Nu este un secret pentru nimeni că în perioade de recesiune investitorii caută să-și plaseze măcar o parte din bani în active imune la ciclurile economice. Adică să facă investiții de refugiu, în jargon de specialitate. Până acum, aurul și obiectele de artă erau suspecții de serviciu în astfel de momente. Schimbările tehnologice din ultimul deceniu au creat o nișă nouă în acest domeniu, greu de imaginat în criza precedentă.
În prima parte a lui decembrie 2020, Universal Music, o casă de discuri deținută majoritar de conglomeratul francez Vivendi, a preluat drepturile de autor pentru tot catalogul de cântece ale compozitorului, poetului și solistului american Bob Dylan, cel care a făcut furori în ultimele șase decenii cu hituri precum „Mr. Tambourine Man“ sau „Knockin’ on Heaven’s Door“, pentru o sumă care nu a fost comunicată public. În orice caz, aceasta se ridică la cel puțin 250 de milioane de dolari și poate ajunge până la 400 de milioane de dolari, după cum estimează BBC. De ce crede Universal – care deține acum drepturile a circa 600 de compoziții ale lui Dylan – că merită această achiziție, una dintre cele mai mari pe care le-a făcut vreodată?
O jumătate de răspuns ar fi că muzica și versurile lui Dylan (în 2016, a câștigat premiul Nobel pentru literatură) se bucură de succes de la o generație la alta, iar reinterpretările realizate de alți artiști aduc „dividende“ la rându-le. Cealaltă jumătate de răspuns e că investițiile în drepturi de autor se conturează drept o tendință accelerată de pandemia de COVID-19. Paradoxal, pentru cântăreții fără notorietate globală, care se bazau cu precădere pe veniturile realizate din concerte live, 2020 a fost un coșmar.
Unul dintre starurile industriei este startupul britanic Hipgnosis Songs Fund, companie înființată de Merck Mercuriadis, fost impresar al unor formații celebre precum Iron Maiden și al unor artiști de talia lui Elton John sau Beyoncé. Hipgnosis deține drepturile de autor pentru peste 13.000 de piese, opt dintre acestea aflându-se în top cele mai ascultate melodii de pe Spotify. Printre acestea, „Love Yoursfelf“ (Justin Bieber) sau „Despacito“.
STABILITATE. Listată pe bursa din Londra în 2018, compania atinge în prezent o capitalizare (valoare de piață) de 1,2 miliarde de lire sterline (1,7 miliarde de dolari). După ce, de-a lungul anilor 2018 și 2019, prețul acțiunilor a fost relativ stabil, în 2020 acesta a avut o creștere de circa 12%. Ați putea spune că nu e nimic spectaculos, însă proprietarii de drepturi de autor nu vând investitorilor explozii de preț, ci stabilitatea – „marfa“ cea mai căutată în ultima vreme. Și poate mai grăitoare decât evoluția acțiunilor ar putea fi valoarea cumulată a „ridicărilor“ de capital pe care Hipgnosis le-a făcut de la listarea din 2018 – peste 1,3 miliarde de dolari. Banii au mers către achiziția de proprietate intelectuală.
În raportul anual publicat în 2020, compania descrie câțiva dintre factorii care fac această industrie din ce în ce mai atractivă, mai ales în noul context. De departe, cea mai importantă schimbare este faptul că, încetul cu încetul, streamingul legal de muzică a înlocuit descărcările ilegale. Dacă toate serviciile de streaming (Spotify e liderul de piață) de-abia adunau 50 de milioane de utilizatori în 2016, la sfârșitul primului trimestru din 2020 acestea cumulau 400 de milioane de abonați plătitori.
Potrivit Goldman Sachs, veniturile industriei muzicale ar urma să se dubleze până la 142 de miliarde de dolari în deceniul viitor. În Statele Unite, este de așteptat ca industria să fi crescut inclusiv în 2020, în ciuda faptului că restaurantele, hotelurile sau sălile de sport au fost închise în cea mai mare parte a timpului și nu au mai plătit pentru muzica pe care o difuzau în vremuri normale. În declin au fost și vânzările de CD-uri, DVD-uri sau discuri de vinil, însă acestea sunt insignifiante ca pondere din industria muzicală.
„YESTERDAY“. Totodată, piesele muzicale consacrate generează venituri semnificative în timp. Și nu doar din preluarea acestora de platformele mai sus amintite sau de posturile de radio, ci și din reinterpretările pe care vor să le facă alți artiști. Iar scăderea veniturilor din copyright (vorbim de un declin de 15 ani până în 2016, pe fondul pirateriei) a dus la o scădere a prețurilor, acestea devenind azi destul de accesibile. Un exemplu concret: după piesa „Yesterday“ s-au făcut 2.200 de coveruri, deținătorii drepturilor sale de autor primind circa 30 de milioane de dolari din momentul în care aceasta a fost scrisă în 1965 de Paul McCartney și John Lennon.
Aici se impune o precizare importantă însă. Drepturile de autor sunt limitate în timp, în sensul că, de exemplu, în Marea Britanie, acestea sunt valabile 70 de ani după decesul ultimului coautor.
Cu mici nuanțe, în majoritatea țărilor europene și în Statele Unite, condițiile sunt asemănătoare. Însă pentru proprietarii de drepturi cu dare de mână care continuă să își împrospăteze an de an portofoliul de artiști, limitele temporale practic nu mai există.
