privirea se asprește, umbletul devine spasmotic, chipurile copiilor și soției lui devin palpabile. Este un portret profund, inteligent, al unui om cu idei donquijotești, al unui suflet care se rătăcește pe mare.
„Gata, s-a terminat. A mai rămas mila“, notează Crowhurst în jurnalul lui de bord (notă reală care a inspirat, de altfel, titlul filmului), în momentul în care știe că nu mai poate lupta cu valurile, că nu se mai poate întoarce la ai lui, că nu poate înfrunta rușinea de a fi eșuat și de a-și fi pierdut casa pe care a ipotecat-o pentru marele lui vis.
Contrastul dintre ceea ce a fost și ceea ce a ajuns Donald în câteva luni de navigat pe mare este ușor de sesizat și în alternanța dintre imaginile cu orașul, familia, prietenii, asociații lui, care sărbătoresc fiecare falsa victorie a sa, și imaginile cu oceanul infinit, pe care plutesc în derivă barca lui umilă și sufletul lui slab. Sunetul zgomotos al șampaniei curgând în pahare versus liniștea sinistră a mării; copiii lui alergând încoace și-n colo versus cvasimobilitatea lui dictată de suprafața bărcii; discuțiile și râsul plin de viață al celor de-acasă versus monologurile lui interioare și plânsul lui disperat.
La capăt de drum. Deși unii critici i-au reproșat filmului această perspectivă dublă (viața de pe uscat și cea de pe mare), argumentând că ar fi fost mult mai reușit dacă regizorul ar fi ales o variantă asemănătoare celei din „All-is-Lost“, cu Robert Redford (unde centrul de interes le revine doar omului și mării), „The Mercy“ nu păcătuiește deloc din punctul acesta de vedere. Cele două perspective se susțin și se completează reciproc pentru a crea o imagine de ansamblu mai clară și mai complexă.
Pendulând între ele, nu intuiești nicio secundă ce urmează să se întâmple, deși privirea mereu îngrijorată a lui Clare, căutând undeva în zare, și muzica apăsătoare a lui Jóhann Jóhannsson (regretatul compozitor islandez care a semnat coloana sonoră a unor filme precum „The Theory of Everything“, „Mother!“ sau „Arrival“) anunță doar tragedie.
Poate că „The Mercy“ nu este filmul anului, dar cu siguranță este unul dintre cele mai percutante povești despre uimitoarele alegeri pe care le pot face oamenii la un moment dat. Iar ceea ce a reușit Colin Firth aici, făcându-te să-l plângi ca pe cel mai drag om din viața ta, este ceva ce nu poți să nu admiri. El dovedește, pentru a nu știu câta oară, că are acel talent rar de a interpreta bărbați vulnerabili și duplicitari, dar și de a te face, sută la sută, părtaș al lumii lui. Este evident, așadar, de ce rămâi cu marea dezamăgire că acest personaj nu a primit mila mării.
FOTO: Cinemagia