Summitul NATO de la Madrid

Reuniunea la nivel înalt de la Madrid a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este una istorică. Ea marchează din punct de vedere oficial revenirea Statelor Unite ale Americii ca principală umbrelă de securitate a Uniunii Europene. În urma declanșării invaziei ruse din Ucraina, Administrația Joseph Biden a adus deja suplimentar 20.000 de militari, ceea ce a dus numărul total al acestora pe continentul european la 100.000.

Totuși, o prezență și mai semnificativă pe flancul estic, îndeosebi în Țările Baltice, va exista pe agenda reuniunii din capitala spaniolă, cu atât mai mult cu cât decizia Lituaniei de a opri tranzitul spre enclava rusă Kaliningrad a mărfurilor supuse embargoului occidental este interpretată de Moscova drept blocadă. În acest context, Țările Baltice doresc crearea unor baze militare NATO permanente. Problema spațiului baltic este însă mult mai amplă.

Agenda reuniunii de la sfârșitul acestei luni va avea și chestiunea aderării Suediei și a Finlandei, și vetoul Turciei, văzut ca o manieră indirectă a acesteia de a negocia asistența americană pentru modernizarea forțelor sale aeriene. În urma deciziei Greciei de a achiziționa aeronave franceze Rafale și americane F-35, Turcia riscă să piardă superioritatea aeriană.

Nemulțumirile acesteia din urmă sunt însă mai mari și țin și de transformarea Greciei de către principalele puteri militare ale alianței, SUA și Franța, într-un adevărat bastion în Mediterana Orientală, dincolo de problemele strict bilaterale dintre Ankara și Stockholm cu privire la găzduirea unor opozanți ai regimului Recep Tayyip Erdoğan.

Problema angajamentului sporit al Statelor Unite în asigurarea securității Uniunii Europene aduce în mod automat și subiectul indivizibilității pentru lumea occidentală a celor două dosare strategice, Rusia și China – principalele contestatare a ordinii internaționale. Și evident al angajamentului europenilor în spațiile disputate de cele două.

Acest lucru presupune o schimbare de cultură strategică pentru cei mai mulți europeni. Dacă francezii și parțial olandezii și italienii au o cultură strategică mai largă, ceilalți nu prea văd dincolo de orizontul european. Chiar și Germania, unde, dincolo de poziția ei puternică în economia mondială și de decizia de a-și moderniza forțele militare, totuși mentalitatea pacifistă de după trauma celui de-Al Doilea Război Mondial reprezintă o trăsătură profundă a societății germane. Această chestiune de psihologie colectivă reprezintă principala problemă a asumării unui rol mai pregnant de către Germania în securitatea europeană și cea globală.

Ucraina va fi totuși subiectul care va deschide reuniunea NATO de la Madrid. Aliații vor discuta asistența suplimentară pentru aceasta mai ales că Statele Unite au luat deja decizia de a-i da un sistem de apărare aeriană similar cu cel care apără spațiul aerian al Washingtonului, deci foarte avansat. Alte puteri militare și industriale ale alianței, precum Franța și Marea Britanie, vor lua decizii similare, iar acest lucru s-a văzut deja de la reuniunea din Bavaria dintre premierul Boris Johnson și președintele Emmanuel Macron.

Dar în fundalul reuniunii se va afla capacitatea statelor occidentale de a-și asuma acest angajament pe termen mai lung, în condițiile crizei economice și a oboselii opiniilor publice occidentale interesate mai degrabă de efectele crizei economice decât de Ucraina.

Situația este gravă în Statele Unite, unde președintele Joseph Biden și Partidul Democrat stau foarte prost în sondaje, iar alegerile de la jumătatea mandatului din Congres riscă să schimbe majoritatea. Susținerea masivă a Ucrainei este dependentă de susținerea opiniei publice americane și nu trebuie neglijată existența în sânul Partidului Republican a unei aripi, să îi spunem pragmatice, tot mai robuste. Nici premierul britanic Boris Johnson nu stă prea bine, depășind la limită o moțiune de cenzură. În Franța, președintele Emmanuel Macron are avantajul unui sistem politic ce asigură stabilitate, dar este confruntat, de asemenea, cu criza provocată de creșterea prețurilor la combustibili, efectele secetei, inflația care afectează puterea de cumpărare a francezilor. Nu mai vorbim de alte state europene, precum Olanda, care au început deja să exprime rezerve față de Ucraina în ce privește forma pe care o va avea aderarea acesteia la Uniunea Europeană.

Revin la alegerile americane de la jumătatea mandatului. Vor fi marele test care poate înclina balanța fie în favoarea pragmaticilor, care, aidoma fostului secretar de stat american Henry Kissinger, doresc să se ajungă la un aranjament cu Rusia, fie în favoarea intervenționiștilor, care doresc să se înscrie într-o logică de confruntare pe termen lung cu Rusia, pentru ca aceasta să nu-și poată menține pozițiile ocupate în aceste patru luni de război.