Ştiri

Tech’n Trade susține startupurile care ajută HoReCa să-și revină

METRO SYSTEMS România, parte din grupul METRO, lansează, prin Tech’n Trade Incubator, cel de-al treilea program, #rebootHoReCa, dedicat exclusiv ideilor care să ajute industria ospitalității să-și revină din criza provocată de pandemie.

În perioada de înregistrare, care va fi deschisă timp de o lună, între 29 aprilie și 29 mai, poate fi înscrisă orice idee de startup care să vină în ajutorul afacerilor din HoReCa, urmând ca Tech’n Trade și METRO Cash&Carry să selecteze cele mai bune două propuneri, pe care să le sprijine pentru a fi puse în practică.

De ce focus pe HORECA?

Industria ospitalității este unul dintre sectoarele cel mai grav afectate de criza declanșată de pandemie, conform unui sondaj făcut la jumătatea lunii martie, de Asociația HORA, care arată că piața HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Catering) a scăzut, în România, cu 90%. Din cifra de afaceri a sectorului, estimată la 3 miliarde de euro, se vor pierde 2,4 miliarde, estimează Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor. Iar din cei 400.000 de angajați, aproximativ 320.000 ar putea rămâne, temporar sau permanent, fără loc de muncă.

Cine se poate înscrie?

  • Antreprenorii cu o idee, în perioada de pre-lansare și care au nevoie de sprijin în zona de tehnologie, în dezvoltarea afacerii și pentru lansarea produsului în piață.
  • Antreprenorii care au deja un startup cu produsul lansat și căuta proiecte comerciale, de colaborare pe termen lung în industria de retail și/sau validarea produsului.

Ce oferă acest program de incubare?

  • sprijin în procesul de validare a nevoii de pe piață;
  • accesul la experții IT METRO SYSTEMS, experții HORECA METRO Cash & Carry precum și ai partenerilor, prin workshop-uri tematice și sfaturi tehnice pe diferite arii legate de dezvoltarea produsului;
  • întâlniri și interacțiuni cu potențialii clienți din rețeaua METRO Cash&Carry;
  • consultanță strategică, susținere pentru lansarea pe piață din partea mentorilor specializați.

Primul pas în procesul de înscriere îl reprezintă completarea formularului de aplicare de pe site-ul www.techntrade.ro, urmat de interviuri cu reprezentanții Tech’n Trade (mentori, organizatori, coordonatori etc).

Tech’n Trade Incubator este conceptul dezvoltat de METRO SYSTEMS România, care își propune să sprijine comunitatea antreprenorilor din toată România în crearea propriilor startup-uri în domeniul tehnologiei, wholesale și HoReCa.

NewMoney

Recent Posts

Acord istoric: Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune

Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…

4 ore ago

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul NATO de la Washington. Ucraina, amânată de la aderare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat  pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…

4 ore ago

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

5 ore ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

6 ore ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

7 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

8 ore ago

Acest website folosește cookies