Ştiri

Sute de mii de angajați din Educaţie vor primi mai mulți bani la salariu

Sute de mii de angajați din Educaţie vor primi mai mulți bani la salariu, începând cu luna ianuarie 2024. Anunţul a fost făcut de ministrul Ligia Deca, care a precizat că este vorba despre cadrele didactice și nedidactice, ale căror venituri vor crește semnificativ de la începutul anului următor. 

”Avem deja o creștere salarială care a intrat în vigoare. Cea de la 1 iunie deja a intrat în vigoare, vorbim de creșteri salariale, numai în acest an, de peste 25% pentru cadrele didactice, și peste 30% pentru didactice auxiliare.

De asemenea, există legiferat, în Ordonanța de Urgență, un angajament al coaliției care spune că, de la 1 ianuarie, se va primi o majorare de 50% din creșterea pe care salariile ar avea-o până la noua grilă de salarizare, grilă care ar trebui să plece de la de la salariul debutantului, egal cu salariul mediu pe economie.

Având în vedere că este un act normativ în vigoare și că a fost un angajament al coaliției, este evident că am încredere că se va întâmpla. Ca în orice stat de Drept. Însă ceea ce vă pot promite, este că noi, la Ministerul Educației, vom lupta ca acest lucru să se întâmple, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca la TVR Info.

Trei variante de grile de salarizare

Ministrul Educației a explicat că există trei variante de grile de salarizare elaborate de Ministerul Muncii, care au fost trimise la Banca Mondială pentru calcularea impactului.

”Grilele sunt gata de la sfârșitul lunii ianuarie, noi le-am lucrat împreună cu federațiile sindicale ale profesorilor, ale cadrelor didactice, ale personalului din învățământ, le-am înaintat Ministerului Muncii, au existat o serie de întâlniri tehnice pe parcursul verii.

Ministerul Muncii înțeleg că a elaborat trei variante de grile, una este cea pe care am transmis-o noi, o alta pe care au elaborat-o dumnealor și una de mijloc, pe care le-au transmis, din ce am înțeles, către Banca Mondială, pentru calcularea impactului.

Există deja, pentru sectorul învățământ, o bază foarte solidă. Ceea ce trebuie să vedem acum este decizia politică astfel încât acest lucru să se vadă și în practică, indiferent de formă”, a mai spus ministrul Educației.

Elena Marinescu

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

9 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

9 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

9 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

10 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

11 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

12 ore ago

Acest website folosește cookies