Teodorovici: Am să-l invit pe guvernatorul BNR la Finanţe. Aud că sunt presiuni ale Băncii Naţionale, către bănci, pentru a nu se scădea ROBOR-ul

NewMoney 07/01/2019 | 11:56 Ştiri
Teodorovici: Am să-l invit pe guvernatorul BNR la Finanţe. Aud că sunt presiuni ale Băncii Naţionale, către bănci, pentru a nu se scădea ROBOR-ul

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, spune că a auzit „din piaţă” că Banca Naţională a României ar face presiuni asupra băncilor pentru a nu scădea ROBOR. Teodorovici afirmă că îi va invita pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi pe preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor la minister, pentru a discuta cu aceştia despre sistemul bancar, potrivit News.ro.

„Am să fac invitaţie domnului guvernator să vină la Ministerul de Finanţe. Dânsul nu a mai fost cred că de mulţi ani de zile pe la Finanţe. (…) am să-l invit eu la Finanţe alături de preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi împreună vor trebui să-mi răspundă la nişte întrebări tocmai pentru a evita situaţiile care se întâmplă astăzi în zona sistemului bancar. Să le ascult, dacă mai au şi alte doleanţe, dar să şi pun şi eu întrebări şi să am şi câteva răspunsuri, vorbim de provizioane bancare… (…) Cred că e momentul ca domnul guvernator să vină şi la Finanţe şi să discutăm deschis pentru că aud tot felul din piaţă, aud că sunt presiuni agresive din partea Băncii Naţionale, eu sper să nu fie adevărat, către bănci, pentru a nu se scădea ROBOR-ul”, a afirmat Eugen Teodorovici, duminică seară, la Antena 3.

Ministrul Finanţelor a explicat că zece dintre cele 35 de bănci care activează pe piaţa românească fac ROBOR, fiind cele care afişează dobânda la care să se împrumute între ele, în limita a cinci milioane de lei, iar ROBOR se stabileşte ţinând cont de cotaţiile băncilor, nu de tranzacţiile făcute la dobânzi.

În acest context, Teodorovici a catalogat ordonanţa care instituie aşa-numita „taxă pe lăcomie” drept „cel mai curajos act normativ pe care un guvern l-a dat”.

„Ăsta este şi motivul pentru care această ordonanţă a fost dată. Cred că este cel mai curajos act normativ pe care un guvern l-a dat”, a spus Teodorovici.

El a precizat că va avea discuţii în cursul acestei luni cu cei din Asociaţia Română a Băncilor şi cu BNR „pentru a vedea exact cum se aplică ordonanţa”.

Ministrul Finanţelor a mai afirmat că au fost „presiuni foarte mari” pentru ca ordonanţa care instituie noi taxe să nu fie adoptată, Teodorovici menţionând că este convins că va fi „o campanie puternică” împotriva ordonanţei din partea unor companii.


Foto: Mediafax