Ştiri

TeraSteel Serbia estimează dublarea producției în lunile noiembrie și decembrie

TeraSteel Serbia, parte a Grupului TeraPlast, specializată în producția de panouri sandwich, a anunțat că are planuri pentru dublarea lunară a producției înregistrate în luna octombrie, în lunile noiembrie și decembrie ale acestui an, potrivit unui comunicat emis de companie.

Estimarea de dublare a producției pentru fiecare dintre cele două luni rămase din 2017 vine ca urmare a completării personalului specializat din producție, cât și a personalului auxiliar. „Fabrica din Serbia a avut o lună completă de producție, octombrie, timp în care a lucrat în două schimburi. Din luna noiembrie, procesul de producție se va face în trei schimburi, după ce compania a angajat personal specializat sârb care să acopere necesarul de producție”, spun reprezentanții TeraSteel.

De la deschiderea producției, 80% din producția realizată la fabrica din Serbia a plecat la export în Uniunea Europeană, în țări precum România, Ungaria, Bulgaria, precum și în țările limitrofe: Muntenegru, Macedonia, Bosnia. TeraSteel Serbia vizează în continuare piețele din UE cât și creșterea ponderii de vânzare pe piața locală.

„Având în vedere că Serbia este un importator net de panouri sandwich, considerăm că suntem pe drumul cel bun în echilibrarea balanței de import-export din și către Serbia. Totodată, credem că următoarele două luni vor marca o dublare lunară a producției în cadrul TeraSteel Serbia, față de luna octombrie, estimare susținută de extinderea echipei”, a declarat Dorel Goia, preşedintele consiliului de administraţie al TeraPlast.

Fabrica din Serbia, inaugurată oficial la 11 octombrie 2017, are o capacitate de producție similară celei a subsidiarei TeraSteel Bistrița, adică 2,2 milioane de metri pătrați/an, dar și utilaje similare. Panourile sandwich sunt folosite în realizarea construcțiilor de tip industrial, precum hale, depozite, centre comerciale și depozite frigorifice.

În iunie 2017, Grupul TeraPlast a cumpărat cu 4,3 milioane de euro producătorul de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Planul de investiții al TeraSteel Serbia este de 6,5 milioane de euro pentru 2017, aceasta fiind prima mare investiție a unui grup industrial român în Serbia, din ultimii 25 de ani.

 

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Dogwifhat s-a prăbușit. O nouă monedă meme strânge 300.000 USD în prevânzare (P)

Dogwifhat (WIF), moneda meme care continuă să stârnească un val de conversații în comunitatea crypto,…

2 zile ago

Din 13 mai, o nouã ediţie Tezaur: dobânzi neimpozabile de pânã la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi…

2 zile ago

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de ANPC, iar la 71 de tone au fost găsite nereguli

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de comisarii…

2 zile ago

Grupul Mol a înregistrat un profit de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%

Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane…

2 zile ago

Freshful by eMAG: peste 123.000 de ouă și 4.600 de cozonaci și pască au fost comandate anul acesta de Paște

Pregătirile pentru Paște au fost făcute online, iar Freshful by eMAG, primul hypermarket 100% online,…

2 zile ago

„Străzi deschise – Promenadă urbană”: Strada Pajurei din Sectorul 1 va fi deschisă pietonilor în weekendul 11-12 mai

Strada Pajurei, între strada Presei şi strada Făurei, va fi liberă de maşini şi deschisă…

2 zile ago

Acest website folosește cookies