Ştiri

Testele PCR realizate în spitale vor fi decontate din fonduri europene

Testele PCR realizate în toate spitalele din România începând de anul trecut vor fi decontate din fonduri europene, printr-o finanţare de 200 de milioane de euro prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

În urma discuţiilor de astăzi între secretarii de stat Marius Vasiliu (Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) şi Andra Migiu (Ministerul Sănătăţii – România) şi cu echipa Autorităţii de Management a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) a fost stabilit mecanismul decontării testelor PCR din fonduri europene.

Astfel, la bugetul de stat vor mai veni alte 200 de milioane de euro din fonduri europene, proiectele depuse de Ministerul Sănătăţii urmând să fie aprobate în scurt timp şi, imediat după, să înceapă decontarea testelor PCR realizate începând de anul trecut, în toate spitalele din România„, se menţionează într-un comunicat postat de MIPE pe Facebook.

Acest program de finanţare va acoperi costurile efectuării a 5 milioane de teste PCR, potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Ministerul Sănătăţii a depus pentru finanţare din POIM patru proiecte de circa 50 milioane euro fiecare, prin care ar urma sa fie decontate circa 5 milioane de teste PCR„, se precizează în comunicatul MIPE.

Elena Marinescu

Recent Posts

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

4 ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

4 ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

16 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

17 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

17 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

18 ore ago

Acest website folosește cookies