Surpriză pentru turiştii din Grecia! Vor fi create „spaţii libere de COVID” exclusiv pentru persoanele vaccinate

Elena Marinescu 29/06/2021 | 18:35 Ştiri
Surpriză pentru turiştii din Grecia! Vor fi create „spaţii libere de COVID” exclusiv pentru persoanele vaccinate

Grecia va avea restaurante, baruri, centre comerciale şi culturale libere de coronavirus, exclusiv pentru persoanele vaccinate şi, în plus, va obliga anumite grupuri, precum personalul sanitar, să se vaccineze pentru a accelara imunizarea populaţiei în faţa ameninţării variantei Delta, a anunţat marţi guvernul de la Atena.

După cum a explicat la o conferinţă de presă ministrul de stat Giorgos Gerapetritis, aceste spaţii, care din 15 iulie se vor regăsi în cafenele, restaurante sau cinematografe, dar şi stadioane şi alte zone cu posibile aglomerări, vor fi împărţite în două categorii: „libere de COVID” sau mixte.

În primele vor putea intra doar cei vaccinaţi ori care au fost infectaţi în ultimele şase luni, iar în cele din urmă accesul va fi permis persoanelor care au efectuat un test PCR sau un test rapid şi acestea vor fi obligate să poarte măşti.

Potrivit Agerpres, se vor efectua controale pentru verificarea respectării acestor măsuri, iar operatorii economici vor putea verifica online certificate de vaccinare prezentate de clienţi.

Spaţiile „libere de COVID”, atât cele în aer liber cât şi cele închise, vor putea funcţiona la 85% din capacitate şi fără obligativitatea purtării măştii. Spaţiile mixte vor putea fi ocupate numai la jumătate din capacitate, în cazul incintelor închise, sau la 70% cele în aer liber, dar cu masca mereu obligatorie.

Cluburile de noapte vor avea dreptul să funcţioneze la capacitate şi mai redusă, în timp ce stadioanele vor fi accesibile numai persoanelor vaccinate, întrucât acolo riscul de infectare este mai mare.

Anunţarea acestor măsuri survine după ce guvernul grec a decis să ofere tinerilor cu vârste între 18 şi 25 de ani care se vaccinează un card preplătit de 150 de euro, pentru a stimula vaccinarea anti-Covid-19. Până în prezent circa 47% din populaţia Greciei a fost vaccinată cel puţin cu o doză şi peste 36% cu schema completă.