Tablouri de Nicolae Grigorescu, prezentate publicului în premieră după restaurare

Andrei Dumitru 08/05/2023 | 16:22 Timp Liber
Tablouri de Nicolae Grigorescu, prezentate publicului în premieră după restaurare

Expoziţia „Nicolae Grigorescu – Pictor al ethosului românesc” va fi deschisă publicului începând cu 15 mai, când se împlinesc 185 de ani de la naşterea artistului şi până pe 17 septembrie. Expoziţia cuprinde peste 120 de lucrări de pictură din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României, multe dintre acestea, de mari dimensiuni, fiind expuse foarte rar sau prezentate acum pentru prima dată publicului în urma restaurării la care au fost supuse, anunţă instituţia.

Acestor lucrări li se adaugă din colecţia Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” veşminte ţărăneşti şi obiecte cu caracter decorativ precum şi 83 de fotografii realizate în timpul cercetărilor realizate între 1925-1936 de echipa profesorului Dimitrie Gusti în localităţi rurale din România.

La 185 de ani de la naşterea lui Nicolae Grigorescu, evaluarea moştenirii sale artistice s-a oprit la lucrările ce pot fi asociate exprimării unui ethos naţional pe care atât contemporanii pictorului cât şi generaţiile care au urmat l-au sesizat şi apreciat. De aceea, lucrările sale sunt acompaniate de o selecţie de citate din scrierile ce privesc opera sa pe întreg parcursul secolului XX, de la Nicolae Iorga la Andrei Pleşu.

Dincolo de acest demers unificator, rolul expoziţiei noastre este şi acela de a focaliza atenţia publicului asupra valorii artistice a lucrărilor sale, care poartă amprenta excepţionalului său talent.
„Deşi i s-a reproşat uneori faptul că nu a pictat decât partea frumoasă a vieţii la ţară, din care orice trimitere la problemele sociale lipseşte, opţiunea lui Grigorescu are legătură cu identificarea unor teme în care conaţionalii au regăsit esenţa unui spirit naţional, cuprins în redarea naturii generoase a acestei ţări, a frumuseţii portului ţărănesc şi a scenelor câmpeneşti cu rezonanţe în conştiinţa colectivă a poporului român” consideră dr. Călin-Alexiu Stegerean, directorul general al MNAR.

Expoziţia a fost realizată de un colectiv al MNAR compus din dr. Călin-Alexiu Stegerean, director general, curator-coordonator, Alina Petrescu şef de secţie Artă Românească Modernă, Miruna Moraru, muzeograf şi Monica Croitoru-Tonciu, muzeograf. Restaurare: Ioan Sfrijan, şef de secţie, Sorina Gheorghiţă, Jean Adrian Corduban, Crenguţa Corduban, Horaţiu Costin, Rareş Pătraşcu, Silvia Luca, Violeta Pintilie. Conservatori: Costina Anghel, Paula Luca, Victoria Oancea, Cătălina Negoiţă.

Din partea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” au colaborat conf. dr. Paula Popoiu, manager, dr. Georgiana Onoiu, şef secţie Tezaurizare patrimoniu cultural, dr. Aurelia Tudor, cercetător ştiinţific, colectivul secţiei Tezaurizare patrimoniu cultural, colectivul Biroului Arhivă Documentară, colectivul Laboratorului de Conservare-Restaurare.

Pe parcursul expoziţiei vor fi organizate activităţi educative pentru copii, ghidaje şi conferinţe. Un program special intitulat „Turul directorilor” va include o serie de prelegeri realizate în expoziţie de directorii unor instituţii de cultură prestigioase.