Ştiri

TAROM are un nou director general

Consiliul de Administraţie al companiei TAROM l-a desemnat luni pe George Costin Barbu în funcţia de director general provizoriu pentru un mandat de patru luni, informează Agerpres.

„Consiliul de Administraţie, întrunit în şedinţă în data de 21.10.2019, a luat act de renunţarea lui Valentin Gvinda la mandatul de director general provizoriu şi a desemnat în funcţia de director general provizoriu pe domnul George Costin Barbu, pentru un mandat de 4 luni, în condiţiile OUG 109/2011”, a anunţat compania.

George Costin Barbu o înlocuieşte în funcţie pe Daniela Mădălina Mezei, care a fost revocată din funcţie pe 15 octombrie. Iniţial, Mezei trebuia să fie înlocuită de pilotul Valentin Gvinda, dar, conform unor informaţii care au apărut în mass media, acesta ar fi refuzat să semneze mandatul.

George Costin Barbu a ocupat funcţia de director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă începând cu anul 2015 până în prezent, fiind absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, specializarea Inginerie şi Management Aeronautic.

TAROM a anunţat săptămână trecută, printr-un comunicat, că membrii CA au constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, revocarea acesteia din funcţia de director general interimar. Sursa citate menţiona că Mezei a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier şi nu a prezentat nicio informare cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.

„În şedinţa din data de 15.10.2019, Consiliul de Administraţie al CN TAROM a analizat activitatea directorului general şi a constatat nerespectarea contractului de mandat de către doamna Mezei Mădălina. Fostul director general al CN TAROM nu a reuşit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor şi nici anumite obligaţii care îi reveneau potrivit Statului Companiei şi Contractului de Mandat”, precizează sursa citată.

Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, declarase anterior că, potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei, Mădălina Mezei, a fost demisă la începutul acestei săptămâni deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti.

Mădălina Mezei a declarat, vineri, 18 octombrie, că ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a solicitat, cu două zile înainte de votarea moţiunii de cenzură, anularea a cinci zboruri interne şi să identifice parlamentarii care se aflau la bordul aeronavelor respective.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

22 de ore ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

23 de ore ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

23 de ore ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

24 de ore ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

o zi ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

o zi ago

Acest website folosește cookies