În celebrul film „Wall Street“ al lui Oliver Stone din 1987, personajul principal Gordon Gekko – interpretat de Michael Douglas – lansa o formulă care sintetiza de minune filosofia capitalismului: „Lăcomia, în lipsa unui cuvânt mai bun, este bună“. Gordon Gekko își continua discursul cu niște vorbe la fel de memorabile. Lăcomia „surprinde esența spiritului evoluționist. Lăcomia, în toate formele sale – lăcomia de viață, de bani, de dragoste, cunoaștere – a influențat progresul omenirii“.
Acest mod de gândire era inspirat din realitatea Americii acelor timpuri, dat fiind că politicile președintelui Ronald Reagan mergeau pe principiul că lăcomia este leacul tuturor problemelor economice. Reagan era convins că piața liberă trebuie încurajată prin reducerea cheltuielilor guvernamentale și a taxelor, precum și prin relaxarea reglementării.
Evident, apologia lăcomiei intra în coliziune cu principiul vechi-testamentar că aceasta reprezintă unul dintre păcatele de moarte care îl pot tenta pe om în timpul vieții, alături de mândrie, invidie sau furie. Pildele date de regele Solomon sau de Apostolul Pavel sunt însă repere prea vechi care, cel mai probabil, rezonează cu tot mai puțini dintre noi. Iar capitalismul a devenit religia omului modern. Asta până la un punct însă. Un studiu din 2016 arată că peste 50% din tinerii americani nu mai „înghit“ capitalismul, poate și pe motiv că giganții noii economii omoară profitabilitatea și creativitatea celor mici.
„Crimele“ lui Ghosn. O întâmplare de dată recentă redeschide discuția despre cât de bună sau păcătoasă este această pornire omenească. E vorba despre arestarea lui Carlos Ghosn, președintele Nissan și Mitsubishi și directorul executiv al Renault, precum și al alianței reprezentate de cei trei producători auto, pentru acuzații de raportare frauduloasă a veniturilor. De precizat că șeful celui mai mare grup auto din lume a încasat, potrivit raportărilor către autoritățile bursiere, circa 51 de milioane de dolari timp de cinci ani, începând cu 2011. Gurile rele spun că veniturile neraportate de Ghosn se ridică la circa 45 de milioane de dolari, iar această „crimă“ – extrem de gravă în jurisprudența niponă – i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea de zece ani.
Executivul cu origini franco-libanezo-braziliene mai este cercetat și pentru ascunderea faptului că s-a folosit de clădiri ale Nissan sau că din 2002 încoace i-a plătit surorii sale 100.000 de dolari pe an, fără ca aceasta să aibă nicio activitate în companie. Și lista neregulilor cercetate de procurori continuă.
Dacă se vor dovedi adevărate, toate aceste fapte intră în contradicție flagrantă cu imaginea de erou salvator pe care japonezii i-au clădit-o lui Ghosn. Gloria CEO-ului se datorează salvării Nissan de la faliment, în umă cu două decenii. Devenise atât de popular, încât într-un sondaj în care japonezii erau întrebați cine ar trebui să conducă țara Ghosn a ieșit pe locul al șaptelea. Totodată, el a fost și eroul benzilor desenate tradiționale manga.
De ce a comis Carlos Ghosn „crimele“ cercetate de procurori? Greu de răspuns, dat fiind faptul că se bucura de unul dintre cele mai mari salarii din industria auto globală. Doar șefa General Motors, Marry Bara, era mai bine plătită decât el, asta dacă nu punem la socoteală și veniturile nedeclarate. Lăcomia poate fi suspectul de serviciu în această construcție absurdă, după toate aparențele.
Artificii japoneze. Dincolo de dorința de a câștiga și mai mult indiferent de câți bani ai avea, câteva reflexe ale societății nipone pot aduce lămuriri suplimentare. Înainte de toate, japonezii dezavuează stilul de a-i recompensa cu salarii astronomice pe directorii marilor corporații, după obiceiul lumii occidentale. Și atunci cum poți atrage management competitiv? Prin găsirea unor artificii precum cele folosite în cazul lui Carlos Ghosn, ceea ce reprezintă – se pare – un modus operandi în marile grupuri industriale din Țara Soarelui Răsare. Și de aici decurge o altă întrebare: de ce reprezentanții Nissan au închis ochii până acum și, după arestare, s-au ridicat împotriva propriului salvator? Pentru că, potrivit The Economist, noua legislație japoneză încurajează companiile să dezvăluie nereguli interne pentru a primi mai multă clemență.
Încă aflat în arest în momentul trimiterii revistei NewMoney la tipar, Carlos Ghosn a avut o primă reacție prin intermediul avocatului său (fostul șef al procurorilor care îl anchetează acum). Fostul șef al Nissan a dezmințit o informație apărută în presa niponă conform căreia și-ar fi transferat niște pierderi financiare personale (rezultate din deprecierea prețului acțiunilor) către companie.
Privită de la (mare) distanță, societatea niponă pare una perfectă. Etica și fidelitatea par valori sfinte într-o lume în care majoritatea angajaților stau într-o companie de la terminarea școlii până la sfârșitul carierei. Totuși, cazul lui Carlos Ghosn (precum și un scandal legat de raportări contabile false de acum trei ani) atrage atenția asupra unor fisuri serioase ale lumii corporatiste de acolo. Cu riscul unui clișeu mare cât alianța Renault-Nissan-Mitsubishi, aparențele înșală.
