Surse: Nissan va extinde investigaţia referitoare la Carlos Ghosn la nivelul alianţei cu Renault

NewMoney 21/11/2018 | 10:44 Ştiri
Surse: Nissan va extinde investigaţia referitoare la Carlos Ghosn la nivelul alianţei cu Renault

Nissan va extinde investigaţia referitoare la ilegalităţile comise de preşedintele Carlos Ghosn pentru a include şi finanţele alianţei cu Renault, potrivit unor surse citate de Reuters. Acesta este un nou semn că producătorul auto japonez ar putea încerca o reducere a controlului avut de grupul francez asupra alianţei, scrie News.ro.

Nissan a informat luni board-ul Renault că are dovezi legate de posibile nereguli la Renault-Nissan BV, compania olandeză care conduce operaţiunile alianţei, controlul final revenind Renault, au declarat trei persoane apropiate situaţiei.

Comunicarea privată venită din partea directorului general al Nissan, Hiroto Saikawa, a survenit în condiţiile în care compania japoneză, la care Renault deţine o participaţie de 43,4%, a anunţat că o investigaţie a scos la iveală ilegalităţi comise de Ghosn, respectiv subevaluarea compensaţiilor sale şi folosirea în scop personal a activelor companiei.

Reprezentanţii Renault şi Nissan au refuzat să comenteze.

Saikawa, care în trecut a fost un protejat al lui Ghosn, a anunţat şi planul de a-l schimba din funcţie pe Ghosn, în urma arestării acestuia la Tokyo, împreună cu directorul Greg Kelly.

Ghosn şi Kelly nu au avut posibilitatea să comenteze public acuzaţiile care li se aduc.

Istoria de 19 ani a alianţei Renault-Nissan, extinsă în 2016 pentru a include Mitsubishi Motors, a fost marcată de tensiuni între producătorii auto şi guvernul francez, principalul acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%.

Sub presiunea guvernului francez, Ghosn, care este şi preşedinte şi director general al Renault, a convenit anul trecut să exploreze o alianţă mai strânsă pentru economii mai mari, să protejeze interesele industriei franceze şi să facă alianţa ireversibilă.

Planul a provocat nemulţumiri la Tokyo. Nissan, deşi are vânzări cu 60% mai mari decât cele ale Renault, rămâne partenerul minoritar în ierarhia acţionariatului, cu o participaţie de 15%, fără drept de vot, la Renault.

Oficialii francezi s-au mobilizat pentru a apăra alianţa, după arestarea surprinzătoare a lui Ghosn, care a survenit într-o perioadă în care cele două ţări organizează evenimente pentru a marca 160 de ani de relaţii diplomatice.

Preşedintele Emmanuel Macron a spus că Franţa va ”rămâne extrem de vigilentă în privinţa stabilităţii alianţei”, cea mai mare grupare din industria auto în funcţie de vânzări.

Ministrul de Finanţe Bruno Le Maire a presat conducerea Renault să numească o conducere interimară, afirmând că Ghosn ”nu mai este în măsură să conducă Renault”.


Foto: Mediafax